Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După numeroase dezvăluiri de la cel mai înalt nivel al lumii comuniste, primite cu entuziasm de cititorii Jurnalului, a venit rândul unui roman. Cea mai recentă carte a scriitorului Dumitru Popescu, apărută cu prilejul împlinirii vârstei de 93 de ani, poate fi găsită începând de mâine, exclusiv cu Jurnalul.
Romanul are în centru o intelectuală ce îmbină înalte virtuți spirituale cu o feminitate fascinantă și o debordantă pasiune a trăirii, a devorării plăcerilor vieții. Implicit, personajul trăiește și conflictul dintre o supervitalitate și o dogmă morală incompatibilă.
Daniel Cristea-Enache nota în România literară: „Dumitru Popescu excelează în paginile în care face descrierea și interpretarea unei relații erotice. La puțini prozatori de azi se observă o aceeași finețe psihologică și morală și o similară convingere că un personaj poate fi același, dar și un altul, evoluând impredictibil, dincolo de tiparele și categoriile naturii umane în care nu se lasă introdus.” „…Urmărind cu un ochi dezagregarea unei iubiri, prozatorul vede cu celălalt înfiriparea unei alte relații erotice și sentimentale. Și pentru bărbații, și pentru femeile din prim-planul romanului, dragostea este și fizică, și spirituală, un personaj regăsindu-se cu totul în ea. Scenele de amor, bine construite, nu au nimic vulgar, deși între patul eroilor și privirea de voyeur a cititorului nu există nicio perdea.”
Fostul mare demnitar comunist a demonstrat că are o scriitură de excepţie. Nici în romanul Pamella, Dumitru Popescu nu face rabat de la calitate. Rezultă o lectură incitantă şi plăcută, din care vă dezvăluim o parte a pasajului final al cărţii, care, promitem, o veţi încheia cu ochii umezi: „Te felicit încă o dată, dar nu doar pentru împlinirea unei vârste, ci pentru frumusețea și distincția ta, ca și pentru arta cu care ți-ai trăit viața până acum, culegând, ca o albină dibace și elegantă, nectarul și mierea marii și splendidei flori de grădină. La această artă a ta am să mă opresc. Ai iubit mai mulți bărbați, pe care i-ai ales cu o magnifică intuiție, valorificându-le inteligența și talentul prin iubire. Ți-ai îmbogățit ființa prin dăruirea sentimentală și senzorială a acestor bărbați, cărora, la rândul tău, le-ai oferit clipe unice. Ai respectat legile schimbării, ce domină întreaga natură, și nu te-ai cramponat de resturi, deșeuri, ciorbe reîncălzite, acceptând pretenția iubirii de a se consuma proaspătă, aromată, cu toate gusturile intacte (...) Din invidia râncedă, coclită, se naște cuvântul profund ofensator. Sunt în stare că te numească pe tine, drept prototip al marelui vicios, alături de cel ce întruchipează alcoolismul, toxicomania, hoția, jocul de noroc. Tu ai avut o singură mare aviditate, și anume iubiții – aleși și schimbați în raport de o anume scară a valorilor, care cuprinde frumusețea fizică, istețimea minții, elevația intelectuală, creativitatea, noblețea conduitei. Putem numi viciu chemarea unei femei de a cunoaște bărbatul în străfundul calităților sale omenești? Și de a se înfrupta din frumusețea ființei, fără a-i încălca suveranitatea voinței? Cu ce iese o atare atitudine din sfera filosofiei umanismului - care pune pe primul plan iubirea, empatia, dăruirea către semen?”.
Citește pe Antena3.ro
