Povești amuzante sau cu suspans, despre vinuri, locuri magice și oameni la fel

Eu o să vorbește drăguț cândva este împărțită în două părți. Prima conține treisprezece eseuri în care autorul vorbește despre copilăria petrecută în suburbiile din Raleigh, Carolina de Nord, despre familie și despre diverse slujbe pe care le-a avut în New York, una mai bizară decât cealaltă. Sedaris povestește, de exemplu, despre Paul – fratele său cu o gură spurcată, dar cu o inimă mare –, despre Amy – sora sa cu o pasiune care, spune autorul, a degenerat de-a lungul timpului în ceva ce aducea foarte bine cu o tulburare de identitate – sau despre tatăl lor, Lou Sedaris, un inginer cu o minte sclipitoare, dar cu care niciunul dintre cei șase copii nu pare să aibă vreun interes comun. În cea de-a doua parte, intitulată Deux, Sedaris scrie despre mutarea în Franța împreună cu partenerul său Hugh, despre tentativele de a învăța franceza, dar și despre modul în care ajunsese să vorbească această limbă, „unul deloc complicat, care presupune să zbieri în engleză din toți rărunchii, la fel cum ai zbiera la o persoană surdă sau la un câine pe care credeai că-l dresezi să nu se mai urce pe canapea”. 

Ne mutăm apoi în Spania, în Camera de Povestit. În satul pitoresc Guzmán din Spania, într-o peșteră săpată în coasta unui deal vecin cu casele, o ușă străveche duce la o încăpere înghesuită, de calcar, numită „camera de povestit”. Aici a ajuns Michael Paterniti să-l asculte pe Ambrosio Molinos de las Heras, producător spaniol de brânză, cum depăna o poveste ciudată și fascinantă despre o bucată de brânză. Brânza lui Ambrosio, făcută după o veche rețetă de familie, avea reputația de a se număra printre cele mai bune din lume și se spunea că ar avea calități mistice. În seara aceea, când cei doi au ieșit din camera de povestit, Paterniti era complet captivat. N-a trecut mult și a plonjat cu totul în viața satului: s-a mutat în Guzmán, cu soția și copiii mici, ca să caute adevărul despre brânza aceea. Ce descoperă în cele din urmă nu are nimic de-a face cu fabula idilică despre slow-food pe care și-o închipuia la început. Dimpotrivă, e absorbit în inima vârtejului unui mister complicat, al unei rivalități de sânge care presupune acuzații de trădare și furt, amenințări cu moartea și un plan criminal. 

Din Spania mergem în Franța, mai exact în Burgundia. În ianuarie 2010, Aubert de Villaine, celebrul proprietar al Domeniului de la Romanée-Conti – o mică podgorie din Burgundia, care produce cel mai rafinat și mai scump vin din lume – a primit o scrisoare anonimă prin care era amenințat cu distrugerea prețioasei sale vițe dacă nu consimțea să plătească un milion de euro. Inițial, Monsieur de Villaine a crezut că la mijloc nu era decât o glumă proastă, acest gen de infracțiune fiind comparabil cu crima în lumea vinurilor de top. Complotul a fost însă pus în practică, având să cutremure legendara regiune. Povestea sinistră descoperită de jurnalistul Vanity Fair, Maximillian Potter, a culminat cu un flagrant delict pus la cale de câțiva detectivi iscusiți de la Paris, cu sinuciderea suspectului principal și cu investigația plină de dramatism a unui caz care a încercat să destabilizeze cultura profund tradiționalistă a celui mai bun vin din lume. Umbre în vie este o poveste de neuitat, care ne poartă într-o lume fermecătoare, plină de personaje fascinante, cu o cultură locală pătrunsă de o istorie încâlcită, bântuită de excese, dar și de bucuria de a trăi, precum și de o atenție reverențioasă față de pământurile care îi dau viață. Un mister captivant şi cât se poate de real, precum şi un portret intim al unuia dintre cei mai mari producători de vin din lume, în lupta sa cu persoana care s-a încumetat să încerce să distrugă cinci secole de perfecţiune. Maximillian Potter a fost dintotdeauna un reporter excelent; acum, el ne zugrăveşte povestea fascinantă a legendarei vii franceze, Romanée-Conti. 

Și rămânem oarecum în domeniu, cel al băuturilor alcoolice, cu Botanistul Euforic. Sake a început cu un bob de orez. Scotch-ul s-a născut din orz, tequila, din agave, romul, din trestia‑de‑zahăr, iar bourbonul, din porumb. Vi s-a făcut sete?  În Botanistul euforic, Amy Stewart explorează varietatea amețitoare de plante, flori, copaci, fructe și ciuperci de care s-au folosit oamenii de-a lungul secolelor – cu ingeniozitate sau din pură disperare – pentru a le transforma în alcool. Dintre toate plantele care sunt fermentate și distilate, unele sunt periculoase, altele sunt de-a dreptul bizare și una datează de pe vremea dinozaurilor, dar fiecare aduce o contribuție culturală unică la tradițiile și istoria noastră globală când vine vorba despre băuturi. Această combinație fascinantă dintre biologie, chimie, istorie, etimologie și mixologie – care conține peste 50 de rețete de băuturi și sugestii de cultivare pentru grădinari – vă va face să fiți cel mai popular oaspete la orice petrecere cu cocktailuri.