Ne lipsește: Radu Tudoran, 20 de ani de când nu mai scrie

Este cunoscut, în special, pentru popularul său roman, ecranizat în serial - „Toate pânzele sus!”. Unii îi spun „fratele lui Geo Bogza” și l-au criticat ca autor de romane „de consum”. De fapt, Radu Tudoran (Nicolae Bogza, pe numele din certificatul de naștere) rămâne unul dintre cei mai mari prozatori români, din toate timpurile. Azi se împlinesc 20 de ani de la moartea sa și nu putem decât să tânjim, fără speranță, la romanele pe care ar fi putut să le publice în această perioadă. Când inima l-a trădat, își punea sufletul în „Sub zero grade” - al șaptelea roman din ciclul „Sfârșit de mileniu”, o „biografie” personalizată a României secolului al XX-lea. Cu „Sub zero grade”, ajungea abia la perioada de ocupație sovietică, din 1944 și până în 1953.

Absolvent al Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu (1930) și, apoi, al Școlii Militare de Ofițeri de la Sibiu (1932), Nicolae Bogza a fost, până în 1938, ofițer al Armatei Române.

Renunță la cariera militară în anul 1938, când debutează cu un reportaj în revista „Lumea românească”, condusă de Zaharia Stancu. Folosește pseudonimul Radu Tudoran, pentru ca cititorii să nu facă legătura directă cu fratele său.

În 1940 i-a apărut volumul de nuvele „Orașul cu fete sărace”. În anul următor publică romanul „Un port la răsărit”, remarcat de critica literară cu mare întârziere.

Spre deosebire de fratele său, Geo Bogza, militant de stânga, Radu Tudoran a avut de suferit din pricina inabilității sale adaptative la vremurile de după cel De-al Doilea Război Mondial. Fiindcă a scris articole în care critica în mod egal extremismul de dreapta, dar și politica Uniunii Sovietice, spre sfârșitul anului 1947 a fost trecut pe linie moartă, fiind obligat să se ocupe de traduceri, ca mijloc de subzistență.

S-a stabilit la Brăila, unde și-a construit o corabie cu care voia să plece în lume, dar n-a mai apucat din pricina restricțiilor impuse de regimul comunist.

A dat lovitura cu „Toate pînzele sus”, publicat în anul 1954, care devine aproape instantaneu un succes răsunător la publicul de toate vârstele, cu sute de mii de exemplare tipărite. Tudoran a descris, într-un fel, călătoria pe care nu a mai putut să o facă în 1948, cu „Speranța” sa.

A călătorit, ulterior, în lungul și în latul lumii, dar fără corabie.