x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Răspunde corect şi câştigă cărţi!

Răspunde corect şi câştigă cărţi!

12 Dec 2016   •   11:50
Răspunde corect şi câştigă cărţi!

Ne place să ne răsplătim cititorii pasionați de literatură, astfel că îți oferim posibilitatea de a câştiga cărți de calitate, în ediţii de lux, oferite de Editura RAO. Săptămâna aceasta punem la bătaie volumul “Materia întunecată”. Ca să participi la tragerea la sorţi, trimite răspunsul corect la întrebarea “Cum se numeşte personajul principal al cărţii?” pe adresa de e-mail concurs@jurnalul.ro.

 

Ce mai citim

 

Materia întunecată

de Blake Crouch

“Ești fericit cu viața ta?” Acestea sunt ultimele cuvinte pe care Jason le aude înainte ca omul cu mască să îl lase inconştient. Când își revine, descoperă că se află într-un pat, înconjurat de străini. În lumea în care se trezeşte, viaţa lui Jason nu mai este însă cea pe care o ştia. Soţia sa nu mai este soţia sa. Fiul său pare să nu se fi născut vreodată. Iar Jason nu mai este un profesor obişnuit de fizică la un colegiu din Chicago, ci un geniu remarcabil ale cărui realizări par… imposibile.

 

Taina președintelui

de Steve Berry

Unul dintre cei mai premiați autori la nivel internațional, Steve Berry, lovește din nou. Nimic nu este ceea ce pare. Volumul îl aduce din nou în prim-plan pe deja celebrul Cotton Malone, care renunţă încă o dată la liniştea anticariatului pe care îl conduce şi se pune în slujba Americii. Fostul agent al Departamentului de Justiţie îşi riscă viaţa, libertatea, dar şi iubirea pentru a afla un secret tulburător despre Abraham Lincoln. Acţiunea îl poartă pe cititor din Danemarca în Austria şi Statele Unite, într-un permanent joc al prezentului cu trecutul.

 

×