x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Realitatea ascunsă. Călătorie în lumile paralele...

Realitatea ascunsă. Călătorie în lumile paralele...

de Sebastian S. Eduard    |    10 Ian 2013   •   08:15
Realitatea ascunsă. Călătorie în lumile paralele...

Cea mai vastă şi mai accesibilă lucrare a binecunoscutului autor al cărţilor ”Universul elegant” şi ”The Fabric of Cosmos”, “Realitatea ascunsă” tratează o întrebare fundamentală: este universul nostru singurul?

Era o vreme când “univers” însemnă tot ceea ce există şi cunoaştem. Totul! Însă descoperirile din ultimii ani din fizică şi cosmologie au condus un număr mare de cercetatori la concluzia că universul nostru poate fi doar unul din multe altele.

Greene, unul dintre cei mai remarcabili fizicieni şi scriitori de ştiinţă ai zilelor noastre, ne conduce într-o captivantă călătorie în aceste lumi paralele şi ne dezvăluie cât de mult din adevărata alcătuire a realităţii poate fi adânc ascunsă în ele.

Îmbinând spiritul si precizia de a scrie specifice lui Greene, ”Realitatea ascunsă” este, pe lângă un studiu la hotarele fizicii şi o călătorie remarcabilă la limita realităţii, şi o călătorie puternic fundamentată în ştiinţa şi limitată doar de imaginaţia noastră.


Semnale editoriale
Operaţiunea Barbarossa

Puţine războaie s-au arătat într-atât de sângeroase şi pline de urmări ca acela purtat din 1941 până în 1945 între Reich-ul german şi Uniunea Sovietică. Pe parcursul lui s-a produs şi căderea Germaniei naţional-socialiste. În tot acest timp trupele ei au comis cele mai mari abuzuri. În schimb, Uniunea Sovietică a ajuns o putere mondială, în urma acestui război. Cu o scriitură antrenantă şi bazându-se pe cercetări istorice dintre cele mai recente, relatarea autorului german prezintă Operaţiunea Barbarossa atât din perspectiva germană, cât şi din cea sovietică.
 
Secretele monarhiilor
Trecând în revistă cinci secole de istorie britanică, Michael Farquhar ridică fără menajamente perdeaua somptuoasă care adăposteşte lunga poveste a monarhiei uneia dintre cele mai prestigioase ţări europene, aducând în prim-plan vieţile intime ale regilor şi reginelor, ale prinţilor şi prinţeselor. Dincolo de zvonuri maliţioase şi variante neoficiale, cititorul descoperă adevărul istoric, lupte acerbe pentru putere, persecuţii între fraţi de acelaşi sânge, regi afemeiaţi, incompetenţi sau nebuni, sarcini false, scandaluri, părinţi degeneraţi sau distanţi şi dezastruoase căsătorii aranjate. Istoricul Michael Farquhar dovedeşte pe deplin că monarhii care au cârmuit Anglia au constituit rareori modele de comportament, atât în viaţa privată, cât şi în cea publică.

×
Subiecte în articol: Brian Green