România va fi prezentă la Târgul Internaţional de Carte de la Londra, desfăşurat între 19 şi 21 aprilie, cu un stand naţional organizat, pentru a treia oară consecutiv, de Institutul Cultural Român. Sloganul prezenţei româneşti la ediţia din acest an este ROOMania WITH A VIEW.
La stand vor fi expuse 700 de titluri apărute la 29 de edituri româneşti şi peste 100 de traduceri publicate în străinătate cu sprijinul ICR. Vor fi distribuite, de asemenea, materiale de promovare a literaturii române (cataloage, CD-uri), informează un comunicat al institutului.
Reprezentanţii editurilor din România vor beneficia, în cadrul standului, de spaţii pentru întâlnirile cu potenţialii parteneri şi colaboratori străini. Editorii de la University of Plymouth Press, invitaţi speciali ai standului românesc, vor prezenta seria 20 de autori români, lansată în noiembrie 2009 şi susţinută de ICR prin programul omonim.
În prima zi a târgului, luni, 19 aprilie, de la ora 15:00, la stand va avea loc dezbaterea "Text-Door Neighbours", pornind de la seria lansată la University of Plymouth Press (UPP). Vor participa Stelian Tănase, al cărui volum "Clienţii lui Tanti Varvara" urmează să apară la UPP în acest an, şi Paul Honeywill, directorul UPP.
Marţi, 20 aprilie, de la ora 12:00, la standul României va avea loc dezbaterea "Crime and reason: The Romanian Crime Writers Club enters the (crime) scene", cu participarea scriitorilor George Arion, Alexandru Arion şi Oana Stoica Mujea. Editurile din România participante la London Book Fair în cadrul standului ICR sunt All, Art, Brumar, Cartea Românească, Editura Casa Radio, Cartier (Moldova), Corint, Curtea Veche, Hasefer, House of Guides, Humanitas, Humanitas Fiction, Humanitas Multimedia, Idea Design, Igloo, Junimea, Minerva, Nemira, Niculescu, Orizonturi, Paralela 45, Polirom, RAO, Trei, Tritonic, Vellant, Vivaldi, Vremea şi Editura Institutului Cultural Român. Târgul Internaţional de Carte de la Londra este una dintre cele mai importante manifestări mondiale de profil.
Citește pe Antena3.ro