Sala crimelor

Chiar dacă este un muzeu imaginar, plasat într-o zonă splendidă a Londrei, Hampstead Heath, P.D. James descrie Dupayne cu lux de amănunte şi ne incită să-l vizităm măcar cu ajutorul închipuirii. În special exponatele din Sala crimelor provoacă o atracţie specială.

Dar existenţa modestului muzeu este periclitată. Puţini îl frecventează, banii încasaţi pe bilete nu acoperă cheltuielile de întreţinere şi lefurile salariaţilor, subvenţiile pentru achiziţii sunt tot mai mici. Mai mult, el nu poate supravieţui decât dacă toţi cei trei copii ai fondatorului decedat sunt de acord să-i continue activitatea, investind în ceva ce nu le aduce niciun câştig. Însă Marcus, Caroline şi Neville Dupayne au păreri divergente în legătură cu viitorul aşezământului, “un moft” costisitor. Ultimul cere cu vehemenţă desfiinţarea lui. Oare din această pricină îşi pierde viaţa într-un garaj, după ce a fost stropit cu benzină şi i s-a dat foc? Sau vinovatul este vreunul dintre pacienţii acestui medic psihiatru?

Cazul  îi este încredinţat comandantului Adam Dalgliesh de la Brigada de Investigaţii Speciale. L-am mai întâlnit pe poliţistul cu înzestrare de poet şi în alte romane purtând semnătura acestei autoare – “Farul”, “Moartea unui expert”, “Moarte în Sfântul Ordin”... Dar până la finalizarea anchetei se mai comite o crimă şi se înregistrează şi o tentativă de asasinat.

Desigur, investigaţiile şi descoperirea ucigaşului solicită la maximum atenţia cititorului. Avem o demonstraţie limpede a virtuozităţii de care dă dovadă autoarea în acest sens. Dar P.D. James nu se mulţumeşte doar să ne propună o enigmă şi să ne clarifice modul ei de rezolvare. Scriitoarea britanică are de la sine pretenţii mai mari şi posedă şi mijloace artistice pe măsura lor. De aceea, cartea sa ne prezintă o radiografie a societăţii londoneze întocmită cu o remarcabilă capacitate de observaţie şi o curajoasă lipsă de menajamente. Indiferent dacă sunt exponenţi ai claselor avute sau ai păturilor sociale sărmane, eroii ei răscolesc trecutul tenebros al unor familii şi aduc la iveală secrete terifiante. O lume rigidă, artificială, încremenită în convenţionalisme perpetuate din generaţie în generaţie, demnă de admirat? Da’ de unde! Dincolo de faţada de bună-creştere şi de respect al legilor mulţi recurg la ipocrizie, la minciuni care provoacă durere şi groază, acoperindu-şi cu dibăcie derapajele de la morală. Indivizi cu funcţii importante participă la orgii sexuale, potentaţi preocupaţi doar de averile lor îşi neglijează odraslele, până şi acţiunile de binefacere şi voluntariat ascund interese meschine şi nu salvarea aproapelui.

La sfârşitul cercetărilor, Adam Dalgliesh se simte stors de puteri, împovărat de cele aflate, ca un duhovnic care a ascultat prea multe confesiuni teribile.

“Sala crimelor” – un policier bine structurat, dar şi o proză elegantă, rafinată, strălucitoare, din care nu lipsesc accentele ironice, deseori întâlnite în literatura din acea parte a lumii.
____________________________

“Nu mai era nimic de făcut pentru cadavrul carbonizat, oricât de repede ar fi ajuns maşina pompierilor. Dar în curând urmau să sosească ajutoare: autorităţile, experţii, oamenii a căror treabă era să se ocupe de situaţie. Povara cumplită a responsabilităţii şi neputinţei avea să i se ia de pe umeri.”