Scena crimei. Buruiana care împleteşte ştreangul

După ce ne-a prezentat-o în romanul “Plăcinta e dulce la sfârşit”, Alan Bradley o poartă pe micuţa sa eroină Flavia de Luce în noi aventuri surprinzătoare, într-o naraţiune poate mai captivantă decât prima: “Buruiana care împleteşte ştreangul”.

 şi în această carte Flavia ni se înfăţişează la fel de pasionată de chimie, de experienţe uimitoare pentru cineva care n-a împlinit 11 ani. În laboratorul său de la conacul Buckshaw, printre eprubete, retorte, pahare Erlenmayer, lămpi Bunsen, borcane cu diverse preparate, ea combină substanţe cu dezinvoltura şi priceperea unui savant, născoceşte reţete proprii ale unor otrăvuri, pentru a se amuza pe seama surorilor sale mai mari, consultă tratate şi reviste de specialitate, dornică a afla cât mai multe informaţii. E simpatică, plină de haz, de o curiozitate ieşită din comun, de o ironie fină chiar şi în faţa adulţilor, cu un comportament năstruşnic, şi deosebit de isteaţă.

În vara anului 1950, artistului ambulant Rupert Porson, un păpuşar vestit în toată Anglia, i se defectează furgoneta chiar în Bishop’s Lacey, sătucul unde locuieşte Flavia. Vicarul din aceste locuri îl invită pe mult îndrăgitul artist să susţină un spectacol la casa parohială. Acesta se angajează să ofere două reprezentaţii – la matineu şi seara. Cu ajutorul păpuşilor mânuite cu o dexteritate deosebită, el propune, spre încântarea tuturor, o dramatizare a binecunoscutului basm “Jack şi vrejul de fasole”, însă, la finalul ultimului spectacol, Rupert Porson se prăbuşeşte mort pe scenă, în faţa unei asistenţe îngrozite.

Accident? Consecinţă a unei boli fatale? Sau e vorba de o mână criminală?
Cea de a treia variantă este însuşită de îndată de către inspectorul Hewit. El şi colegii lui interoghează martori, ascultă concluziile unui medic legist, analizează fotografiile de la scena crimei.

Scriitorul nu urmăreşte în detaliu ancheta pe care o desfăşoară poliţiştii. El este interesat în special de acţiunile ingenioase ale Flaviei care, pe cont propriu, dezleagă misterul, beneficiind de o bună cunoaştere a locurilor, a oamenilor din comunitate, având şi avantajul de a pătrunde în orice ambianţă doreşte, şi de a pune întrebări numai în aparenţă inocente. De aceea, spre uluirea tuturor, ea rezolvă cazul înaintea autorităţilor competente.

Romanele poliţiste au, de obicei, anchetatori duri, bine şcoliţi în lupta lor cu fărădelegea, concentraţi zi şi noapte la datorie, cu un remarcabil sprijin logistic. Originalitatea lui Bradley constă tocmai în această opţiune a sa de a vedea cum se descurcă, într-o investigaţie de anvergură, o fetiţă înzestrată cu însuşiri de criminalist. Observaţiile ei sunt pătrunzătoare, având şi o capacitate uluitoare de a pune cap la cap piesele unui puzzle complicat. La toate acestea se adaugă şi un curaj ieşit din comun, şi o înţelepciune la care se ajunge după mulţi ani.

Un copil genial. Ne putem întreba ce va deveni Flavia când va fi mare. O chimistă de renume? Va intra în rândurile poliţiştilor şi se va ilustra în continuare cu admirabile fapte de bravură? Sau dotarea ei excepţională din copilărie se va pierde la maturitate, aşa cum li se întâmplă adeseori multora dintre cei care sunt socotiţi copii-minune?

Dar astfel de întrebări nu-şi au rostul. Puterea de seducţie a eroinei se bazează tocmai pe vârsta ei fragedă. E greu să ne-o închipuim la fel de fermecătoare într-o altă etapă a existenţei sale, oricât de competentă ar deveni în orice domeniu. Probabil că Alan Bradley ştie cel mai bine acest lucru.
_______________________________

 “Preţ de câteva clipe, monstrul se zvârcoli groaznic, o dâră de sânge roşu prelingându-i-se din colţul gurii, capul lui înspăimântător şi umerii umplură scena cu scântei, în timp ce din părul şi barba care îi luaseră foc se înălţa un miros înţepător.”