Scena crimei. Codul lui Alexandru

În 1912, în urma Păcii de la Bucureşti, Macedonia a fost împărţită între Grecia, Bulgaria şi Serbia. Ca urmare, după spusele lui Nicolas Dragoumis, fiul unui mare bogătaş din acea zonă, personaj în romanul “Codul lui Alexandru” de Will Adams, poporul macedonean, deja oprimat timp de secole, a suferit şi mai mult, în decenii de purificare etnică şi de persecuţii.
_________________________
                               
Acelaş personaj mai adaugă: “Macedonenii au o limbă, o istorie, o cultură, o religie comună şi nu au nimic în comun cu statele beneficiare ale teritoriului lor. Îşi spun macedoneni, indiferent cum le spune lumea.”

După cum se afirmă în carte, au agenţi în fiecare sat, în fiecare cătun. Mari cantităţi de arme, alimente şi băutură îi aşteaptă în munţi. Veterani din războaiele iugoslave pregătesc luptători în acţiuni de gherilă. Au oameni infiltraţi în guvernele locale şi naţionale, spioni, prieteni în comunitatea internaţională şi în diaspora macedoneană. Mijloacele de comunicare în masă aservite – ziare, radiouri, televiziuni – fac o propagandă făţişă în favoarea cauzei macedonene, cu scopul de a-i înflăcăra pe oameni şi a-i chema la luptă, adunându-se în jurul unui simbol naţional, trecând de la revolte mărunte la o revoluţie care să însemne crearea unui nou stat. Și care figură este mai emblematică pentru ei, dacă nu Alexandru Macedon?

La puţin timp după ce-i învinsese pe perşi, întemeind un vast imperiu, acesta murise, în anul 323 î.e.n.. Știind că nu vor putea stăpâni imensul teritoriu, succesorii lui l-au împărţit în trei. Armonia în relaţiile dintre ei a durat scurtă vreme. Unul dintre conflicte a fost provocat şi de dorinţa noilor conducători de a lua în stăpânire trupul îmbălsămat al marelui cuceritor, pentru a-şi asigura legitimitatea puterii. Folosind vicleşuguri, unul a reuşit să-l aducă în Egipt, în cadrul unei procesiuni fastuoase, construindu-i un mormânt măreţ la Alexandria, o adevărată minune a lumii, la care se zice că s-au perindat în pelerinaj şi împăraţii romani, admiratori ai înaintaşului lor – Caesar, Augustus, Caracalla. Odată cu trecerea veacurilor, însă, mormântul, rămas la vedere circa şase sute de ani, după o serie de cutremure, incendii şi războaie care au zguduit oraşul, a fost jefuit de bogăţiile colosale ascunse în el, iar locul dat uitării. Toate cercetările întreprinse pentru a-l descoperi au eşuat.

Cooptat într-o echipă pornită să efectueze noi investigaţii, Daniel Knox, arheolog şi scufundător, îi află situarea exactă descifrând un cod, şi are prilejul de a-i admira minunata înfăţişare. Totul se pierde, însă, în neant, deoarece alte forţe îşi revendică trofeul de preţ, pentru scopuri diverse – unii râvnesc tezaurul care a mai rămas acolo, alţii – familia Dragoumis – vor să-l aducă în Macedonia, pentru a-i uni şi a-i însufleţi pe macedoneni, în lupta lor pentru libertate.

Ca în orice thriller care se respectă, se derulează întâmplări năucitoare – urmăriri cu maşinile prin oraşe, sau prin nisipurile încinse ale deşertului, confruntări cu arme, crime.

Will Adams realizează cu meşteşug un melanj remarcabil între fapte istorice, mai mult sau mai puţin verificabile, credinţe străvechi, şi acţiuni care se urmăresc cu sufletul la gură. În pofida unei mari aglomerări de fapte, naraţiunea e fluentă, are ritm şi se citeşte cu plăcere, mai ales că te poartă pe tărâmuri exotice, descrise în cunoştinţă de cauză. Pentru cei care de-abia în aceste zile pleacă în vacanţă, “Codul lui Alexandru” poate fi o carte potrivită de a fi luată în bagaje.
________________

“Knox deschise portiera şi o luă la fugă, dar unul dintre gloanţe îl nimerise în picior, aşa că şchiopăta. Bastiaan se aruncă asupra lui şi îl doborî, iar el ţipă de durere când ateriză pe piciorul rănit.”