În anii ’70, colecţia “Enigma” a editurii “Univers” a fost mult îndrăgită de către cititori. În această colecţie au apărut cărţile a numeroşi maeştri ai literaturii de suspans de pe multe meridiane – Guy de Cars, Raymond Chandler, Dashiell Hammett, J.D. Chase, Sebastien Japrisot, Boileau-Narcejac, Georges Simenon... Ea a avut o contribuţie însemnată la formarea unui public pasionat de genul poliţist.
Abandonată o vreme, faimoasa colecţie a reapărut de curând, tot din iniţiativa editurii “Univers”, care ne-a propus întâlnirea cu un roman al scriitoarei suedeze Kristina Ohlsson.
Deşi “Nedoriţi” este cartea ei de debut, nimic nu aminteşte de ezitările specifice cuiva care îşi face intrarea în breasla autorilor de thrillere. Nici nu-i de mirare – Kristina Ohlsson are o pregătire temeinică în domeniu, fiind analist pe probleme de securitate pentru Poliţia Suedeză. şi, spre deosebire de alţi confraţi de-ai săi care au cunoştinţe de criminalistică, ea nu se mulţumeşte să povestească întâmplări prin care a trecut, ci, pornind de la date concrete, reale, îşi lasă liberă fantezia pentru a inventa o naraţiune memorabilă. De aceea avem de-a face cu o construcţie perfectă, cu mult mister, cu personaje credibile, ale căror biografii te lasă perplex.
Echipa pe care o conduce inspectorul-şef Alex Recht se confruntă cu un caz dificil: o fetiţă de şase ani este răpită din trenul Götteborg-Stockholm. Nu după multă vreme, în faţa unui spital de urgenţă i se descoperă cadavrul. Pe fruntea ei scrie: “Nedorită”.
Ancheta porneşte poticnit, cercetările concentrându-se asupra tatălui copilei, un om brutal, care îşi bătea soţia, astfel încât căsnicia lor se destrămase. Stagiara Fredrika Bergman, privită cu destulă condescendenţă de către colegii ei, refuză această ipoteză şi-şi concentrează investigaţiile într-o altă direcţie. Din pricina viziunilor diferite asupra cazului, piste importante sunt pierdute, se iroseşte timp preţios.
Aşa că nu-i de mirare că ucigaşul are răgazul să mai facă o victimă. De data asta – un bebeluş. şi pe fruntea lui scrie “Nedorit”.
Treptat-treptat, cu ajutorul unui psiholog criminolog de la FBI, poliţişii suedezi conturează profilul asasinului. Acesta este un bărbat cu un proiect înfiorător – acela de a pedepsi femeile care “au făcut astfel de lucruri încât nu-şi merită copiii”. Pentru a nu putea fi identificat după amprente, şi-a ars buricele degetelor şi, fiind un tip inteligent şi charismatic, are şi ajutoare uşor de manipulat, după bunul său plac.
Chiar dacă este o legendă în lumea poliţiştilor, Alex Recht îşi struneşte cu greu subalternii. Între ei sunt rivalităţi, certuri din pricina procedeelor pe care le folosesc în soluţionarea complexului caz. Mai mult, fiecare dintre ei, ca de altfel şi celelalte personaje, are complicate probleme de viaţă personală. Prezentarea lor pe larg şi fără menajamente ne îngăduie să aruncăm o privire asupra modului de viaţă suedez, mai puţin tentant de urmat decât s-ar crede, din moment ce prostituţia, alcolismul, consumul de droguri, pornografia infantilă, promiscuitatea relaţiilor familiale sunt chestiuni la ordinea zilei în acel spaţiu geografic.
“ Nedoriţi” a fost tradus, până acum, în 23 de ţări. O performanţă extraordinară pentru o carte de debut.
“Bărbatul urlă din nou la ea să tacă din gură şi o amuţi cu un alt pumn în faţă. Doi pumni. Un genunchi în stomac. Un şut în şold când căzuse pe podea. Coastele îi trosniră, scoţând acelaşi zgomot precum crengile îngheţate în pădure.”