SCENA CRIMEI. Pasagerul

Un torent de întâmplări istorisite într-un ritm infernal. “Pasagerul” de Jean-Christophe Grangé te supune unui veritabil tur de forţă – acela de a citi pe nerăsuflate 700 de pagini.
________________
           
La sfârşitul lecturii, recompensa este fabuloasă. De-a lungul mai multor ceasuri ai fost martorul zbaterilor unui erou aflat în derivă, confruntat cu o avalanşă de situaţii derutante şi periculoase.

Doctorul Mathias Freire se comportă ca un robot, absorbit în totalitate de munca sa. Petrece cât mai mult timp printre pacienţii săi cu tulburări mintale, acumulează gărzi, parcurge cu aviditate studii de specialitate, nu socializează în puţinele ceasuri care îi rămân libere. Trăieşte într-o locuinţă cu puţine mobile, înconjurat de multe cutii, ca şi cum ar aştepta un răgaz ca să despacheteze.

Specialistul cu o reputaţie bine consolidată primeşte, însă, o lovitură năucitoare. El realizează că este un impostor, din moment ce Ordinul psihiatrilor nu-l are în evidenţe. Atunci cum de a ajuns şef de secţie la CHS Pierre-Janet din Bordeaux?

Toţi au auzit de păpuşile ruseşti Matrioşka. O păpuşă adăposteşte o altă păpuşă în care se găseşte o alta şi aşa mai departe.

Identitatea lui Mathias Freire este constituită pe acelaşi principiu. El suferă de “fugă psihică”. Îşi reneagă propria identitate şi inventează o alta şi încă una. Amnezia înăbuşă personalitatea celui care a fost cândva. De aceea trăieşte într-o iluzie, într-o permanentă nefericire care îi macină sufletul şi-i ameninţă echilibrul. El este, ca şi unii dintre bolnavii săi, “un pasager”, “un călător fără bagaje”, adică fără amintiri.

Cine e, de fapt? Un psihiatru? Un pictor nebun? Un falsificator de documente? Un medic faimos şi artist plastic de mare talent? În Bordeaux, Paris, Nisa, Marsilia este cunoscut sub mai multe nume – Mathias Freire, Narcis Janusz, Arnaud Chaplin, Francois Kubiela. Indiferent de numele pe care îl poartă, poliţia îl urmăreşte pe un vast teritoriu, fiind suspectat de crime. În acelaşi timp, el însuşi este ţinta unor atacuri care îi pun viaţa în primejdie.

Căutându-şi identitatea reală, protagonistul află despre un gigant farmaceutic – Mêtis – cu legături în lumea militară. Acesta produce şi comercializează substanţe psihotrope, anxiolitice şi antidepresive, dar coordonează şi periculoase experimente umane, unul dintre ele scăpând de sub control.

O documentare minuţioasă îi îngăduie lui Jean-Christophe Grangé să descrie verosimil medii diverse. Pegra societăţii franceze formată din boschetari, drogaţi, prostituate, escroci, imigranţi ilegali, criminali este prezentată cu precizia unui jurnalist care a întreprins cercetări minuţioase în zonele unde aceştia acţionează. De asemenea, ori de câte ori se aventurează în lumea spitalelor autorul dovedeşte o familiarizare deplină cu astfel de ambianţe. Deosebit de incitante sunt paginile care îi înfăţişează pe poliţişti în investigaţii temerare şi complicate şi disputele lor în privinţa limitelor de jurisdicţie ale fiecăruia.

Arborescenta naraţiune a lui Grangé are multe calităţi – un stil agreabil şi tensionat, creionarea unei galerii de personaje credibile şi uşor de reţinut, o alternare abilă a momentelor senzaţionale cu altele care îţi permit să-ţi mai tragi respiraţia. Un alt merit - acela de a aduna, până la urmă, toate firele risipite ale acţiunii şi de a le conduce, pe un singur făgaş, spre un deznodământ logic şi halucinant.
________
   
“Nu avem decât o certitudine; nu e locul unei crime, ci al unei infracţiuni. Asasinul pur şi simplu a aruncat cadavrul aici. A omorât în altă parte.”