x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte SCENA CRIMEI. Să nu te întorci niciodată!

SCENA CRIMEI. Să nu te întorci niciodată!

de George Arion    |    11 Aug 2014   •   11:32
SCENA CRIMEI. Să nu te întorci niciodată!

Pentru a citi cărţile lui Lee Child trebuie să iei mai întâi un calmant care să-ţi potolească bătăile inimii. Asta pentru că, din clipa în care începi să-i parcurgi romanele – imposibil de lăsat din mână, faci cunoştinţă cu un iureş de întâmplări senzaţionale, palpitante, istorisite cu precipitare, ca şi cum povestitorul s-ar teme că n-are destul timp să-şi sfârşească relatarea.
________________

În “Să nu te întorci niciodată” îl reîntâlnim pe Jack Reacher (cine a citit “Capcana  Margrave” nu l-a putut uita pe acest bărbat irezistibil, dur şi însetat de dreptate). Fostul poliţist militar este rechemat în armată pentru a da socoteală în legătură cu un caz petrecut în urmă cu 16 ani – acela al omorârii în bătaie a unui traficant de droguri din Los Angeles.

Despre episodul respectiv ofiţerul în retragere nu-şi aduce aminte nimic. E total deconcertat şi în legătură cu o altă acuzaţie din dosarul său – aceea de a fi lăsat o femeie gravidă şi de a o fi abandonat în mizerie împreună cu fata pe care a născut-o.

Jack Reacher încearcă să ia legătura cu maiorul Susan Turner, comandant al unei unităţi în fruntea căreia s-a aflat şi el. Dar aceasta este arestată, fiind bănuită că ar fi primit mită 100 000 de dolari.

Eroul înţelege rapid că totul este o înscenare şi cei care au pus-o la cale, fabricând cu iscusinţă dovezi incriminatoare, sunt persoane de rang înalt în armată.

Neavând încredere în sistemul care îi promite o analiză corectă a situaţiei sale complicate, hotărăşte să se sustragă anchetei şi împreună cu Turner pe care o eliberează din arest, încearcă să-şi facă singur dreptate.

Urmează o cavalcadă de episoade care te ţin cu sufletul la gură. Cei doi nu ezită să-şi bată urmăritorii, folosesc acte de identitate false şi maşini furate pentru a scăpa de sub supraveghere, cercetează arhive unde descoperă documente care le demonstrează nevinovăţia. Urmărindu-le deplasările prin spaţii vaste, ai impresia că eroii au fost lăsaţi singuri într-un teritoriu inamic şi doar pregătirea excelentă pe care o posedă le asigură supravieţuirea.

O vreme, investigaţiile lor vizează traficul cu arme în Afganistan şi Irak, pe care cândva au încercat să-l stopeze, deranjând interesele unor potentaţi. Dar pista e falsă şi surpriza care îi aşteaptă la sfârşit e la fel de neaşteptată ca şi pentru cititori.

În acest roman, poate cel mai bun al lui Lee Child, totul este o acţiune sub semnul urgenţei şi al violenţei. Autorul n-are timp să zăbovească făcând lungi incursiuni în psihologia personajelor. El nu se arată interesat decât de comportamentul lor în momentele potrivnice care se succed cu o viteză ameţitoare. Numai reacţionând cu promptitudine la toate loviturile cei doi eroi reuşesc să destrame plasa de minciuni urzită în jurul lor şi să dejoace un complot de mari proporţii.

Totuşi, dialogurile spumoase, replicile pline de umor îi îngăduie cititorului să-şi mai tragă sufletul, constituind pauze binevenite în ritmul halucinant imprimat naraţiunii.

“Să nu te întorci niciodată!” poate constitui un extraordinar material de studiu pentru oricine doreşte să scrie un thriller cu mult suspans. Desigur, îţi mai trebuie şi talentul de scriitor al lui Lee Child.
_______
   
“Traiectoria loviturii avu acurateţea unei diagrame de manual, iar capul individului se mişcă brusc în spate, în acelaşi fel în care se bălăbănise şi capul camaradului său şi aproape în aceeaşi secundă.”

×