x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Semnal

Semnal

19 Feb 2006   •   00:00

"Studii de Securitate", colectie a Editurii Tritonic ne propune trei lucrari de referinta.

Moldova ante portas


Asta au exclamat in 2004 analistii occidentali care au realizat ca inaintarea frontierei europene catre rasarit aduce mai aproape spatii despre care cetatenii si politicienii UE nu stiau sau nu voiau sa stie nimic. Ce se intampla acolo si ce-i de facut? Cartea lui Dan Dungaciu incearca sa raspunda la aceste intrebari...

Nelinistile insecuritatii


"Reprezinta democratia, intr-o perioada de tranzitie prelungita, o valoare pentru securitatea nationala? Va reusi noul concept de securitate prin cooperare sa aduca pacea globala? Este nevoie de un sistem educational de securitate? Cum se respecta drepturile si libertatile fundamentale in activitatea de informatii? Iata o parte dintre intrebarile formulate, la care incearca sa raspunda Cristian Troncota, coordonatorul acestui volum.

Puterea informationala


Promovarea si apararea intereselor nationale fac apel la puterea nationala. Definita clasic prin componentele sale diplomatice, economice si militare, puterea nationala este relevanta si consistenta in contextul geopolitic actual prin deplasarea accentului spre o noua dimensiune si componenta: puterea informationala. O carte de Vasile Paun.
×
Subiecte în articol: carte