V-am spus că îmi plac mașinile și motocicletele? Nu? Ei, bine, vă spun acum. De mică am preferat să mă joc cu mașinuțele în detrimentul păpușilor.
Grație profesorului Gabriel Jderu, sociolog și motociclist pasionat, autor al volumului Cultura motocicletelor am aflat că la noi în țară primele vehicule motorizate au pătruns cu timiditate la începutul secolului XX, pe de o parte pentru că numai cei cu dare de mână și le puteau permite, iar pe de altă parte pentru că tot pe atunci a început și amenajarea și sistematizarea drumurilor care sa permită circulația acestora.
Pe lângă "căruța fără cai" își face apariția și bicicleta cu motor.
Iar dacă oamenii priveau, ca și acum de altfel, cu o oarecare îngrijorare pe temerarii ce încălecau asemenea "regine ale zgomotului", care puteau ajunge până la amețitoarea viteză de 15 km pe oră, tinerii provenind din familii înstărite sau a căror profesii le aduceau un oarecare venit, au început să prindă gustul pentru asemenea călătorii pline de aventuri.
Presa mondenă a începutului de secol menționează faptul că Nae Theodorescu, avocat și om de afaceri argeșean era proprietarul primei motociclete Harley Davidson cu ataș importată în România, motociletă care ajunge să fie condusă de fiul său, nimeni altul decât poetul Tudor Arghezi................
Citește mai mult despre ARGHEZI PE MOTOCICLETĂ, AICI