Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În perioada 20 octombrie-10 noiembrie 2009, Petru Popescu a participat la un inedit turneu de promovare la nivel naţional a volumului "Supleantul", publicat în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu Jurnalul Naţional şi Editura Curtea Veche. Scriitorul s-a întâlnit cu cititorii din Alba-Iulia, Cluj, Huedin, Oradea, Timişoara, Bucureşti, Ploieşti, Văleni, Sinaia, Braşov.
Amplitudinea, stilul agresiv de promovare a romanului, precum şi succesul de carte înregistrat transformă romanul "Supleantul" într-un best-seller românesc. A fost un turneu de promovare aparte, în care factorul determinant a fost însuşi autorul cărţii, un profesionist în industria de carte americană. Scriitorul a preluat multe dintre atribuţiile unui agent literar (instituţia aceasta lipsind cu desăvârşire la noi!), care, în mod normal, ar fi trebuit să ofere liniştea necesară scrierii romanelor.
Pe parcursul turneului, Petru Popescu a acordat interviuri cu maximă generozitate prin ziare, reviste, posturi de radio şi televiziune. Mai mult, discuţiile pe marginea romanului au pătruns viguros în blogosfera românească. Limbajul elogios şi seducător (hype), caracteristic receptării unui best-seller prin semnalările din cotidiene şi reviste, a predominat.
"Supleantul" a ocupat locuri importante în topurile de vânzare de carte prin librăriile Diverta (locul 3, pe octombrie 2009), la Târgul Gaudeamus (locul 10) etc. În topul celor mai vândute romane, apărute în 2009 (v. publicaţia Flacăra din 16.12.2009), Supleantul a ocupat locul şapte:
"Apă pentru elefanţi", autor Sara Gruen, Raftul Denisei, Humanitas Fiction.
"Omul duplicat", autor Jose Saramago, Biblioteca Polirom.
"Tigrul alb", autor Aravind Adiga, Biblioteca Rao.
"Pastorala americană", autor Phillip Roth, Biblioteca Polirom.
"Cutremur de timp", autor Kurt Vonnegut, Raftul Denisei, Humanitas Fiction.
"Încă de pe atunci vulpea era vânătorul", autor Herta Müller, Raftul Denisei, Humanitas Fiction.
"Supleantul", autor Petru Popescu, Curtea Veche.
"Jurnalul unui an prost", autor J.M. Coetzee, Raftul Denisei, Humanitas.
"Jocul îngerilor", autor Carlos Luiz Zafon, Biblioteca Polirom.
"Scrisori către o necunoscută", autor Antoine de Saint-Exupéry, Biblioteca Rao.
Cifra de vânzare dată de Editura Curtea Veche este de 80.000 de exemplare. Prin urmare, "Supleantul" este unul dintre cele mai importante romane scrise în limba română în anul 2009, prin cifra de vânzare şi receptarea critică. În SUA, lui Petru Popescu i s-au făcut recent mai multe oferte de scriere a unui scenariu după acest roman.
Aceasta este latura comercială a romanului. Fireşte, ea este nivelatoare şi reducţionistă, lăsându-se pe un plan secund valoarea intrinsecă a cărţii. Însă nu înseamnă că aceasta lipseşte.
În acest sens, extragem câteva păreri din prezentările sau din cronicile dedicate romanului:
"«Supleantul» vine în continuarea cărţilor pe care Petru Popescu le-a scris în limba română. Avem senzaţia că autorul n-a lipsit nici o clipă dintre noi. E vorba de acelaşi stil dezinvolt şi de aceeaşi francheţe. Iar subiectul ales e fierbinte. Ridică puţin vălul de pe un mister care ne-a stârnit, de mulţi ani, curiozitatea, alimentând legende. A avut el o relaţie cu Zoia Ceauşescu sau nu? Multă vreme a negat. Acum o recunoaşte.
Dar cartea aceasta nu e consemnarea exactă a unei poveşti de dragoste - dacă a fost cu adevărat un love story sau doar o întâmplare fără consecinţe pe plan afectiv. Nu-i o spovedanie târzie, astfel încât e greu să faci demarcaţia între real şi imaginar. Nici măcar ceea ce ne istoriseşte că se petrecea în spatele uşilor închise ale puterii nu vom afla dacă este o relatare scrupuloasă. Dar creionarea portretelor marelui cârmaci şi a tovarăşei sale e mai mult decât plauzibilă. Ca şi scenele care îi au ca protagonişti pe cei doi.
După cum şi descrierea Bucureştiului este datorată cuiva care cunoaşte bine acest oraş şi îl iubeşte cu patimă. Contextul istoric în care evoluează personajele e admirabil surprins, iar celor care l-am cunoscut, aducerea lui aminte ne provoacă frisoane. Dar romanul nu e o izbândă din pricina valorii sale documentare - importantă, desigur. Nu e numai pentru uzul celor pasionaţi de tabloide, însetaţi să afle zvonuri, bârfe, cancanuri.
El întruneşte toate condiţile necesare unei ficţiuni cu valoare artistică. O experienţă de viaţă e convertită, cu har, într-o creaţie ce nu te poate lăsa indiferent, chiar făcând abstracţie de existenţa aievea a eroilor săi. Şi care îi poate interesa nu numai pe români." (George Arion - prezentare de carte, 29 oct. 2009, Diverta Magheru, Bucureşti)
"Şi totuşi, în pofida acestor hibe artistice şi retorisme atitudinale, «Supleantul» e un roman pe alocuri bun, făcut - ca toate celelalte proze ale scriitorului româno-american - să placă. Dacă excludem finalul (evident, lipit) cu ispitirea lui Petru şi fuga lui spre jungla libertăţii, întreaga călătorie tovărăşească prin ţări socialiste ori capitaliste ale Americii de Sud este excelent narată.
Autorul, care şi-o reaminteşte cu tot cu personajul de douăzeci şi opt de ani care era pe atunci, ştie s-o taie şi s-o expună în secvenţe ingenios alternate, prin ritmul diferit al traversării acţiunii şi prin perspectivele celor implicaţi în turneul comun. Perechea conducătoare e centrul tare şi rezistent al acestor tablouri vivante, care se schimbă rapid, în funcţie de comenzile şi capriciile lor. Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt cele mai puternice, la propriu şi la figurat, personaje ale romanului - şi această performanţă a autorului merită o subliniere.
Citește pe Antena3.ro
Ca un prozator veritabil, Petru Popescu se desprinde de clişeele, prejudecăţile şi «post-judecăţile» noastre, de propria aversiune faţă de aceste două figuri istorice, pentru a le prinde componenta tipologică distinctă, după ce a avut posibilitatea de a le observa îndeaproape." (Daniel Cristea-Enache, Observatorul cultural)
"Cartea lui Petru Popescu va avea un destin anevoios la receptare, fiindcă ea desparte existenţialul de ideologic. Miza ei este însă adevărul - şi o autenticitatea umană participativă, obiectivă, pentru care cititorul de acasă, în afara curiozităţii fireşti pe care i-o trezeşte subiectul, nu este încă antrenat. Personal, l-am citit pe nerăsuflate şi l-am receptat, la relectură, ca pe o reuşită, cu excepţia şarjelor «ataviste», uşor deplasate, pe care le-am menţionat." (Ştefan Borbély, Contemporanul)
"Romanul «Supleantul» este astfel un episod de biografie romanţată, ce se citeşte cu pasiune şi interes atât de congenerii autorului, cât şi de cititorii generaţiilor tinere, pentru care lumea de dinainte de revoluţie e istorie şi o cunosc doar din relatările părinţilor, ale bunicilor sau din cărţi şi din filme. Oricum am lua-o deci, este o carte faţă de care nu poţi rămâne indiferent. (...) Tocmai de aceea drama acestui cuplu incompatibil adaugă multiplelor motive de neîmplinire ale atâtor altor cupluri din literatura noastră (şi nu doar), acela al violenţei intruziuni a politicului în tendinţa sa abuzivă de a vicia conştiinţe, caractere, vieţi, la urma urmelor.
E o poveste de dragoste ce sfârşeşte prin a fi oripilantă în tocmai rateul său. Aici mi se pare a se afla forţa împlinirii artistice a acestui roman de o sinceritate cuceritoare, cu eroi vii şi debordanţi în acţiunile lor, cu o intrigă palpitantă, întreţinută în maniera trilerurilor americane, pe un subiect autohton." (Constantin Cubleşan, Bucovina literară).
"Deşi scris urmând cu nonşalanţă o reţetă de succes, în care se recunosc reguli menite a pune în relief aspecte ale senzaţionalului din mediul politic, din universul erosului şi din planul aventurii umane, romanul «Supleantul» se vrea totuşi «o lecţie de viaţă», împărtăşită cu fidelitate şi sinceritate de autor contemporanilor săi. Spre a spori impresia de mărturie a celui implicat în evenimentele înfăţişate, romanul e scris la persoana întâi, într-un stil alert şi palpitant, dezvăluind pe alocuri cu inocenţă netrucată că El, personajul principal, este chiar scriitorul. (...)
E mai mult decât un memento, romanul «Supleantul» e o «lecţie de viaţă» cum şi-a propus şi a reuşit în cea mai mare parte să o facă cu talent literar scriitorul Petru Popescu, stabilit departe de ţară, la Los Angeles, în California." (Augustin Cosmuţa, Nord literar)
"Romanul «Supleantul» este o poveste care a dospit în laboratorul sufletesc al romancierului, de unde se zămislesc povestirile exemplare. L-au anunţat confesiunea din articolul «Fiica faraonului» (în România literară), unele pasaje din jurnalul «Întoarcerea» (vizita în America de Sud din 1973) şi un articol din Washington Post, care reproduce zvonistica relaţiei Zoiei Ceauşescu «acuplat» cu scriitorul Petru Popescu, din care se citează în debutul romanului.
Cartea a fost scrisă dintr-o suflare timp de cinci luni.(...) «Supleantul» însă nu e un simplu roman, o vulgarizare a unei poveşti de dragoste. Tema propriu-zisă a romanului este apropierea de putere a tânărului scriitor, dublată de o dureroasă şi complexă alegere morală. Ca în «Sfârşitul bahic», se simte pe parcursul romanului o referinţă subterană la identitatea românească, care a fost izolată în universul concentraţionar comunist. Referirea la identitatea românească aduce complexitate acestei cărţi." (Dinu Bălan, Tribuna)
Extrasele ar putea continua, însă trebuie să remarcăm faptul că romanul a atras ca un magnet aprecieri şi critici, simpatii şi antipatii. Genul biografiei romanţate pe suportul solid al unui roman documentar, aşa cum poate fi încadrat "Supleantul", orientează publicul cititor pe piaţa de carte. Însă această latură a literaturii comerciale nu e suficientă pentru e ne explica succesul cărţii.
Cum remarca şi Alex Ştefănescu, Petru Popescu deţine rara capacitate de a se inventa pe sine ca personaj. Personajul narator a fost "momeala", care a atras cititorii, din pricina puterii de atractivitate a autorului şi a unei prezenţe publice consistente din partea sa.
Scriitorul stabilit în California a ştiut să aleagă din biografia sa o poveste de senzaţie - idila cu Zoia Ceauşescu. Creionarea portretelor membrilor familiei Ceauşescu este impecabilă (la fel în jurnalul "Întoarcerea" şi în romanul "Sfârşitul bahic"). Paginile cinematografice, decuparea secvenţelor narative, în paginile cele mai bune din roman, ca într-un ciné-verité, pe un ton neutru şi detaşat, par să fie atuurile romanului, provenite din experienţa de scenarist acumulată la Hollywood.
I s-au reproşat cărţii un narcisism şi un retorism excesiv pe alocuri, inadecvarea reflecţiilor care au drept obiect "dacismul" şi "golgota româncelor" (v. Daniel Cristea-Enache), unele clişee de extracţie cinematografică hollywoodiană, unele deficite de construcţie a romanului. În blogosferă, cu argumente extraliterare de natură subiectivă/"ideologică", Petru Popescu a fost acuzat de profanarea memoriei Zoiei Ceauşescu prin simpla devoalare a love story-ului şi, în plus, de lipsa unei veridicităţi depline în transcrierea unor evenimente din biografia sa.
Cartea a reuşit să stârnească aprecieri şi unele controverse inerente, în privinţa reconstituirii fidele a anilor '73-'74. Dincolo de cazuistica discuţiilor, se uită că în cazul unui roman de nonficţiune, cum se doreşte a fi acesta, ficţionalizarea nu lipseşte cu desăvârşire. Nu se poate vorbi de o suprapunere perfectă dintre autor, narator/povestitor şi personaj (Philippe Lejeune). Astfel încât eventualele licenţe româneşti şi abateri de la povestea reală (puţine în economia romanului şi greu demostrabile!) sunt fireşti, chiar dacă e vorba despre un roman documentar.
Cert este că romanul "Supleantul" a avut/va avea în continuare o receptare zgomotoasă, aceasta fiind probabil şi intenţia autorului. Însă o sedimentare a opiniilor critice încă nu s-a produs. Roman mai subţire decât cele prin care Petru Popescu s-a înscris viguros în istoria literaturii române contemporane, "Supleantul" şochează şi, la fel ca "Sfârşitul bahic", provoacă din nou o dezbatere literară pe tema acestei cărţi, care înseamnă, în cele din urmă, acceptarea romanului popular de înaltele foruri critice de la noi din ţară.
Faptul că "Supleantul" este discutat cu pregnanţă şi suficientă vehemenţă în critica de specialitate se datorează aliajului de roman bun ca valoare literară şi de roman comercial, potrivit unei negocieri de gen abile.
La 3 mai 2010, la Editura Curtea Veche, va apărea, în traducerea lui Mihnea Gafiţa, romanul istoric "Fata din Nazaret". Scriitorul Petru Popescu continuă seria de apariţii editoriale de o certă valoare literară, bucurându-se astfel de o receptare spectaculoasă în rândul publicului cititor din România.
