Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Max Blecher (nascut in 1909) si-a transfigurat viata sfasiata de boala si suferinta, in literatura. A ales scrisul, tonul confesiv, marturisirea ca antidot pentru dezamagire si durere.
S-a desprins de targul Romanului si a plecat la Paris sa studieze medicina(!) dar nu a avut acest noroc. I se hotarase un alt destin, acela in care tanarul M.Blecher a trebuit sa locuiasca in sanatorii, sa studieze pe viu suferinta, sa fie imobilizat si sa scrie pe o placa de lemn, intins pe pat, timp de zece ani, adica toata viata sa adulta. ,,Tuberculoza osoasa la coloana vertebrala' sau ,,Morbul lui Pot' a fost verdictul care l-a izolat total de viata activa, frematatoare, compusa din intamplari concrete care devin biografie. Acestea fiind datele existentei sale, la nouasprezece ani, cand s-a imbolnavit, a trebuit sa inteleaga, sa accepte si sa aleaga. Si a ales sa scrie, intre altele ,,Intamplari in irealitatea imediata', si ,,Inimi cicatrizate', aparute in 1936.
,,Mi-am pus in cap sa nu mai scriu nimanui detaliile bolii mele, fiindca gasesc gretos sa pun pe hartie si sa etalez mizeria, asa, ca un fel de vitrina de martir.(…) In afara de scris, viata mea n-are sens, e vaga si fara interes.' In delirul luptei cu boala, M.Blecher a devenit un intim al irealitatii. Studiul durerii i-a declansat forte vizionare. Asta nu inseamna ca nu a fost framantat de iubiri in carne si oase, asa cum i s-a intamplat la sfarsitul verii anului 1933, cand s-a indragostit de Maria Ghiolu. Doamna era casatorita cu ministrul Stavri Ghiolu, astfel ca, iubirea reciproca si trainica a fost in egala masura, vinovata si imposibila. ,,Pentru Marie' este dedicatia tiparita ce insoteste volumul de versuri ,,Corp transparent', semnat de Blecher, aparut in 1934. Mariei Ghiolu i-au ramas semn pretios al intalnirii cu Max Blecher, doar amintirile pe care le-a scris intr-un jurnal romantat, intitulat ,,Serenada zadarnica'.
In cei zece ani de imobilizare la pat, Max Blecher a scris, a corespondat, a primit vizite, a intretinut conversatii cu intelectualii timpului sau. Cel ce ar fi putut sa para un tanar infrant, a refuzat ipostaza de victima, alegand sa isi foloseasca mintea, sa isi slefuiasca spiritul, prin cunoastere, intru iluminare si rost. Poate ca tratarea temei suferintei, in literatura, a insemnat intrucatva si tratarea suferintei sale omenesti. Cativa dintre apropiatii sai care l-au insotit in idei, zambete, mistere si scrisori au fost: geo Bogza, Sasa Pana, Lucia Demetrius, Mihail Sebastian, Marieta Sadova, Ilarie Voronca, Andre Breton. ,,Scrisoarea dumneavoastra mi-a potolit o sete si mi-a smuls din piept o buruiana' ii scria in 1943, lui Sasa Pana, iar Mihail Sebastian, nota in ,,Jurnalul' sau: ,,Duminica si luni – la Roman. Am plecat de acolo coplesit, uzat. Aveam impresia ca nu voi putea reintra in viata. (…)Ma voi duce dimineata la tribunal, ma voi duce seara la teatru, scriu acum in caietul asta, iar intre timp, viata lui Blecher continua la Roman, asa cum am vazut-o. Voi mai avea vreodata curajul, sa ma vait de ceva? Voi mai avea nerusinarea, sa am capricii, indispozitii, enervari? El traieste in intimidate cu moartea.'
Opera restransa a lui M.Blecher, scrisa pana la cei 29 de ani cati a trait este in mare masura o proza suprarealista adiata de autentice tonalitati poetice. Scrierile sale insumeaza marturisiri, eseuri, proiectii onirice avand ca punct de pornire, experiente traite. Si-a explicat boala, a descris in amanunt mirosul, viata si moartea din sanatorii. Prin scris, vede si sterge pete de sange, retraieste si exorcizeaza halucinatii, captureaza paroxismul senzorial si il inchide in text. Precum inchide Aladin un duh, in sticla fermecata. In acelasi timp, autorul stie si crede in puterea inconstientului, prin care se poate ajunge la culmi de cunoastere inaccesilbile constientului, crede in revelatie si inspiratie
Povestitorul din ,,Vizuina luminata' explica: ,,Cu mare mirare, cand recitesc ce am scris, regasesc in cele povestite exactitatea intamplarilor care s-au petrecut in realitate. Este atat de greu sa le curat de zgura de visuri, de interpretari si de deformari la care le-am supus.(…) Poate ca voi putea scrie odata toate intamplarile din vis, care m-au amuzat sau m-au fascinat cu mult mai intensa pasiune decat cele din viata.'
Blecher traieste si transcrie senzatii de acuta voluptate, cultiva un limbaj rafinat, sincronizat cu adancimile sale sufletesti, in cuvintele sale se odihnesc splendori rupte de real: ,, Intre doua siruri de case inalte aparu o clipa, in fund, linia azurie si stralucitoare a oceanului culcata pe nisip, ca o spada arzatoare.'
Citește pe Antena3.ro
Despre opera lui Blecher, s-a scris elogios, fiind remarcat si admirat de catre Geo Bogza, Eugen Ionesco, Pompiliu Constantinescu, Mihail Sebastian si multi altii. Ni s-a spus ce nu este ,,Intamplari din irealitatea imediata': ,,nu e un roman, dar nici un eseu, nu e un poem si nici un jurnal intim.'(Pompiliu Constantinescu). Ni s-a spus si ce este aceasta carte: ,,Epica de analiza psihologica'(Eugen Lovinescu), ,,act de eliberare, ca orice confesiune'(Mihail Sebastian), ,,romanul obiectivat al unui personaj'(Camil Baltazar). Cert este ca, in ,,Vizuina luminata', al carei subtitlu este chiar ,,Jurnal de sanatoriu', Blecher scrie: ,,Tot ce scriu a fost candva, viata adevarata.' Probabil ca asa ar trebui citit/recitit Blecher, in zilele noastre, patrunzand pur si simplu, dusi de mana prin hatisurile cuvintelor sale, intr-o viata adevarata. O viata scurta si inghitita de suferinta, despre care insa, protagonistul scrie intr-o scrisoare catre Sasa Pana, in anul din care nu a mai fost: ,,Am trait in 29 de ani, mai mult decat altii in 100. Am calatorit, am vazut, am scris. Spune surorilor mele sa-si traiasca, fara excese, dar sa-si traiasca viata. Sa se plimbe unde sant flori, sa culeaga flori. De mine sa uitati. Si veti uita. E mai bine de plans langa un mormant decat de compatimit un suferind.' Asa a scris Blecher atunci, cand poate nu stia ca viata sa fusese transfigurata, tiparita si daruita. Asta asa, ca sa ii faca in ciuda suferintei si sa ne ofere peste zeci de ani, un triumf al visului, inchis intre coperte.
