x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Trei cărți despre schimbare care te vor pune pe gânduri

Trei cărți despre schimbare care te vor pune pe gânduri

30 Ian 2018   •   14:04
Trei cărți despre schimbare care te vor pune pe gânduri

Iată trei cărți care ne îndeamnă să avem mai multă încredere în puterea noastră de a face schimbări importante în propria noastră viață, punând pe primul loc lucrurile care ne ajută să ne dezvoltăm cu adevărat.  

Anul tău perfect, de Charlotte Lucas

Un domn a cărui viață se derulează după un program fix găsește o agendă în prima zi a anului. Contrar concepțiilor sale, decide să nu o ducă la biroul de Obiecte pierdute, ci să o deschidă. Agenda este completată; fiecare zi a anului care tocmai a început are un program, pe care tânarul începe să îl urmeze. Unde îl va duce acesta, ce întâlniri, ce oameni extraordinari va întâlni, va ajunge până la urmă la posesorul agendei - sunt întrebări la care cititorul află răspunsul odată cu Jonathan, unul dintre cele două personaje centrale ale cărții.

Eleanor Oliphant, de Gail Honeyman

Este o carte despre forța noastră interioară și despre lucrurile incredibile de care suntem capabili. Eleanor Oliphant este o femeie marcată de o singurătate profundă. Trăiește în umbra unei copilării chinuitoare, pe care o neagă și o ascunde adânc, în memoria ei. Cu un curaj extraordinar, începe să îi lase pe alții să se apropie de ea și să viseze la o viață pe care credea că nu o merită. Romanul de debut al lui Gail Honeyman este emoționant și plin de compasiune, iar mesajul lui este unul luminos, plin de speranță. Dacă Eleanor Oliphant a fost capabilă să renscă, atunci noi, cei obișnuiți, putem face lucruri incredibile.

Dansul reîncarnării, de Michael Moore

După ce trăim, murim. Apoi? Mai primim încă o șansă? Nu numai una, ci zece mii de șanse. Zece mii de ocazii de a trăi cum trebuie, de a găsi un răspuns, de a descoperi înțelepciunea. Milo a trăit și a murit de 9 995 de ori până acum și mai are doar cinci pentru a-și câștiga locul în Sufletul universal. Dacă nu va reuși, îl așteaptă Neantul. Dansul reîncarnării nu este doar o poveste de dragoste cu totul specială; fiecare călătorie din leagăn până în mormânt îi oferă lui Milo câte o bucată din puzzle-ul cosmic – dacă va reuși să le pună pe toate la un loc la timpul potrivit, atunci va înțelege ce înseamnă să fii o parte din ceva mai mare decât infinitul. Dansul reîncarnării al lui Michael Poore este povestea a tot ceea ce face ca viața să fie profundă, frumoasă, absurdă și tristă.

×