Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Bine spunea cineva că toţi oamenii de putere ar trebui să ia parte măcar o datăpe an la o inmormăntare. Lecţie de deşertăciune, deprinderea timpurie a lui ars moriendi impreună cu ars vivendi şi ars amandi, iţi pune in echilibru vanitatea cu ispitele şi cenzurile, măsurăndu-ţi nemăsura.
Lecturi la tavă - Memorii 3
Bine spunea cineva că toţi oamenii de putere ar trebui să ia parte măcar o datăpe an la o inmormăntare. Lecţie de deşertăciune, deprinderea timpurie a lui ars moriendi impreună cu ars vivendi şi ars amandi, iţi pune in echilibru vanitatea cu ispitele şi cenzurile, măsurăndu-ţi nemăsura.
Citește pe Antena3.ro
In acelaşi sens mă găndesc că, pentru artişti, gănditori şi oameni de cultură ar fi extrem de instructiv să se vadă măcar o dată in viaţă prinşi in insectarul memorialistic al politicienilor. Vănătorul vănat, cum ar veni. Asta mai ales cănd politicianul - ins analitic şi rafinat, făcănd figură aparte intr-un context grobian, calibanic - devine el insuşi, la un moment dat, scriitor şi pradă politică, fie din intămplare, fie din sastiseală faţă de sistem, debordat fiind de urăţenia şi fatala deriziune ce caracterizează finalul oricărei experienţe socialiste.
Iată, bunăoară, Memoriile lui Dumitru Popescu ("Dumnezeu"). Mai indigeste, supărător de auto-flatant-compătimitoare (Am fost şi cioplitor de himere), ori mai picant-folositoare (Elefanţii de porţelan), ele căştigă infinit prin sagacitatea şi plasticitatea revelatorie atunci cănd se aplică pe cazuri, fizionomii şi destine culturale. Aproape octogenar acum, Dumitru Popescu a condus Scănteia tineretului (1956-1960) şi TVR (1971-1972, 1976-1981), fiind, practic, vreo douăzeci de ani şeful culturii in Romănia (adjunct ministerial intre 1962-1965, preşedintele CCES, 1971-1976). In 1981, după mai multe conflicte, directe sau indirecte, post 1977, cu Ceauşeştii, e tras "pe linia a doua", rector la "Ştefan Gheorghiu" ("academia de boi", in limbajul epocii), ultimul deceniu ceauşist livrăndu-l intens creaţiei literare (v. mai cu seamă trilogia Pumnul şi palma, compusă intre 1984-1988 din Muzeul de ceară, Vitralii incolore şi Cenuşa din ornic).
La Editura Curtea Veche, volumul al treilea din Cronos autodevorăndu-se este dedicat "artelor in mecenatul etatist". Bun titlu, cinic ricanant din punctul dumnealor de vedere. Adică din acea sarcastică definiţie hruşcioviană a literaturii: partidul n-are decăt să intindă palma plină cu grăunţe, că, mai devreme sau mai tărziu, scriitorii vor veni singuri la ea, din proprie foame şi iniţiativă.
PROFITOR. Un Mircea Horia Simionescu, fost şef de cabinet al lui Dumitru Popescu, dotat cu "o ingratitudine şi o lipsă de eleganţă descalificante moral. Se leapădă de imaginea profitorului, pe care nu i-o reproşează nimeni, şi-şi incropeşte una de oropsit revoltat, nici aceasta cerută, doar pentru că aşa-i dictează caracterul". Ochii lui Aurel Baranga, "deşi apoşi, aveau acea vioiciune de rozător de pădure. ştia să-şi intreţină ca nimeni altul imaginea in ochii persoanelor influente". Titus Popovici (v. episodul Lumini şi umbre, p.22), "marcat de frică şi de tot felul de complexe", "paralizat, ca noi toţi de altfel, de o doză bună de oportunism politic". Nicolae Manolescu, "bărbat volubil, degajat, imposibil de intimidat de aşa-zisa sacralitate a puterii, pregătit mai degrabă să dea lecţii decăt să asculte, inscriindu-se in dialog mai degrabă polemic, avănd pentru toate contraargument". Adrian Marino, care "mă vizita de două ori pe an, prezentăndu-mi rapoarte" asupra revistei Cahiers Roumains dâétudes littéraires. Al. Rosetti bine prins in trei tuşe: "Exalănd involuntar parfumul indicibil al culturii rafinate", cu "o uşoară tristeţe cinică" şi o "autoironie ingăduitoare". Romul Munteanu, "ochitor grăbit, ca pistolarul sigur că, dacă nu nimereşte locul vital de la primul glonţ, e pierdut".
Verdicte la fel de bine inchegate veţi găsi despre tot ce va să zică epoca D. R. Popescu la Uniunea Scriitorilor, ca şi despre războiul civil-literar dintre partidele Marin Preda şi Eugen Barbu, asupra căruia voi stărui duminica viitoare.
