x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Ce rol au avut masonii în eliminarea marelui poet și gazetar

Ce rol au avut masonii în eliminarea marelui poet și gazetar

de Adi Munteanu    |    06 Apr 2021   •   09:00
Ce rol au avut masonii în eliminarea marelui poet și gazetar

„Anti Eminescu. Premisele unui asasinat politic”, de Dan Șalapa. O carte cu dezvăluiri tulburătoare despre viața și moartea celui mai mare poet al românilor, totodată gazetar acid, naționalist și patriot până în măduva oaselor. De miercuri, exclusiv cu Jurnalul.

Autorul, Dan Șalapa, notează: „Rare au fost cazurile în care Eminescu a fost scos de sub eticheta de romantic iremediabil, de spirit dedicat doar reveriilor şi metafizicii spaţiului poetic. Iar asta nu că nu ar fi adevărat, numai că abordarea lui doar sub raportul acesta l-a fixat în şabloane mai mult decât convenţionale, de care literatura noastră, din păcate, după moartea sa, nu a reuşit să scape. Atitudinea aceasta, perpetuată de-a lungul mai multor generaţii a creat un... adevăr despre Eminescu total incomplet, deci, incorect!

Eminescu nu este doar poet, pentru că, dacă este să vorbim de patriotismul său, oricât ar fi de hulit conceptul, el poate fi respectat în cazul unora precum Eminescu, prin urmare, personalitatea sa neputând fi acceptată ca fiind întreagă, dacă nu o conexăm cu activitatea jurnalistică, acesta fiind, de fapt, fundamentul pe care s-a clădit şi nuanţat latura poetică a creaţiei sale de maturitate, personalitatea sa artistică de anvergură. Din păcate, interese geopolitice sau de influenţe economice, având la rădăcină stăpânirea rusească, pe de o parte, pe de alta, de cea austro-ungară, atât cât au mai durat ele, alternativ, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, de-a lungul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, incluzând aici şi perioada interbelică, au făcut ca opera jurnalistică eminesciană să fie eludată din portofoliul marelui intelectual de la Ipoteşti.

Mai târziu, perpetuată aşa, deformat, ciuntit, de la o generaţie la alta, ocârmuitori ai ţării şi de garnituri intelectuale, de făuritori de învăţământ sau de instrucţiune publică, mai târziu de educaţie şi învăţământ, au menţinut această nedreptate, astfel că, şi astăzi, studierea lui Eminescu se face trunchiat, opera jurnalistică nefiind inclusă în programele şcolare, liceale, cel puţin, în mediul universitar studierea ei făcându-se doar opţional, nu la modul expres, aşa cum ar fi normal, dată fiindu-i complexitatea şi aplicabilitatea la spaţiul şi spiritul românesc, la cel european, în general! Acestei... scăpări i se alătură şi eludarea adevărului, în acelaşi context de studiu, în ceea ce priveşte moartea lui Eminescu! Cercetătorii vieţii şi operei eminesciene, corecţi faţă de adevărul istoric, biografic, literar, nu scapă ocazia să puncteze pertinent, aşa cum este cazul, spre exemplu, al Cezarinei Bârzoi şi al lui Ionuţ Baiaş, în „Adevărul despre Eminescu”, revista „Permanenţe”, nr. 1-2 din 2005: „Manualele şcolare sunt pline de parascovenii despre Eminescu, dar omit astfel de mici «amănunte», continuând perseverent să descrie circumstanţa morţii lui Eminescu ca urmare a îmbolnăvirii acestuia de o boală venerică. Cine sunt aceia care perpetuează falsul şi alimentează mituri mincinoase pe seama lui Mihai Eminescu? Ce fel de profesori de limba română predau tâmpenii peste tâmpenii pe seama lui Eminescu, copiilor? Cine le-a dat diplome, cine îi girează, cine le scrie manualele? Cine sunt aceia care se fac vinovaţi de risipirea zestrei lăsate de acesta? Ce fel de stat este statul român care recompensează detractorii lui Eminescu şi pune la loc de cinste falsificatorii memoriei acestuia? (…) Astfel, Eminescu a fost scos din viața publică între 1883 și 1889, anul asasinării sale, fiind declarat nebun şi, ca urmare, incapabil de a mai crea ceva. Or, mărturiile din acea perioadă ne arată un Eminescu în plină creaţie, lucru care nu ar fi fost posibil dacă era nebun, căci un nebun e rupt de contactul cu realitatea şi nu mai simte nevoia de creaţie. Aşadar, creaţia artistică din acea perioadă, însoţită de numeroasele dovezi (ale medicilor şi prietenilor) ale sănătăţii sale mentale ne arată faptul că Eminescu a fost asasinat printr-un proces lent de otrăvire. Asasinarea lui Eminescu a continuat şi continuă şi în prezent, prin trecerea sub tăcere a activităţii sale de jurnalism politic, a atitudinilor sale naţionaliste şi anti-iudeo-masonice. Continuă prin prezentarea sa în şcoli în mod voit deformat, în ipostază numai de poet genial, sărac şi fustangiu. Continuă şi prin eliminarea din opera sa poetică a acelor poezii cu caracter profund naţional, cum ar fi versiunea adevărată a poeziei Doina. Continuă prin atacurile tot mai dese şi abia disimulate ale aşa-zisei elite culturale române. Continuă prin atacurile tot mai neruşinate ale comunităţii evreieşti din ţară şi din afara graniţelor. Dar cel mai mult continuă prin lipsa noastră de cinstire a marelui român Mihai Eminescu, prin lipsa de informare asupra operei, a luptei şi a dorinţelor sale pentru neamul românesc”.

***

Nicolae Georgescu, unul dintre cei mai complecşi cercetători ai vieţii lui Eminescu, sub raportul acelor detalii ascunse de istoria literară decenii de-a rândul, îşi formulează clar opinia în legătură cu împrejurările morţii lui, mai mult insistând şi asupra cauzelor de mai mare profunzime, anume acelea legate de aruncarea în aer a unui aşa-zis gen de „jurnalism masonic”, care sugrumase la acea vreme media românească, gen plin de „secrete şi parole”, de codificări destinate doar iniţiaţilor marii confrerii transnaţionale etc. Eminescu a dinamitat această manieră de a face presă, rămăşiţă a perioadei paşoptiste şi post-paşoptiste, opunându-i un stil alert, deschis, portdrapel al intereselor naţionale, demascator necruţător, în sensul redării către opinia publică a adevărului despre politicieni şi grupările lor, alcătuite pe criterii clientelare, un stil nou, ce a cunoscut un succes uriaş la publicul cititor, care însă, în resorturile sale profund funcţionale, impunea recunoaşterea potenţialului poporului şi conştientizarea lui asupra perspectivelor ca naţiune. În acest fel, Eminescu a contribuit decisiv la redarea standardului demnităţii cuvântului scris şi a actului gazetăresc în sine, conturându-se în interiorul unei doctrine naţionale moderne, în acelaşi timp şi ca făuritor direct al ei, nu doar ca promotor, o doctrină capabilă să readucă România în rândul naţiunilor generatoare de cultură, putând astfel să-şi revendice un loc în panteonul civilizaţiilor europene. Din păcate, notează Teodor Codreanu, un alt asiduu cercetător al „fenomenului gazetăresc Eminescu”, foarte mulţi „binevoitori” au făcut ca doctrina aceasta naţională modernă, al cărui întemeietor era, să rămână în umbră, nefructificată, să nu poată fi, deci, impusă şi să marcheze politica românească”.

Dan Şalapa este profesor de știinţe sociale, membru UZPR, trăieşte în Drobeta-Turnu Severin şi a publicat mai multe cărţi de poezie, monografie ori publicistică. A debutat în jurnalism în 1978, iar în 2000 a scris prima din cele peste 35 de cărţi publicate până acum. 

Așadar, aflați din cartea „Anti Eminescu. Premisele un atentat politic” cine și de ce l-a ucis pe marele poet și gazetar, dar și o mulțime de lucruri neștiute din viața acestuia. Exclusiv cu Jurnalul de miercuri, la prețul de 25 de lei cu ziar inclus.

×