Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.
În ultimii doi ani, pe lângă multe alte frământări, tensiuni și incertitudini, lumea a fost confruntată și cu posibilitatea amenințătoare a unui nou război de amploare. Cât de aproape suntem de un conflict devastator? Este războiul global o primejdie reală sau nu există motive serioase de îngrijorare?
Cum arată umbra războiului în epoca noastră și cum ne modelează înțelegerea evenimentelor viitoare? Care sunt forțele sociale, economice și politice, care conturează actualul peisaj geopolitic? Cât de bine putem descifra semnele timpului nostru? Care sunt posibilele scenarii și cum ne putem pregăti pentru ele? Este istoria un ciclu repetitiv sau un drum spre o destinație necunoscută? Putem evada din propria noastră istorie?
Iată numai câteva dintre întrebările care vor fi abordate în cadrul prelegerii susținute de istoricul Adrian Cioroianu și, ulterior, într-un dialog cu Daniel Nica, moderatorul și organizatorul programului de conferințe Scena Gândirii, filosof și lector universitar la Universitatea din București.
Prelegerea și conversația vor fi acompaniate de momente muzicale, susținute de artiștii Operei Naționale București. Evenimentul de pe 13 februarie va fi transmis în direct de către TVR Cultural, devenind un punct de întâlnire pentru toți cei pasionați de istorie, geopolitică și destinul umanității.
Ce este SCENA GÂNDIRII?
SCENA GÂNDIRII înseamnă cunoaștere, dialog și emoție. Această serie de întâlniri lunare aduce în fața publicului cele mai importante personalități intelectuale, artistice și academice ale zilelor noastre. Temele discutate acoperă o multitudine de domenii: de la muzică la literatură, de la filosofie la teatru și istorie. Deşi subiectele de discuţie sunt dintre cele mai diverse, toate au în comun aceeași dorință: de a formula întrebări incitante şi de a oferi răspunsuri relevante la cele mai însemnate provocări ale condiției umane, ale culturii naționale și universale.