Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum au ajuns românii să fie conduși de o spiță venetică, venită tăvălug peste stepe până-n inima Carpaților, o stirpe tătară în acest caz (nu mai aducem în discuție căpeteniile cumane, pecenege, hune/maghiare, mongole, osmane, grecești etc. care s-au înscăunat în diferite momente peste poporul de sorginte latină) nu constituie tema acestui articol. În continuare, sprijiniți de etnologul Gheorghiță Ciocioi, vom încerca să lămurim originea unui nume de legendă în istoria României: Cantemir, relaționat însă cu neamul belicos și nomad al tătarilor. Da, da, ați citit corect.
Fier însângerat
Dar să facem loc demonstrației: „Este un nume cunoscut, mai cu seamă, prin marele cărturar român - domn al Moldovei - Dimitrie Cantemir (1673-1723) - fiu al lui Constantin Cantemir, domn al aceluiași principat românesc în 1685-1693. Antioh Cantemir (1709-1744), fiul domnului moldav ce își va petrece viața în exil, a fost scriitor, poet (de limbă rusă) și diplomat al Imperiului Rus. Cel mai probabil, ilustra familie este, la origine una tătară, din Crimeea. Ori ar putea fi vorba doar de un nume tătar (Nogai) purtat de aceasta”.
O inscripție din 735
Mai departe, pe același fir: „Numele de Cantemir este un cuvânt compus în limbile turcice, format din termenii: fier («temir») și sânge («kān»), Қānd'temir tălmăcindu-se prin «fier însângerat» - cu referire la ascuțișul sabiei/sulița plină mereu de sânge a unui viteaz luptător tătar. Numele din proto-turcă temir/temür a cunoscut numeroase variante în limbile provenind din aceasta («demir», «timir» etc.), fiind unul comun cu «tömör» din mongolă. Atât «temir» («fier»), cât și «kān» («sânge») sunt atestați în scris pentru prima oară în turca veche într-o inscripție din 735 [Orhun Yazıtları].”, a specificat Gheorghiță Ciocioi.
Înjurături nemțești versus înjurături românești
Când vine vorba de ocări, limba latinilor (români și italieni, în acest caz), dar și a sârbilor ori a bulgarilor este atât de bogată și de provocatoare încât greoaia și pudibonda limbă germană, de pildă, pălește. Dovadă (și) comentariile etnologului Gheorghiță Ciocioi: „Prin comparație cu noi, în privința înjurăturilor, nemții sunt chiar cuminți. Tradiția insultei și a înjurăturilor e una firavă în vechea Germanie. Înjurăturile clasice germane par, cumva, vorbe ale unui copil obraznic, care nu prea știe ce spune, Germania fiind «salvată», în ultima vreme, de înjurăturile de «import»”.
Două „populare” germane…
Concret: „Iată cum înjură și jignesc, în general, nemții: «Dumme Kuh» («vacă proastă»), «Pissnelke» (înjosire pentru o fată plictisitoare), «Flachzange» (adresare către un «idiot»). Comparativ cu alte țări, insultele germane se concentrează mai mult pe «excremente» și unele părți «de rușine» ale corpului, fără tentă sexuală însă, precum expresiile murdare din Italia, Serbia ori România”. Mai mult: „Cea mai cunoscută înjurătură germană este astfel «Scheiße» («rahat»), «Arschloch» («fund») fiind și ea, de asemenea, destul de populară”.
… Și una italiană: „Mortacci tua”
Și-acum, artileria grea: „Amintind de italieni și sârbi, de menționat că înfiorătoarea înjurătură - «cultivată» la noi, mai cu seamă de vreo trei decenii încoace - legată de adormiții familiei cuiva - e la fel de prezentă la Roma sau la Belgrad sub formele: «mortacci tua», ori mai «complet»: «li mortacci tua, de tuo nonno, de tua madre e dei 3/4 daa palazzina tua» (It); «да појебеш цео први ред твоје сахране» (sb). Expresia profanatoare nu lipsește nici din bulgară «да еба целия първи ред на твоето погребение» (bg)”. Colorate limbaje, nu?
Citește pe Antena3.ro
Apropiați prin naștere
Ce istorie poartă patronimul Gundeș? „Este un nume prezent, cu precădere, în Dobrogea. De origine turco-tătară. Prin familiile mixte, purtat astăzi și de români. Gündeş (Gundeș) are înțelesul de «născut în aceeași zi cu cineva» (apropiat/ cunoscut). - Din «gün»=zi”, ne-a explicat Gheorghiță Ciocioi.
Când boul scutură din cap, pământul se cutremură
În siajul „Dicționarului cultural”, o legendă (și o poveste) ale cutremurului care a zdruncinat Istanbulul în urmă cu cinci secole, și care a fost păstrată în memoria europeană sub numele de „Mica Apocalipsă”. Punem în evidență mai întâi legenda: „Vechii turci credeau că lumea stă pe coarnele unui bou. Când boul scutura din cap, pământul se cutremura. Deprem (tc) = cutremur. Numele provine din turca veche: tepre - a se scutura, a juca. Tepiz = jucăuș, care joacă, se mișcă”.
Moschei spulberate
Acum, povestea marelui cutremur de la Istanbul, din anul 1509: „Mica Judecată de Apoi, ori Mica Apocalipsă... Sunt nume ale cutremurului din anul 1509, care nu a mai lăsat nici o locuință teafără în Istanbulul acelui an. Mii de oameni prinși sub dărâmături, peste o sută de moschei puse la pământ, vizirul Mustafa Pașa și 360 de călăreți de sub comanda lui și-au pierdut viața”. Înfiorător! „Sultanul a ieșit din dormitorul său de la Topkapî cu doar câteva ceasuri înainte de cutremur - acesta prăbușindu-se în timpul dezastrului. Baiazid va sta, astfel, cincisprezece zile într-un cort amenajat în grădina palatului”.
Lovitură și în vechea capitală
Ce necaz pe contemporanul lui Mircea cel Bătrân! „Se va decide plecarea de pe Bosfor, divanul urmând a se întruni în vechea capitală, Adrianopol. Aici, sultanul va avea parte însă de ceea ce trăise la Istanbul: un alt cutremur cu o magnitudine similară. De teama cutremurelor, va locui multă vreme într-o casă de lemn, construită de arhitectul Hayrettin. La un al doilea cutremur, râul Tungea se va revărsa, inundând Adrianopol - nu puțini oameni pierzându-și viața nu doar din pricina cutremurului”. Osmanlâii intraseră de o jumătate de secol în patria bizantinilor…
„Mica Apocalipsă”
„Văzut de creștini ca o pedeapsă pentru cucerirea Noii Rome, cutremurul va fi în cele din urmă interpretat ca o binecuvântare de către musulmani: «Mica Apocalipsă» a deschis calea unei evoluții rapide a orașului într-un stil arhitectural turco-islamic, acesta fiind refăcut în doar 264 de zile. De peste 66.000 de muncitori din sangeacurile Anatoliei și Rumeliei și de 11.000 de calfe și 3.000 de meșteri vestiți”. Cutremurul (7,2 grade) din 10 septembrie 1509 de la Istanbul a distrus 109 de edificii religioase musulmane. „Moscheea Fatîh, una dintre cele mai mari din acea vreme, și Moscheea Bayazid, a cărei construcție abia fusese finalizată, s-au ruinat aproape în întregime. Minaretul înălțat la Sfânta Sofia de către Mahomed Cuceritorul, în 1453, a căzut și el. Tencuiala ce acoperea mozaicurile bizantine din interiorul catedralei s-a desprins de pe pereți, apărând frescele Maicii Domnului, Mântuitorului și celor 12 apostoli”, a întregit etnologul Gheorghiță Ciocioi.
„Numele de Cantemir este un cuvânt compus în limbile turcice, format din termenii: fier («temir») și sânge («kān»), Қānd'temir tălmăcindu-se prin «fier însângerat» - cu referire la ascuțișul sabiei/sulița plină mereu de sânge a unui viteaz luptător tătar.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Numele din proto-turcă temir/temür a cunoscut numeroase variante în limbile provenind din aceasta («demir», «timir» etc.), fiind unul comun cu «tömör» din mongolă.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Înjurăturile clasice germane par, cumva, vorbe ale unui copil obraznic, care nu prea știe ce spune, Germania fiind «salvată», în ultima vreme, de înjurăturile de «import».”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Insultele germane se concentrează mai mult pe «excremente» și unele părți «de rușine» ale corpului, fără tentă sexuală însă, precum expresiile murdare din Italia, Serbia ori România.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Minaretul înălțat la Sfânta Sofia de către Mahomed Cuceritorul, în 1453, a căzut și el. Tencuiala ce acoperea mozaicurile bizantine din interiorul catedralei s-a desprins de pe pereți, apărând frescele Maicii Domnului, Mântuitorului și celor 12 apostoli.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
