x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Din secretele unor conducători ai lumii

Din secretele unor conducători ai lumii

de Maria Coman    |    26 Feb 2021   •   09:26
Din secretele unor conducători ai lumii

În ultimii ani au fost publicate biografii ale unora dintre cei mai importanți oameni ai lumii, cei care la un moment dat au putut sau chiar au schimbat istoria. Prim-miniștri sau președinți, înalți demnitari, capi ai bisericii sunt cei datorită sau din cauza cărora lumea este acolo unde este. 

Una dintre cele mai interesante este biografia lui Tony Blair, politicianul care defineşte vremurile în care trăim. Apariţia lui ca lider al laburiştilor în 1994 a marcat o turnură seismică în politica Marii Britanii. În doar câţiva ani, şi-a transformat partidul şi a mobilizat ţara sub propria conducere, devenind prim-ministru în 1997, înregistrând cea mai categorică victorie din istoria laburiştilor, încheind astfel o perioadă de optsprezece ani de guvernare conservatoare. A condus Partidul Laburist spre câştigarea istorică a trei mandate, devenind figura politică dominantă a ultimelor două decenii.

O CĂLĂTORIE este o relatare directă, semnată de însuşi Tony Blair, a perioadei pe care a petrecut-o la conducerea guvernului şi a evenimentelor ce au urmat. În această carte vorbeşte pentru prima dată despre rolul său în modelarea istoriei noastre recente, începând cu momentul ulterior dispariţiei prinţesei Diana până la declanşarea războiului împotriva terorismului. Ne sunt dezvăluite deciziile necesare pe care a fost nevoit să le ia pentru reinventarea partidului din care făcea parte, relaţiile pe care le-a avut cu unii colegi precum Gordon Brown şi Peter Mandelson, negocierile extenuante pentru obţinerea păcii în Irlanda de Nord, bătăliile purtate pentru educaţie şi sănătate, implementarea celor mai ample reforme ale serviciilor publice din 1945 încoace şi raporturile sale cu lideri internaţionali, de la Mandela până la Clinton, Putin şi Bush. În plus, este analizată şi credinţa în necesitatea morală a intervenţiei care a condus la deciziile de a intra în război în Kosovo, Sierra Leone, Afganistan şi, în cel mai controversat conflict, cel din Irak. Este, de fapt, o carte despre natura şi rolul puterii politice. Blair prezintă suişurile şi coborâşurile carierei sale pentru a ne ajuta să înţelegem omul, politicianul şi omul de stat. Sunt explorate provocările actului de leadership şi ni se explică de ce a ghidat opinia publică spre susţinerea ideilor în care el însuşi a crezut. 

Papa Francisc este, la rândul său, unul dintre personajele care au schimbat și continuă să schimbe lumea. Predicile sale în favoarea schimbării și deschiderii bisericii și societăți, lecțiile zilnice de bunătate îl fac un lider iubit, chiar dacă Vaticanul a fost și probabil va fi în continuare zguduit de scandaluri și controverse. Politică și societate este prima carte a Papei Francisc în care îşi prezintă viziunea lume. Vreme de un an, Papa Francisc a avut douăsprezece întrevederi cu intelectualul francez Dominique Wolton. Rezultat al acelor întâlniri pline de omenie şi căldură, acest dialog excepţional şi inedit abordează în deplină libertate marile teme ale epocii noastre, dar şi ale existenţei umane: pacea şi războiul, politica şi religiile, mondializarea şi diversitatea culturală, fundamentalismele şi laicitatea, Europa şi migranţii, ecologia, inegalităţile pe plan mondial, ecumenismul şi dialogul interreligios, individul, familia, alteritatea, timpul, încrederea şi bucuria. Scrisă fără urmă de conformism și evitând limba de lemn, această carte ilustrează viziunea Papei despre Biserică şi despre societate: dărâmarea zidurilor şi construirea de punţi între oameni, naţiuni şi credinţe religioase. 

Autobiografia lui Michelle Obama, apărută înainte chiar de cea a soțului său, a devenit în scurt timp bestseller. Micuța Michelle Obama și-a petrecut copilăria în cartierul South Side din orașul Chicago, împărțind aceeași cameră cu fratele ei, Craig, în apartamentul de la etaj al familiei, jucându-se de-a prinselea prin parc și învățând de la părinții săi, Fraser și Marian Robinson, să spună întotdeauna și fără teamă ceea ce gândește. Peste câțiva ani, viața a îndepărtat-o de casă, purtând-o din sălile de curs ale Universității Princeton, unde a descoperit cum e să fii singura femeie de culoare dintr-o încăpere, până în biroul elegant dintr-un zgârie-nori de sticlă, unde a lucrat și a fost apreciată ca avocat corporatist – și unde, într-o dimineață de vară, și-a făcut apariția un student la drept, pe nume Barack Obama, dându-i peste cap toate planurile pe care și le făcuse cu atâta minuțiozitate. În această carte, pentru prima dată, Michele Obama descrie primii ani ai căsniciei sale, când încerca să găsească echilibrul între carieră și ascensiunea rapidă în politică a soțului ei. Ne dezvăluie detalii intime din discuțiile pe care le-au purtat înainte de candidatura lui Barack Obama la președinție și impresii despre rolul pe care ea l-a jucat în campania lui electorală, ca o figură populară, dar și foarte des criticată. Cu un stil narativ grațios, presărat cu umor și o sinceritate neobișnuită, Michelle Obama ne oferă o poveste vie din culisele vieții ei, relatând secvențe neștiute despre lansarea istorică a familiei ei pe scena internațională, precum și din viața lor ca familie prezidențială, de-a lungul celor opt ani spectaculoși petrecuți la Casa Albă – în care și-a descoperit propria țară, iar America a descoperit-o pe ea. Povestea mea ne poartă prin bucătăriile modeste din Iowa și prin sălile de bal de la Palatul Buckingham, prin momente de durere sfâșietoare și ambiție fără limite, aducându-ne aproape de sufletul unei figuri unice, inovatoare a istoriei, în timp ce se străduiește să trăiască autentic, punându-și forța și vocea în serviciul unor idealuri mai înalte. Spunându-și povestea cu sinceritate și îndrăzneală, ne aruncă o provocare nouă, celorlalți: Cine suntem și cine dorim să devenim?

×