Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La catedră, reputatul etnolog și cercetător în siajul religiei Gheorghiță Ciocioi: „Djuvara este un nume ajuns în Oltenia, Muntenia și Moldova printr-o vestită familie de origine aromână. Grafiat la noi ca Juvara, Djuvara, Giuvara. De origine turcă. Întâlnit mai ales ca Cevahir (a se citi Djevahir/Gevair) la turci, iar la bulgari ca Djevarov, Gevairov. A cunoscut, printre aromâni, o modificare de pronunție (asemenea numelui Becali, Bacali - baḳḳāl, în turcă, cu înțelesul de băcan).” Înapoi la Djuvara: „În turcă, djevahir/ djevhar provine din arabă - jawāhir/gevahir -, fiind pluralul cuvântului arab jawhar/geawhar. Arabii l-au preluat din persană - gevher/ gevhar. Înțelesul? Giuvaer. Cu referire la pietre prețioase precum diamantul, rubinul, safirul etc.”
Prețioșii
Pe același fir: „Astfel, nume precum Diamant (Iamandi) ori Zamfir (Safir) erau unele răspândite, în trecut, printre aromâni, turci, bulgari etc., ajungând nume de familie. Cu înțelesul de prețiosul, termenul mai este folosit și astăzi în nordul Greciei și dialectal în Bulgaria. Cineva care vorbește frumos este socotit și el un djevar/djevair/gevher(-rîz).”
Dragoș cel frumos
Alt nume cu rezonanță printre români - Dragoș: „Este un nume serbat pe 24 iunie, de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. În slavă, Drago-Ean (Ioan/ Ioniță cel drag/scump) este echivalentul lui Caloian (Ioniță cel frumos) - Sfântul Ioan prunc/ mic. Așa cum avem în românește Sfântă Maria mică (8 septembrie). S-au păstrat până astăzi ca nume de familie, Dragu/Drago și Drăgoi (născuți de Drăgaică (Драгойка, ziua lui Ioan cel drag/Drago-Ean). Dragoș: Драг(о)+ош, în slavă.” În continuare, rădăcinile lingvistice ale așezării Topalu (tot e vremea vacanțelor la mare) - „Topalu”: „Sat în Dobrogea. Faimos pentru cel mai valoros muzeu rural de artă din Romȃnia (amenajat în casa părintească a doctorului Dinu Gheorghe Vintilă - 1898-1978 -, lucrările fiind donație a acestuia către statul român).”
Șchiopu’ din Dobrogea
Mai mult: „Numele satului e unul turcesc. Topal (în turca otomană) - șchiop. De ce se va fi numit Șchiopu’, mărturiile (și legendele) nu sunt deloc concludente. Cea mai veche sursă europeană ce menționează termenul dat din limba turcă: Toppàl: uno che ha le gambe infiate - nô puo chaminare [Filippo Argenti, Regola del Parlare Turco, 1533].” E loc, iată, și pentru numele unui personaj memorabil - Tivilic: „De unde provine numele vestitului Marian Ceaușescu (Tivilic Moroșanu)? Nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare. Va deveni cunoscut în Piața Universității, în 1990, prin discursurile sale în care îl imita pe Ceaușescu. A rămas un luptător (cu morile de vânt, cel mai adesea) până astăzi. Povestea dată ar fi una lungă. Și dureroasă.”
Diminutiv sfânt
„Numele său totuși nedumerește: Marian Tivilic Moroșanu.”, a urmat distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi. Deci de unde Tivilic? „Sensurile termenului (turcesc la origine) ar părea nu puține: pieptar femeiesc cu cusături alese (tivilichie), om neprevăzător, naiv, bine dispus (tivilichiu) etc. Doar că numele este unul de Botez, nu o poreclă, devenit, cel mai adesea, nume de familie. E întâlnit mai ales la bulgari și ucraineni. Un diminutiv al lui Tevil/Tivil - modificare din Teofil, tot așa cum Tivodor e, de fapt, Teodor. Tevelic, Tivilic, așadar, e micul Teofil, Teofilaș. Cum a ajuns să poarte acest nume Marian Tivilic - Ceaușescu, doar el ne-ar putea spune...”.
Omul cu nouă degete
Docuz - ce istorie are acest termen? „Este un nume întâlnit în Muntenia și Dobrogea. În interbelic, cu o frecvență ceva mai mare, în Cadrilater (Turtucaia). Inițial, un supranume la bulgarii și turcii din Balcani: dokuzan - om cu nouă degete la două mâini (cu nouă copii, cel mai adesea din două căsătorii). Din turcă: dokuz - nouă. Nume la sud de Dunăre: Dokuz, Dokuzov, Dokuzanov. La noi, astăzi, Docuz.” Tot aci - Enciu: „Nume slav, trecut și la români. Diminutiv pentru Enio/ Eniu. Din Ioan. Nume dat celor născuți de Eniovden - Ziua Nașterii Sfântului Ioan. Astăzi, nume de familie. În tălmăcire - Ionică.” Și Nenciu? „Este tot un nume slav (Nencio), diminutiv al lui Neno. Ultimul, modificare din Nedelko, Nedealko (Nedelcu). Nume dat celor născuți duminica (Nedelea, în slavă). Nencio cunoaște o largă răspândire la sud de Dunăre. La noi, ca nume de familie (Nenciu), astăzi, prezent mai ales în jurul Bucureștilor. Întâlnit și în Moldova și Ardeal.”
Nume cu înțeles uitat
Hurezi – un cocoș persan zburătăcit în strachină românească
„Cunoscut, de asemenea, ca Horez, Horezu, Hurez. Nume purtat de o veche localitate vâlceană (dar nu numai), vestită prin ctitoria brâncovenească de aici și prin ceramica sa inconfundabilă. Asemenea numelui Cozia, Horez este un nume cuman. Cuvânt intrat în limbile turcice la contactul acestora cu persana. În persană și medio-persană: χurōs/ χrōs - cocoș, bărbatul găinii. Termen derivat din verbul medio-persan χrōstan - a țipa, a striga, a suna, a chema. Cea mai veche atestare documentară a cuvântului dat într-o limbă turcică: galum (latină) - ghor˚z (persană și cumană) - [Codex Cumanicus, 1303]. În turcă: horoz - cocoș; azeră: horuz; turkmenă: horaz, uzbecă: ho'roz, tadjică: hurūz. Faimosul cocoș de pe ceramica de Hurezi, altfel, spune totul în privința dată.”
Fazekaș – făcătorul de oale
„Nume de familie maghiar. Cunoscut și de români. Nu doar în Ardeal. Din cuvântul fino-ugric fazék, cu înțelesul de oală (de gătit) din lut. Sufixul trimite către ocupația de olar (producător, vânzător de oale). De la îndeletnicirea dată - cea de fazékas -, ajuns nume de familie.”
Băgaru – bărbatul pieptos
„Fără vreo legătură cu verbul românesc a (se) băga. Nume sud-dunărean - Bagarov/ Băgarov, întâlnit în Oltenia și Muntenia. Din supranumele turcesc bağır (baġır, în turca veche). Inițial, cu înțelesul: om cu plâmâni/ ficat, om cu piept (abdomen) proeminent. Mai târziu, în tălmăcire, Pieptea, Burtea.”
Alistar – în cinstea sfântului Aristarh
„Nume întâlnit mai ales în Moldova și Basarabia. Modificare a numelui Aristarh. Cunoscut, de asemenea, ca Alistarh, Alestar/i. Inițial, nume de Botez, dat pruncilor născuți de Sfântul Apostol Aristarh (15 aprilie).”
Polohroniade – echivalentul grecesc al lui „escu”
„Nume grecesc românizat - Πολυχρονιάδης. Din Πολυχρόνιος - om cu viață lungă, care trăiește mulți ani (πολύ +χρόνος). Sufixul i/adis este echivalentul lui escu din română.”
Toma (Alimoș) – om cu carte
„Nume de erou de baladă (în fapt, cântec popular - termenul de baladă fiind relativ târziu intrat în limbă), Alimoș, asemenea multor alte nume de haiduci ori voievozi, din veacurile trecute, depășește granițele arealului românesc (în folclorul bulgar sunt destul de bine cunoscuți, de pildă, Mihai Viteazul, ori haiducul Stângă). Alimoș e un nume cu origini turcești, chiar dacă ar putea fi vorba de un român, ori de un viteaz din Balcani. La sud de Dunăre, Alimoș are drept corespondent numele de Alimov (cu știuta terminație slavă), fiind provenit din turcă: âlim= învățat, înțelept, om cu carte. Numele turcesc Âlim a fost preluat, la rându-i, din arabă - în Balcani fiind unul bine cunoscut, mai ales în trecut, printre cei peste un milion de turci (chiar mai numeroși până în 1880). De altfel, Toma Alimoș al românilor nu-și dezminte numele, fiind ‘nalt la stat, dar, mai ales, mare la sfat (învățat), eroul nepărând a veni de foarte aproape, chiar dacă de puțină vreme se împământenise (Pe la mine ce-ai cătat?... Păduri mari mi-ai dărâmat”).”
„Djuvara este un nume ajuns în Oltenia, Muntenia și Moldova printr-o vestită familie de origine aromână. Grafiat la noi ca Juvara, Djuvara, Giuvara. De origine turcă.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În turcă, djevahir/ djevhar provine din arabă - jawāhir/gevahir -, fiind pluralul cuvântului arab jawhar/geawhar. Arabii l-au preluat din persană - gevher/ gevhar. Înțelesul? Giuvaer.”, Gheorghiță Ciocioi
„Dragoș este un nume serbat pe 24 iunie, de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. În slavă, Drago-Ean (Ioan/ Ioniță cel drag/scump) e echivalentul lui Caloian (Ioniță cel frumos) - Sfântul Ioan prunc/ mic.”, Gheorghiță Ciocioi
„Asemenea numelui Cozia, Horez este un nume cuman. Cuvânt intrat în limbile turcice la contactul acestora cu persana.”, Gheorghiță Ciocioi
„Inițial un supranume la bulgarii și turcii din Balcani, dokuzan desemnează un om cu nouă degete la două mâini (cu nouă copii, cel mai adesea din două căsătorii).”, Gheorghiță Ciocioi
Citește pe Antena3.ro
