Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Potolirea acestei prime curiozități a „Dicționarului” de astăzi e asigurată de etnologul Gheorghiță Ciocioi: „A îngheța tun, cu înțelesul de a îngheța de tot n-are vreo legătură cu tunul, ca în cazul expresiei doarme că poți să tragi cu tunul. Raportările mai vechi la tunurile de lemn, ori la puștile numite tunuri (Șăineanu, Graur) sunt eronate. Nici cele ce trimit la... versurile sorcovei (tare ca fierul, piatra) nu au, evident, vreun suport”. Atunci? „A îngheța tun se tălmăcește, așadar, prin a îngheța nespus de tare, până aproape de fundul apei (unui râu, lac etc.). Zicala este una turcească și are legătură cu Dunărea - Tuna, Tun, Ton (în turcă). A îngheța ca Dunărea (A îngheța «Dunăre»)”.
Gheața fluviului a blocat Cornul de Aur
Pe îndelete: „Altfel, turcii, stăpâni vreme de veacuri ai Dunării, au nu puține legende, zicale și povești legate de fluviu, orașe precum Rusciuc, Nicopole, Vidin etc. fiind majoritar turcești până către începutul secolul al XX-lea (neuitând de Dobrogea, ori întinsele raiale ale Brăilei, Giurgiului și Turnu). Gheața Dunării (Tun/a buzu, Tuna’ nin buzu) va deveni și ea, pentru turci, un reper - o măsură a gerului, a grosimii și durității gheții de pe râuri, ori chiar din gospodării. Vorbă și măsură preluate și de români. Pe jumătate în turcește: a îngheța tun. De amintit că în februarie 1954 Dunărea a înghețat atât de tare, că bucăți mari de gheață vor ajunge, la topire, până pe Bosfor și în Cornul de Aur, strâmtorile fiind blocate de gheața fluviului nostru”.
Vama ungurească, preluată dintr-o limbă iraniană
Relaționat cu Dunărea, graniță naturală în prezent, propunem termenul „vameș/vamă”: „Sunt cuvinte intrate de timpuriu în română din limba maghiară: vámos, vám. Împrumutate de unguri dintr-o limbă iraniană (poate prin intermediul unei limbi turcice), în lunga lor conviețuire din zona Uralilor cu popoare din aceste seminții. A se compara cu vâm (limba persană) - datorie, împrumut”. Răsucindu-ne apoi spre o actualitate urâtă - vezi jaful din Olanda de la începutul acestui an, când au fost furate trei brățări dacice din aur masiv și coiful de la Coțofenești/Prahova (nici până astăzi recuperate) -, expunem perechea de cuvinte „odor”/„odoare” (dacă tezaurul nu-l mai putem expune…): „Sunt termeni considerați în mod greșit ca provenind din sârbă, limbă în care au sensul de prăduitor, jefuitor, hoț, delapidator. Dar și de chin, osteneală”.
De la jaf/pradă, la prunc/copil
În siaj: „Tot în această limbă, odora se mai tălmăcește prin jaf, pradă. Dar și prin uniformă, îmbrăcăminte (se încearcă o legătură cu acest ultim termen dialectal sârbesc la noi). Odoarele bisericești sunt obiecte de preț (vase, podoabe, țesături etc.). Termenul a fost împrumutat din medio-bulgară - udvari - odoare, cunoscând transformări după calapodul limbii române. Sensul este cel de podoabe bisericești, un lucru, creație (utvar) prin care este înfrumusețată o biserică. Utvar provine din verbul tvoriti (sl.) - a face, a crea, a înfrumuseța (mediobulgară). Vasele, potirele, candelele, țesăturile cu fir de aur etc. sunt creații și podoabe în același timp în slava veche. Prin extensie, odor, în română - prunc, copil, persoană prețuită nespus, asemenea celor sfinte, închinate Bisericii”.
Nume cu origine uitată
Cârnaru - om care „a bătut suta”
„Fără vreo legătură cu numele de Cârnu (provenit dintr-o poreclă - cu nasul cârn), nici datorat consumului excesiv de carne (cărnar). Nume întâlnit, în general, în sudul țării, mai ales în satele din jurul Bucureștilor. Des folosit, ca nume de familie, la sud de Dunăre. Nu doar de bulgari, ci și de vlahi - Karnalov/Karnarov. Din termenul dialectal karnal/karnar (bg.) - provenit din turca osmană (preluat din arabă) - karn = 100 de ani. Karnal/karnar (kărnal/kărnar) - persoană care a atins venerabila vârstă de 100 de ani, a trăit un veac, om care a bătut suta. Din supranume, ajuns nume de familie”.
Clinci - om zgârcit, calculat, avar
„În Dobrogea și în Muntenia, e vorba de un nume provenit pe filieră bulgărească. Întâlnit și sub formele Clinciu, Clenciu. Din dialectalul klincio (bg.) - om zgârcit, calculat, avar. Nume frecvent în Bulgaria - Klincev, Kilnciov etc. Numele de Clinci, la noi, mai provine, de asemenea, de la numele unei meserii: klincear (bg.) - potcovar, fierar care bate cuie la potcoavele animalelor - în bulgară, ca nume, Klinceara; în unele părți ale țării (mai ales în Ardeal), de la o creangă uscată cu ciocuri, numită clenci; din maghiarul kilincs - clanța ușii (tot în Ardeal)”.
Citește pe Antena3.ro
Pastila de religie
Dobrogea în vârtejul jurisdicțiilor canonice (I)
Istorii religioase dinspre Dobrogea (așezate în matca cuvintelor de Gheorghiță Ciocioi): „E limpede că scaunul arhieresc de la Tomis e ceva mai vechi decât cel de la Silistra. Cum la fel de limpede e că în vremea stăpânirii otomane mitropolia de Durostorum e cea care va păstori Dobrogea românească. Prin ierarhi greci ai Patriarhiei de Constantinopol - orașul Silistra având o populație românească importantă (peste 1.000 de familii de români în 1870). Că din 1940 Silistra aparține Bulgariei, iar vecinii de la sud de Dunăre, în deceniile de pe urmă, după împărțirea Eparhiei de Cerven și Dorostol, au restaurat vechiul scaun mitropolitan - este și el un adevăr. O mitropolie istorică minusculă, e drept, mitropolia de Varna fiind cea care are jurisdicție (partea leului) în Cadrilater”.
Mitropolitul se refugiază la Tulcea
Rotunjire: „Dar dacă mitropolia de Silistra nu uită de restul Dobrogei românești, lăsând Varnei partea de sud a vechii provincii?, și-au pus, firesc, întrebarea unii cercetători. Precedente ar fi... La crearea Exarhatului bulgar, printr-un firman al sultanului turc din 28 februarie 1870, Silistra a fost socotită drept scaun al exarhiei bulgare. Doar al ei. Mitropolitul Dionisie al II-lea al Patriarhiei Ecumenice fiind nevoit să-și părăsească scaunul, refugiindu-se la Tulcea. A fost reclamat chiar la marele vizir de către bulgari pentru încălcarea firmanului”. Și? „Pe scurt: turcii vor profita de revoltele bulgarilor de după 1830 împotriva ierarhiei grecești, creând bulgarilor exharhatul”.
Două tabere, două biserici
Mai departe: „La Tulcea, Dionisie, deși prieten cu guvernatorul turc al orașului, află deja creată o structură bulgară a exarhatului. Venirea episcopului Kliment (mai apoi mitropolit de Târnovo și prim-ministru al Bulgariei), din partea exarhiei, în oraș va face ca locuitorii urbei să fie împărțiți în două tabere: două biserici diferite - scaune eparhiale aparte. Dionisie va avea sprijinul majorității românilor din Tulcea. Va trece la cele veșnice în 1879, la București. Lăsând însă un urmaș al Patriarhiei Ecumenice (ce declarase exharhatul bulgar schismatic) în Dobrogea, la Tulcea - pe vlădica Nikifor”.
O soluție fericită. Oare?
În completare: „Scaunul bulgar de Durostor și Cerven nu va uita însă de Dobrogea din 1870 până în 1913, socotind-o teritoriul ei canonic. Și nici după... În fine, povestea ar fi una lungă. Cel mai probabil, Înaltul Teodosie, luând aminte la desființarea Episcopiei de Constanța în anii ‘50 și trecerea Dobrogei sub oblăduirea eparhiei Dunării de Jos, consideră că o mitropolie la Tomis ar fi cumva o soluție fericită în cazul dat. Greu de spus însă dacă lucrurile ar sta cu adevărat astfel...”.
„A îngheța tun se tălmăcește prin a îngheța nespus de tare, până aproape de fundul apei (unui râu, lac etc.)” Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Zicala este una turcească și are legătură cu Dunărea - Tuna, Tun, Ton (tc.). A îngheța ca Dunărea (A îngheța «Dunăre»)”, Gheorghiță Ciocioi
„Turcii, stăpâni vreme de veacuri ai Dunării, au nu puține legende, zicale și povești legate de fluviu, orașe precum Rusciuc, Nicopole, Vidin etc. fiind majoritar turcești până către începutul secolul al XX-lea”, Gheorghiță Ciocioi
„Gheața Dunării (Tun/a buzu, Tuna’ nin buzu) va deveni și ea, pentru turci, un reper - o măsură a gerului, a grosimii și durității gheții de pe râuri, ori chiar din gospodării. Vorbă și măsură preluate și de români”, Gheorghiță Ciocioi
„Odor/odoare sunt termeni considerați în mod greșit ca provenind din sârbă, limbă în care au sensul de prăduitor, jefuitor, hoț, delapidator. Dar și de chin, osteneală”, Gheorghiță Ciocioi
