Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Noua aventură lingvistică debutează cu expresia „Cât ai zice pește”, iar la izvorul lecției se află, ați ghicit, antropologul Gheorghiță Ciocioi: „Având același înțeles cu «cât ai clipi», ori «cât ai bate din palme», «cât ai zice pește» nu are vreo legătură cu peștele, fiind vorba de o corupere fonetică a unui alt termen: peștin/peșin”. V-am prins, nu? „Cu origine persană (pīşdast/peştast), termenul dat a pătruns în română prin intermediul limbilor turcice, având înțelesul de «avans», «plata în avans», căpătând mai apoi și sensul de: banii pe loc, plata în numerar, imediat, îndată, fără vreo întârziere. Expresia a fost întrebuințată destul de des până în secolul al XIX-lea la noi și în Balcani”.
Ce mai încurcătură!
Mai departe, pe urma bizarei expresii cu miez persan: „«Bem și mâncăm... pe parale peștin date» (Anton Pann), «Pizmărețul peșin (îndată/pe loc) crapă când te vede în slavă» (Iuliu Zanne) - a exemplificat etnologul Gheorghiță Ciocioi. Chiar dacă atât în română, cât și în bulgară (dar nu numai), termenul creează confuzii (pește, în română; peșt’ = cuptor, în bulgară), acesta își păstrează totuși sensul dintru început în unele expresii/construcții lingvistice. Cel mai probabil - a urmat filologul -, sub influența slavei sudice (cu pronunția accentuată în cazul dat a «ș»-ului - ca «șt», nu ca «șci», precum în slava răsăriteană) în unele părți ale țării «peșin» s-a menținut mai aproape de termenul persan - ca «peștin» - în vorbire. Ajungându-se mai apoi la «pești’»/pește (printr-o «încurcătură», ca în expresia de față). Așadar, înțelesul zicalei ar fi: cât ai zice... «deja banii jos», «achiziționat/achitat», «avansul dat», lucru cu care te pui de acord subit, rezolvat într-o clipită, imediat, «s-a făcut»”.
„Kırk yıllık Kânî olur mu Yanî”
În continuare, o expresie scornită la București, undeva în secolul al XVIII-lea, și aflată la mare căutare în Turcia, inclusiv în zilele noastre: „Kırk yıllık Kânî olur mu Yanî”. Cum, n-ați înțeles? Poftiți, atunci, de luați lumină de la antropologul Gheorghiță Ciocioi: „Este una din cele mai cunoscute zicale din Turcia. S-a născut la București, într-adevăr, și aparține renumitului poet satiric turc Ebubekir Kânî Efendi (1712-1791), secretar particular, o vreme, al domnitorului Alexandru Constantin Mavrocordat (pentru al cărui nepot va scrie chiar un manual de turcă, socotit până astăzi un adevărat model de învățare ușoară a acestei limbi)”.
Turcul poet și fata de popă
Revenind la expresia dată: „Vorba e folosită de turci ca o scuză, cu înțelesul că «nu mai înveți calul/boul bătrân la plug/jug», ori că dintr-un musulman nu prea poți face altceva, oricât ar fi de decăzut. Iar Ebubekir Kânî era un turc căruia îi plăceau alcoolul, călătoriile și dezmățul. Greu de făcut un bun musulman din el... Dar nici creștin. La București, spune legenda, se va îndrăgosti de o tânără nespus de frumoasă, fată de popă, «conservatoare» de pe Dâmbovița. Kânî îi propune să îi devină soție. Familia fetei nu acceptă însă să-l ia pe turc”.
Ce târg: creștinare în schimbul iubirii
Și-atunci? „Bucureșteanca se gândește la o soluție: Kânî să se creștineze. Tatăl este de acord în condițiile date cu căsătoria lor, iar într-o zi, când preotul merge cu treburi la voievod, deschide subiectul și este chemat Kânî. Preotul îi propune turcului creștinarea: - Kânî Efendi, am să-ți dau chiar astăzi pe fiica mea. Cu o condiție: dacă îți schimbi credința și te faci creștin! Amintindu-și de numele Ion, pe care îl auzea adeseori printre valahi, turcul spune: «Kırk yıllık Kânî olur mu Yanî». Pe românește: «La 40 de ani de Kânî, nu mai merge Ion». Yanî are un înțeles și în turcă, chiar dacă e nume creștin, expresia însemnând, în întregul ei, că e vorba de ceva nu se poate, «nu funcționează»”.
De la otomanul de rând în sus
Așadar? „Necreștinându-se, Kânî nu s-a mai însurat cu fata popii de la București. Legenda și zicala, totuși, au rămas. «Kırk yıllık Kânî olur mu Yanî» - e întâlnită astăzi de la turcul de rând, până la ziarele cu pretenții de pe Bosfor...”.
Material secundar
Orașul de pe Dunăre cu nume de… chilot (bulgăresc)
Răspundeți, de știți, la „ghicitoarea” antropologului Gheorghiță Ciocioi: de ce Turnu Măgurele, în bulgărește, poartă numele de Holăvnik - având o semnificație deloc de cinste? Știți? Nu? Să facem loc, atunci, explicațiilor savante oferite de Gheorghiță Ciocioi: „Despre Turnu Măgurele s-ar putea scrie o carte cu materiale adunate de la vecinii bulgari. Ori cel puțin un studiu consistent pe tema dată. Pornind de la hanatul bulgar, distrugerea țaratului de Târnovo, trecând prin perioada stăpânirii otomane, emigrația din vremea Renașterii țării de la sud de Dunăre, până la amintirile deținătorilor de permis de liberă trecere pe o rază de 30 km din vremea lui Jivkov...”
Rușine la Nicopole
Verticalizând: „Că a fost oraș bulgăresc înainte de cucerirea turcească, nu încape îndoială, după bulgari. Da, s-a numit Turris, în vremea romano-bizantină, însă mai apoi bulgarii au înălțat acolo o cetate numită Holăvnik. Uneori, Micul Nicopole. De ce l-au numit Holăvnik și îi spun și astăzi la fel?”. Chiar așa, de ce? „Explicația e una simplă, lămurirea dată fiind colportată atât în mediile academice, cât și în media, ori în limbajul obișnuit. Îți este chiar rușine să declari că ești din Turnu Măgurele, de cum calci în Nicopole, pe pământ bulgăresc. În trecut, forma cetății și așezării, după bulgari, văzută de pe cele trei dealuri ale Nicopolei, era cea a unui chilot. De pantaloni scurți, cu îngăduință”.
Cetatea cu turn de pe Tuna
„Numele de Holăvnik - a întărit Gheorghiță Ciocioi -, da, nu este de ieri de azi. Așa ne numesc orașul și pace. Cu semnificația dată. În medio-bulgară, «holeva» era «chilot». Bulgarii spun că osmanlâii ar fi tălmăcit numele «cetății bulgărești» Holăvnik în turcă. Pornesc de la însemnările cronicarului Mehmed Neșri (1450-1512), cum că turcii, în vremea ultimului țar de Târnovo, Ivan Șișman (1371-1595), ar fi cucerit cetățile Nicopole, Tonbirgos, Sviștov, Silistra etc. După etimologiștii bulgari, «ton» ar fi chilot («holeva»/«găști»), iar «birgos»= turn. Doar că cetățile luate de osmanlâi erau toate de la Dunăre - numită de turci până astăzi «Tuna». Cum «birgos» e, de fapt, «pirgos» (πύργος), e limpede că e vorba de cetatea «Turnului de la Dunăre». «Tuna» fiind nu arareori grafiată și Tona, numele bizantin al cetății fiind păstrat de turci”.
Cap de pod în Eflyak (Valahia)
Nu în ultimul rând: „Că în bulgara medievală «kula» e turn, nu e nici un secret pentru nimeni, bulgarii numind, întru început, cetatea «Kulăvnik/Kolăvnik» = a «Turnului» - turcii, prin cucerirea cetății de la Dunăre, creându-și, după Neșri, un cap de pod în Eflyak (Valahia), despre care spune că era așezată chiar în fața țaratului bulgar. Mă rog, dacă bulgarilor - de la vlădică la opincă - le place să spună că ei au întemeiat cetatea Turnu (stăpânită de turci în 1417-1829) și că de pe dealurile Nicopolei (oraș majoritar turcesc și astăzi) le părea a fi având formă de lenjerie intimă, «brodindu-se» numele ei bulgăresc cu cel din turcă, n-avem ce face...”.
„Având același înțeles cu «cât ai clipi», ori «cât ai bate din palme», «cât ai zice pește» nu are vreo legătură cu peștele, fiind vorba de o corupere fonetică a unui alt termen: peștin/peșin”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Cu origine persană (pīşdast/peştast), termenul «cât ai zice pește» a pătruns în română prin intermediul limbilor turcice, având înțelesul de «avans», «plata în avans», căpătând mai apoi și sensul de: banii pe loc, plata în numerar, imediat, îndată, fără vreo întârziere”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Ebubekir Kânî era un turc căruia îi plăceau alcoolul, călătoriile și dezmățul. Greu de făcut un bun musulman din el... Dar nici creștin”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Îți este chiar rușine să declari că ești din Turnu Măgurele, de cum calci în Nicopole, pe pământ bulgăresc. În trecut, forma cetății și așezării, după bulgari, văzută de pe cele trei dealuri ale Nicopolei, era cea a unui chilot”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Doar că cetățile luate de osmanlâi erau toate de la Dunăre - numită de turci până astăzi «Tuna»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
