x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Actrița Geena Davis a mărturisit că un regizor i-a făcut avansuri sexuale în timpul unei audiţii pentru un rol

Actrița Geena Davis a mărturisit că un regizor i-a făcut avansuri sexuale în timpul unei audiţii pentru un rol

11 Aug 2019   •   18:00
Actrița Geena Davis a mărturisit că un regizor i-a făcut avansuri sexuale în timpul unei audiţii pentru un rol

Actriţa Geena Davis a povestit că în cariera sa nu a fost ferită de încercările unor oameni influenţi, cu putere, de a profita de ea, transmite duminică DPA.

Vedeta din "Thelma & Louise", devenită militantă pentru egalitatea de gen, a povestit recent pentru US Today că la începutul carierei sale, un regizor i-a făcut avansuri în timpul unei audiţii pentru un rol.

"Dădeam audiţie pentru un rol, iar într-o scenă personajul meu trebuia să stea în poala unui bărbat. Regizorul mi-a spus să interpretez acea scenă cu el. Era o scenă sexi. Nu am vrut să o fac şi m-am simţit foarte stânjenită, dar nu am putut să-l refuz", a povestit ea.

Actriţa, care a înfiinţat Institutul Geena Davis pentru Gen în Media, a precizat că astfel de gesturi sunt probabil receptate diferit acum, în perioada unor mişcări împotriva abuzurilor sexuale precum #MeToo sau Time's Up.'

"(În prezent) sper că femeile nu mai trebuie să treacă prin aşa ceva. A devenit un lucru obişnuit să nu te întâlneşti singură cu un bărbat într-o cameră de hotel (pentru a discuta un rol) însă astfel de lucruri s-au întâmplat de nenumărate ori în trecut", a mai susţinut ea.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Geena Davis