x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Amenințări cu greva la Hollywood!

Amenințări cu greva la Hollywood!

de Redacția Jurnalul    |    01 Mai 2023   •   15:30
Amenințări cu greva la Hollywood!

Scenariștii și reprezentanții studiourile de la Hollywood poartă discuții de ultim moment, pentru a evita greva care ar putea începe marți.

Sindicatul scenariștilor amenință cu declanșarea grevei, dacă nu se ajunge la o înțelegere cu companii precum Walt Disney și Netflix. Aceasta ar fi prima grevă din ultimii 15 de ani.

Scenariștii sunt nemulțumiți, deoarece au suferit pierderi financiar în urma dezvoltării rapide a rețelelor de streaming. Ei cer creșteri salariale și alte modificări ale contractelor.

Jumătate dintre scenariștii de seriale TV lucrează acum cu salariul minim, comparativ cu o treime în sezonul 2013-14, potrivit statisticilor sindicaliștilor. Salariul mediu pentru scenariști a scăzut cu 4% în ultimul deceniu, mai arată cifrele.

Inteligența artificială este o altă problemă la masa negocierilor. Sindicaliștii doresc măsuri de protecție pentru a împiedica studiourile să utilizeze AI pentru a genera noi scenarii folosindu-se de lucrările anterioare ale scenariștilor

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Hollywood greva