După doi ani marcați de evenimente majore, care ne-au impactat nu doar la nivel macro, ci și din punct de vedere personal, Animest celebrează în 2022 întoarcerea la formula care l-a consacrat. Alege s-o facă în sânul comunității, aducând arta în cartierele-dormitor. Punctele termice din București vor deveni, până în luna octombrie, locul de joacă al artiștilor vizuali, invitați să-și expună propriile definiții asupra iubirii pe zidurile construcțiilor dintre blocuri.
Iubirea, tema propusă de organizatori la această ediție, poate fi privită ca un răspuns la adversitățile la care este supusă întreaga lume: pandemie, război, criză economică, schimbări climatice. Iubirea înseamnă totodată și toleranță, self-love, empatie, sprijin și deschidere față de lumea exterioară. Iubirea poate însemna și puterea de a depăși momente dificile sau dorința de a ne accepta unii pe alții, așa cum suntem. Limbajul ei este universal, la fel ca cel al artelor vizuale.
Până pe 31 august, artiștii din întreaga țară pot trimite propuneri originale de vizual, inspirate de tema propusă, cu dimensiuni de aproximativ 3 / 4 metri. Experiența anterioară în realizarea unui mural de mari dimensiuni nu reprezintă o condiție, dar va constitui un avantaj. Lucrările vor fi realizate în preajma festivalului, în perioada 5-30 septembrie, timp în care Animest va pune la dispoziția artiștilor selectați transport, patru nopți de cazare, sprijin logistic și materiale de lucru.