Bonjour!

Corespondenţă de la Cannes
Festivalul de la Cannes propune - în 2014, la cea de-a 67-a ediţie (14-25 mai) – un plus de deschidere spre marele public al satului planetar: există “aplicaţii” care se pot descărca pe telefoanele mobile ca să te ţină la curent, în direct, cu “tot ce se întîmplă” la festival, pînă şi cu conferinţele de presă - e drept, doar în varianta audio! Oare va veni o vreme cînd se vor transmite în direct şi filmele propriu-zise? Sau dezbaterile secrete ale juriului? Pînă unde va merge, în veacuri, “comunicarea în timp real”? Doar că, în epoca acestei formidabile comunicări şi transparenţe culturale, ce trist paradox, un om nu poate intra într-o sală de cinema a festivalului fără să fie controlat ca la aeroport! Cît de fantezistă e senzaţia că, pe măsură ce se cîştigă în tehnică, se pierde în umanitate?

Se pare că selecţia de anul ăsta a Cannes-ului e branşată pe filme care studiază, într-un fel sau altul, la nivelul istoriei sau al individului, tocmai diferite “pierderi de umanitate”: Sarajevo, Cecenia, Ukraina, Irlanda, Siria, dar şi... Hollywood-ul! Spun “se pare”, doar parcurgînd în viteză catalogul festivalului, pentru că, la ora la care scriu această “introducere la corespondenţe”, încă nu a rulat niciun film, am putut asista doar la modul spectaculos în care Cannes-ul s-a transformat, în 24 de ore, dintr-un oraş calm şi aerisit într-un zgomotos ambuteiaj, în care lumea nu mai are loc pe trotuare.

Rapiditatea cu care circulă informaţia prezintă, însă, şi mici dezavantaje sau preţuri de cost: există riscul ca totul să se reducă la o imensă hărmălaie sau bîrfă planetară. De pildă, subiectul care a căpătat proporţii gigantice, cum că Gilles Jacob ar fi cerut imperativ demolarea Palatului festivalului! De fapt, preşedintele festivalului, aflat la ultimul său mandat, după 37 de ani de Cannes, a spus doar că, în perspectivă, pentru “prima manifestare culturală mondială”, care e festivalul de film, ar trebui să se conceapă o altă clădire, pentru că bunkerul actual riscă să nu mai facă faţă “dezvoltării fenomenului”. E o probă de tinereţe faptul că, într-o perioadă “a vacilor slabe”, cum s-ar spune pe aici, într-un moment nu de înflorire, ci mai degrabă de ofilire economică, Gilles Jacob are entuziasmul să viseze la un nou Palat! Cu atît mai mult cu cît primarul Cannes-ului a răspuns, scurt, că deocamdată ideea “nu intră în intenţiile oraşului”!

Cele 18 filme din marea Competiţie vor fi judecate de un Juriu condus de neo-zeelandeza Jane Campion (singura regizoare care a cîştigat o Palme d’or - în 1993, cu “Pianul”), juriu din care fac parte şi actori ca Willem Dafoe sau Carole Bouquet, şi regizori ca Sofia Coppola, sau danezul Nicolas Reffn (Drive), sau chinezul Jia Zhangke (marele nedreptăţit al ediţiei de anul trecut!). În Competiţie, ca de obicei, există foşti laureaţi cu Palme d’or (Ken Loach, Mike Leigh, Fraţii Dardenne, Michel Hazanavicius). Nici un film de debut. În schimb, compensează Un certain regard, care are şapte debuturi! Cel mai vîrstnic regizor al Competiţiei e Jean-Luc Godard (n. 1930), cel mai tînăr – canadianul Xavier Dolan (n.1989). Deşi e absurd să vorbeşti despre favoriţi la această oră, mă hazardez să cred că rusul Andrei Zvyagintsev, prezent în competiţie cu “Leviathan”, va fi unul dintre aleşii ediţiei.

Din păcate, nu e nici un singur film românesc în selecţia oficială, nici măcar la scurt-metraje sau la filmele de şcoală... Ce ar fi de comentat? Vorba unui banc, pe care l-am uitat, “bonjour, pardon, au revoir!”