Gala de inchidere a festivalului a inceput prin decernarea premiului Camera d’or pentru cel mai bun film de debut. Si primul premiant al serii, chemat pe scena, a fost Corneliu Porumboiu!

Corespondenta de la Cannes

Gala de inchidere a festivalului a inceput prin decernarea premiului Camera d’or pentru cel mai bun film de debut. Si primul premiant al serii, chemat pe scena, a fost Corneliu Porumboiu!

Maria Antoaneta, decapitata din nou!

Asadar, palmaresul oficial al celei de-a 59-a editii a Cannes-ului ne-a facut o mare bucurie: pentru prima data in istoria festivalului (dar mai ales in istoria cinematografiei noastre), un film romanesc - "A fost sau n-a fost?", de Corneliu Porumboiu - a castigat premiul Camera d’or. Ieri scriam de un alt premiu pe care l-a castigat acelasi film, intr-o sectiune paralela, in Quinzaine. Camera d’or e infinit mai important; in primul rand, pentru ca tine de palmaresul oficial, singurul anuntat pe scena la festivitatea de inchidere; apoi pentru ca, de-a lungul anilor, multi cineasti care aveau sa devina foarte cunoscuti pe glob au inceput prin a castiga acest premiu la Cannes; apoi pentru ca e singurul premiu care acopera toate sectiunile festivalului, oficiale si paralele, un premiu acordat de un juriu separat (condus in acest an de fratii Dardenne, cunoscutii cineasti belgieni, de doua ori laureati cu Palme d’or, care au spus, pe scena, ca juriul a votat in unanimitate filmul lui Porumboiu); si apoi pentru ca e un premiu cu care te poti intalni doar o data in viata! Almodovar, marele perdant al acestei editii, mai poate spera ca o sa primeasca, intr-o zi, o Palme d’or, pe cand toti cei 28 de contracandidati ai lui Porumboiu (pentru ca in festival au fost, cu totul, 29 de filme de debut) si-au luat adio, definitiv, de la legendarul premiu.

FAVORITI. Acum cateva zile, cand toate revistele lucioase de pe Croazeta o "pistonau" in nestire pe Sofia Coppola si a ei "Maria Antoaneta", data de multi drept favorita competitiei - cine ar fi indraznit sa spere ca, la "ziua judecatii", juratii o vor decapita fara mila, neacordandu-i nici macar un premiu de consolare, in ciuda uriaselor interese financiare aruncate in joc - , in timp ce un "film sarac", "made in Vaslui", cu un generic de o simplitate manifesta - , va triumfa si va fi printre cei alesi?

Corneliu Porumboiu a fost una din revelatiile editiei. Sa speram ca acest premiu important, pe care il castiga la 30 de ani, va da startul unui traseu de anvergura.

Daca ne gandim ca, la ultimele editii, un film romanesc a castigat Palme d’or pentru scurtmetraj (Catalin Mitulescu), un alt film romanesc a fost, anul trecut, castigator la Un certain regard (Cristi Puiu), iar acum, tot la Un certain regard, premiul de interpretare feminina a fost cucerit de interpreta principala din lungmetrajul de debut al lui Mitulescu ("Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii") Dorotheea Petre (o tanara actrita care se lipeste de pelicula cu o sensibilitate stenica si un aer amintind de Irina Petrescu, din "Duminica la ora 6"), s-ar putea trage concluzia ca exista o formidabila "energie cinematografica" in Romania in clipa de fata. Sa nu ne bucuram insa prea tare si prea repede, atat timp cat suportul financiar al cinematografiei noastre e inca subred si mecanismul de selectie a talentelor e teribil de greoi. Dupa ce, anul trecut, la Cannes, a fost premiat filmul lui Cristi Puiu, al carui scenariu a fost respins de comisia de scenarii de acasa, ne intrebam ce s-ar fi ales de scenariul lui Corneliu Porumboiu, prin ce sertare s-ar fi umplut de praf, daca autorul n-ar fi avut sansa de a putea face filmul pe banii lui?

CINEMA REALIST. Dar sa revenim la cei alesi. Juriul lui Wong Kar Wai i-a acordat Palme d’or britanicului Ken Loach, promotorul unui cinema realist, cu adresa politica si sociala: "Cand se starneste vantul", despre razboiul civil din Irlanda anilor ’20. "Sa spunem adevarul despre trecut, ca sa putem spune adevarul despre prezent", a zis cineastul, care va implini in iunie 70 de ani si care, asa cum scriam la inceputul festivalului, furnizeaza o Palme d’or cat se poate de onorabila.

Marele premiu a mers - spre stupoarea salii de presa - catre un film de genul "antipublic", tacut, lent si contemplativ, ca sa nu spun plicticos, "Flandres", de Bruno Dumont, al carui merit primordial e cel de a reprezenta filmul francez in palmares. Dupa cum premiul juriului a avut meritul de a semnala ca in competitie a existat si un film de debut (lipsit de stralucirea filmului lui Porumboiu), "Red Road", al britanicei Andrea Arnold.

PREMII COLECTIVE. O idee neinspirata a juriului, dar utila ca o iesire de avarie, a fost aceea de a-i acorda lui Almodovar, pentru "Volver", premiul pentru scenariu, combinat cu un premiu de interpretare colectiv, pentru toate actritele din film (sase, in frunte cu Penelope Cruz si Carmen Maura). Te poti intreba: unui film, care are cel mai bun scenariu si cele mai bune actrite, ce i-a lipsit ca sa fie recunoscut drept ceea ce este, adica infinit mai bun decat filmul lui Bruno Dumont, distins cu marele premiu?

Se simte, in acest palmares, efortul de a-i impaca neaparat pe cat mai multi. De pilda, premiul de interpretare masculina a fost acordat tot unui grup de actori (cinci!), franco-algerieni, pentru un film de razboi, reprezentand Algeria in competitie, "Indigeni", de Rachid Bouchareb. Premiile colective in materie de actorie sunt totusi o solutie de compromis; oricat de bun ar fi intregul "grup", menirea unui premiu e tocmai aceea de a-l distinge pe primul intre egali...

Palmaresul a incheiat in cheie moderata o editie si ea moderata, fara caderi si scandaluri, dar si fara mari indrazneli. In afara de indrazneala de a preceda editia viitoare, care se anunta deja drept una cu totul speciala, pentru ca festivalul va face o varsta rotunda: 60!

DISTINCTIE
Corneliu Porumboiu a fost una din revelatiile editiei. Sa speram ca acest premiu important, pe care il castiga la 30 de ani, va da startul unui traseu de anvergura.