"Unele filme nu se termină odată cu genericul de final. Rămân cu tine. Îţi tulbură certitudinile. Îţi nasc întrebări. Te obligă să priveşti mai atent lumea şi oamenii din jur. Asta s-a întâmplat la Cannes, unde "Fjord", noul film semnat de Cristian Mungiu, a fost întâmpinat cu 12 minute de aplauze neîntrerupte, una dintre cele mai puternice reacţii ale acestei ediţii a festivalului. (...) Ministerul Culturii felicită regizorul Cristian Mungiu, actorii Sebastian Stan şi Renate Reinsve, precum şi întreaga echipă artistică şi tehnică a filmului "Fjord" pentru această performanţă remarcabilă. Filmul românesc ajunge departe când are curaj să spună adevărul", subliniază Ministrul Culturii, într-o postare pe Facebook.
Filmul spune povestea unui cuplu româno-norvegian, interpretat de Sebastian Stan şi Renate Reinsve, care se mută lângă un fiord şi descoperă dificultatea de a înţelege pe cineva care gândeşte altfel. Este poveste despre polarizare, despre incapacitatea de a dialoga, despre ceea ce ne desparte şi ceea ce ne mai ţine împreună.
Cristian Mungiu revine în competiţia oficială de la Cannes cu acelaşi curaj artistic care i-a adus Palme d'Or în 2007, premiul pentru cel mai bun scenariu în 2012 şi premiul pentru cel mai bun regizor în 2016. Printre finanţatorii filmului se numără şi Centrul National al Cinematografiei / Romanian Film Centre.
"Fjord" este unul din cele 22 de filme care concurează pentru marele premiu al festivalului, care va fi acordat pe 23 mai.
AGERPRES



