De-aş fi Harap-Alb

Colecţia Cinemateca, recursul pe care Jurnalul Naţional îl face la cinematografia românească, readuce în atenţia publicului încă o capodoperă, filmul "De-aş fi Harap Alb" al lui Ion Popescu Gopo, realizat în 1965.

Parodia realizată de Ion Popescu Gopo nu a ştirbit frumuseţea basmului, dimpotrivă. Firul narativ a pornit din acelaşi loc. Mezinul împăratului, cam prostuţ şi fricos, se închipuie Harap-Alb şi reface drumul eroului poveştii pe care o ştia pe dinafară. Pe drumul spre palatul lui Verde Împărat e ademenit de Spân, care şi-l face argat. Spânul se dă drept fiul craiului şi îl trimite la împăratul vecin să-i aducă fiica de soţie. Cinci drumeţi cu însuşiri ciudate, dar teribil de necesare unui erou de poveste îi ies acestuia în cale, i se alătură şi-l ajută să treacă prin încercări şi să se întoarcă acasă cu frumoasa dorită, în cazul nostru Irina Petrescu.

Pentru Florin Piersic, rolul lui Harap-Alb a însemnat startul unei cariere incredibile. Avea aproape 30 de ani când Ion Popescu Gopo i-a propus rolul. "Harap-Alb a fost pentru mine un fel de decoraţie, o medalie. Plecasem la Festivalul de la Cannes cu filmul «Ciulinii Bărăganului», după o nuvelă a lui Panait Istrati. Un scenariu interesant, scris de Alexandru Struţeanu şi Louis Daquin. Acesta din urmă m-a propus să reprezint cinematografia românească la Festivalul de la Cannes. Atunci l-am cunoscut pe Gopo. ştie toată lumea povestea cu puiul din avionul care ne ducea la Cannes...

M-am gândit cum să le fac o bucurie celor cu care eram şi am scos un pui fript pe care mi-l pusese mama. Habar nu aveam atunci că se dă mâncare în avion. La un moment dat, când eu am scos puiul, Gopo îmi spune: «Bagă, mă, puiul la loc!». Eu l-am întrebat de ce, el mi-a spus din nou: «Bagă-l, măi, la loc, că se dă mâncare în avion!». «Bine, dar de unde să ştiu că se dă mâncare, dar ce, e restaurant aici?». Mi-a spus: «Nu-i restaurant, dar aşa se obişnuieşte.

Lasă că ai să vezi, eşti copil acum, ai venit prima dată cu avionul». Am băgat puiul la loc, dar nu l-am aruncat, l-am mâncat la Paris singur în cameră. Cum să arunc eu un pui făcut de mama mea cu tot ce trebuie? Venind înapoi spre casă, Gopo mi-a spus că vrea să facă un film cu mine, «O poveste ca-n basme». Mi-a plăcut titlul şi am jucat rolul Ciobănaşul. După aceea mi-a spus că am să-l joc pe Prometeu în pelicula «Paşi pe lună». Apoi, că o să facem povestea lui Harap-Alb. Fără probe, fără nimic, m-am dus... Aşa am început filmul care a făcut multă vreme deliciul copiilor."

Florin Piersic şi-a purtat tot arsenalul de june-prim în acest rol fără grijă şi cu o dezinvoltură sportivă, neatent parcă la propriul farmec. De neuitat este şi scena în care frumosul erou, Florin Piersic, s-a bătut cu ursul de-adevăratelea! Cert este că Florin Piersic nu ştia că Ion Popescu Gopo a adus la filmări un urs adevărat, respectiv ursoaica Tuti de la Circul de Stat. Dresorul Ion Vântoiu îl sfătuise să-i dea ursoaicei tutun "Virginia" din palmă, fiindcă îi plăcea.

Aşa că Florin Piersic şi-a încordat muşchii şi s-a luat la trântă cu ursoaica, s-a tăvălit cu ea pe jos şi când a scăpat din strânsoare, şi-a luat picioarele la spinare şi pe aici i-a fost drumul, ca să-l parafrazăm pe marele nostru scriitor Ion Creangă. Filmarea se terminase, dar el tot mai fugea. 

Citește pe Antena3.ro

Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”

Ion Popescu Gopo povestea într-un interviu acordat revistei Cinema în 1985 despre prezenţa de-a dreptul obsedantă a lui Ion Creangă în opera sa de regizor, respectiv filmele "De-aş fi Harap-Alb", "Povestea dragostei", "Rămăşagul"...

"Unul dintre basmele lui Ion Creangă care m-a frământat cel mai mult este «Povestea lui Harap-Alb»", spunea Ion Popescu Gopo. "Am început prin a mă întreba de ce se numeşte eroul Harap-Alb. L-am citit pe George Călinescu, i-am citit pe mulţi alţi comentatori care încearcă să explice de unde vine şi care este sensul acestei denumiri.

Ei spun că este vorba despre un fel de scutieri, cum existau prin secolul al XVII-lea, scutieri care erau de obicei negri, în timp ce eroul din basmul nostru e un scutier alb. Mie mi se pare că altceva a vrut să spună Creangă şi că Harap-Alb înseamnă alb-negru şi uite-l, nu e, adică ce vezi nu este cu adevărat, uită-te mai atent. Înseamnă şi lae ori bălaie, înseamnă şi cioară vopsită, însuşi titlul filmului m-a trimis la întrebarea mirare şi dacă nu este aşa? Iar de la putea să fie aşa am ajuns la «De-aş fi Harap-Alb», cum mi-am intitulat filmul...

De la bun început mi-am dat seama că tatăl lui Harap-Alb, craiul, îl sfătuieşte pe mezinul care pleacă la drum să se ferească de cineva pe care el, craiul, îl cunoaşte. Craiul ştie că pe acel drum anume feciorul său va fi ameninţat de un pericol din partea omului Spân sau a Omului Roşu. Toţi criticii interpretează această premoniţie ca referindu-se vag la oamenii însemnaţi.

E o explicaţie pe din afara textului. În basmul lui Creangă, craiul ştie precis că drumul fiului său, care încă nu se numeşte Harap-Alb, trece prin împărăţia Spânului şi ştie că Spânul se va răzbuna pe el, pe Crai, chinuindu-i fiul. O să spuneţi că este o invenţie de-a mea. Nu, sugestia există în textul lui Creangă, dar neobservată. Când Spânul i se adresează eroului nostru îi spune «Pui de viperă». Deci, se referă la tatăl lui. Deci, Spânul din poveste este fiul unui fost crai care domneşte într-o împărăţie jefuită şi distrusă. Mai sunt alte noduri complicate, încifrate, ermetice aproape prin semnificaţiile lor, cum se întâmplă şi în celelalte poveşti ale humuleşteanului", povestea Ion Popescu Gopo.

Ion Oroveanu a fost semnatarul scenografiei, obţinând Premiul Mamaia, iar imaginea lui Grigore Ionescu a luat Premiul de excelenţă UNIATEC la Milano. Emil Botta, pe care astăzi îl ţin minte doar actorii, regizorii şi câţiva iubitori ai teatrului şi filmului românesc, a realizat unul dintre cele mai interesante roluri ale sale, dând viaţă tenebrosului Roşu Împărat, Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru care celebrul ei tată a ridicat Studiourile de la Buftea, a fost Zâna, iar frumoasa frumoaselor a fost nimeni alta decât Irina Petrescu.

La ora aceea în România existau doi "Feţi-Frumoşi", unul dintre ei, Cristea Avram, avea să plece peste graniţă la braţul unei frumuseţi desăvârşite, Marina Vlady, la scurt timp după terminarea filmărilor. Celălalt era Florin Piersic, care de altfel a interpretat rolul lui Harap-Alb. 

Povestea a căpătat alte dimensiuni în viziunea lui Gopo, iar drumul iniţiatic al lui Harap-Alb s-a transformat într-o fantezie capabilă să deschidă mintea şi sufletele adolescenţilor şi nu numai. Prospeţimea filmului este susţinută de povestea nemuritoare, de jocul actorilor şi tinereţea ideilor acestui geniu numit Ion Popescu Gopo. Filmul nu poate şi nu trebuie să lipsească din raftul nici unui cinefil adevărat.

Mulţumim doamnelor Ioana Bogdan - director editorial TVR MEDIA - şi Georgeta Chira - redactor TVR MEDIA - pentru sprijinul acordat în realizarea acestui material.

Povestea unui basm fără sfârşit
Aş întoarce timpul şi... dacă aş mai fi Harap Alb, atunci în preajma mea, cu un zâmbet pentru cel frumos, cel voios, prieten credincios, neînfricat, dintr-un basm de neegalat, s-ar afla şi Părintele filmului: prea-talentatul-imaginativul-copilărosul-neprevăzutul-inventivul Ion Popescu-Gopo, cel întors de pe Lună însoţit de sumedenia de fârtaţi ciudaţi şi minunaţi: Setilă, Gerilă, Flămânzilă, Ochilă-Răslungilă, şi ceilalţi mulţi... şi asta pentru a călători împreună spre un final de lumină hâtră, aşa cum ni-l dorim mereu... cu toţii. Da! Dar de fieştecare dată, în realitatea necruţătoare, nu se poate să nu se afle-n treabă şi Spânul... De ce? Fiindcă fără el n-ar mai exista rostul Luptei şi marea izbândă a Binelui...

Ce-a fost? O "poveste" ca-n basme, pe care am trăit-o cu bucuria tinereţii mele şi puterile ei fermecate (aveam 29 de ani!), o poveste incredibilă, dar reală, o bătaie cu un urs adevărat, eu fiind de-atunci singurul actor-cascador care a făcut aşa ceva!... Filmările ne-au adus zilnic satisfacţia descoperirii mirificului "continent" Ion Creangă, cel care a ştiut, ca nimeni altul, să preschimbe pe "A fost odată..." în "A fost şi-o să mai fie"!

Sunt 44 de ani de când Harapul său Alb a fost transpus într-un film românesc (considerat inventiv chiar şi azi), film cu "lipici", care te îndeamnă să crezi în "elixirul tinereţii".
Poveştile cu miez, basmele sunt momentele înfiorate ale copilăriei, care n-ar trebui uitate niciodată!
Faceţi-mi loc lângă voi! Curând începe filmul şi vreau să fiu şi eu de faţă la isprăvile lui Harap Alb...
  Florin Piersic