România are un procent foarte scăzut de consum de carte. Criza generată de pandemie a dus la creșterea acestui procent, de la 9% din 2009, la 14% în 2020. Prezența într-o sală de cinematograf este sub 30% și, conform culturadata.ro, studiul e făcut doar pe mediul urban și, normal, doar în puținele localități care mai au cinematografe.
ENKIDU CU CĂRȚI ȘI FILME ajunge în localități din România unde nu există librării și cinematografe. Copiii din aceste orașe nu au acces la evenimente culturale, în general și, cu atât mai puțin, targetate vârstei lor. Programa școlară la nivel național nu permite organizarea de întâlniri cu autori, actori, traducători, iar autoritățile locale nu alocă fonduri pentru organizarea unor astfel de evenimente. Într-un context care nu a fost prielnic niciodată unor evenimente care să presupună evenimente de lectură publică, întâlnirea cu autori și traducători sau vizionări de ;lme, acest program răspunde unei nevoi reale.
ENKIDU CU CĂRȚI ȘI FILME este un program de educație prin cultură și de promovare a cărții, derulat în localități cu acces limitat la cultură. Proiectul își propune să urmărească drumul pe care îl face un personaj de la momentul în care este o idee în mintea unui autor, cum ajunge să devină personaj, cum este pus în relație cu alte personaje pentru a putea crea o poveste. Spunem povestea cărții, un actor va citi câteva fragmente din carte, autorul și/ sau traducătorii vor povesti cum s-a creat povestea și/sau cum a fost ea tradusă.
Fiecare atelier de lectură este urmat de o proiecție de film - fie o ecranizare a cărții respective, fie o altă poveste cinematografică construită cu o tematică similară celei citite.
ENKIDU CU CĂRȚI ȘI FILME - județul Brașov 2023, este un proiect finanțat de Consiliul Județean Brașov, organizat de Asociația ENKIDU în parteneriat cu: Ford Brașov, Ambasada Norvegiei, Ambasada Suediei, Ambasada Danemarcei, Norway Film Institut, Swedish Institut.
Parteneri media: Radio România Cultural, Ziarul Metropolis, CineGhid, LiterNet, Aarc, Cinematour, Cinemaframe, Movienews.ro, Cinemagia.