x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Feeling is everything

Feeling is everything

de Sebastian S. Eduard    |    08 Noi 2009   •   00:00
Feeling is everything

Ok, de acord, titlul e prea "americanizat", dar avem de gând să vorbim despre o experienţă unică, palpitantă şi perfect americană: IMAX.

După ecranul panoramic, după tehnologia 3D, după sunetul dolby - mai tare decât toate acestea luate la un loc este IMAX. O tehnologie care îţi permite, cu ajutorul ochelarilor speciali, să intri în acţiunea care se desfăşoară pe ecran, să te fereşti de schijele exploziilor, să înoţi alături de delfini prin mările cu alge, să ţi se facă părul măciucă atunci când T-Rex-ul te fixează exact pe tine, spectatorul din rândul 5, locul 16, şi care te face să te gândeşti că până la sexul virtual nu mai este foarte mult.


Dar să nu divagăm/aberăm
Primul ecran IMAX din România va fi inaugurat la 20 noiembrie, în cadrul unui megaplex de 21 de săli de cinema, în mall-ul AFI Palace Cotroceni, în urma unei investiţii de peste 10 milioane de euro. Ecranul are înălţimea unui bloc de opt etaje, iar sala în care este amplasat are 398 de locuri şi beneficiază de o instalaţie de sunet de 20.000 de waţi.

Tehnologia IMAX (Image Maximum) are la bază o peliculă de film specială de 70 mm, iar sistemul de proiecţie cu lentile duble şi sistemele audio digitale de tip tridimensional creează o experienţă 3D autentică, permiţând rularea simultană a două benzi de film la o viteză de 24 de cadre pe secundă. Pentru a obţine efectul de proiecţie 3D, lentilele proiectorului sunt aliniate cu precizie şi generează pe ecranul gigant imagini suprapuse pentru ochiul drept şi pentru ochiul stâng. De asemenea, filtrele polarizate aplicate lentilelor proiectorului sunt realizate astfel încât să se potrivească cu cele din ochelarii speciali ai spectatorilor. "Efectul IMAX este un efect combinat - sala, care permite o anume vizibilitate, proiectorul - care rulează filmul de 17 mm şi ecranul - care permite vederea periferică. Pentru fiecare sală IMAX în parte există un sistem de sunet special conceput", a declarat Corina Gonţeanu, director de marketing Cinema City România.

În Europa există în jur de 70 de săli IMAX. Cinema City deţine, în ţările în care este prezentă, licenţa exclusivă de operare a cinematografelor IMAX.
În prezent, compania operează opt cinematografe IMAX: cinci în Polonia, unul în Cehia, unul în Bulgaria şi unul în Ungaria.

 

Cifre
Proiectorul IMAX instalat la Bucureşti cântăreşte o tonă şi a costat circa 2 milioane de euro, comparativ cu un proiector clasic de 35 mm, care costă în jur de 40.000 de dolari. Lumina generată de lămpi este de 15.000 de waţi.

×
Subiecte în articol: film