x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Gala Premiilor Gopo 2022 - cea mai importantă seară dedicată filmului românesc

Gala Premiilor Gopo 2022 - cea mai importantă seară dedicată filmului românesc

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Mai 2022   •   15:38
Gala Premiilor Gopo 2022 - cea mai importantă seară dedicată filmului românesc
Sursa foto: Ionuț Dobre

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a XVI-a ediție în Sala Mare a  Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 3 mai va fi prezentat, pentru cel de-al doilea an consecutiv, de actorul Adrian Nicolae, și va fi transmis în direct, începând cu ora 19:00, pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro. Cele mai importante momente surprinse în seara de Gală vor fi difuzate joi, pe 5 mai, de la 22:30, pe PRO CINEMA.

Peste 900 de invitați din lumea filmului românesc sunt invitați să participe la evenimentul în cadrul căruia vor fi recompensate performanțele cinematografiei autohtone din ultimul an. Începând cu ora 19:00, nominalizații ediției, alături de mulți alți profesioniști din industrie, invitați și omagiați în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Gopo, vor fi întâmpinați pe covorul roșu de vedeta PRO TV Amalia Enache.

Printre cei care vor urca pe scena Teatrului Național pentru a înmâna premiile ediției, începând cu ora 20:00, se vor număra actori precum Mircea Diaconu, Rodica Mandache, Dorina Chiriac, Olimpia Melinte, Toma Cuzin, Costel Cașcaval, Mirela Oprișor, Elvira Deatcu, Anca Dumitra, Alex Calangiu, regizorii Emanuel Pârvu și Octavian Strunilă, dar și alte nume din showbiz-ul autohton precum Andreea Raicu sau Bogdan Mihai Simion. Între alți invitați care au confirmat participarea la gală se numără actorii Tora Vasilescu, Ioana Pavelescu, Alexandru Bindea, Dan Bordeianu, Medeea Marinescu, Dorian Boguță, Cezara Dafinescu, Vasile Muraru, Rodica Lazăr, Maria Obretin, Monica Bârlădeanu, regizorii și producătorii Florin Șerban, Monica Lăzurean Gorgan, Vlad Păunescu, Andrei Zincă.

19 lungmetraje românești lansate în cinematografe sau pe platforme VOD în 2021 au fost nominalizate anul acest la 20 de categorii. Titlurile care concurează pentru trofeul acordat Celui mai bun lungmetraj de ficțiune sunt și cele care au obținut cele mai multe nominalizări:  Otto Barbarul (13 nominalizări), Malmkrog (11 nominalizări), Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (8 nominalizări), Neidentificat (7 nominalizări) și Câmp de maci (7 nominalizări).

Cineaștii Bogdan George Apetri (Neidentificat), Cristi Puiu (Malmkrog), Eugen Jebeleanu (Câmp de maci), Radu Jude (Babardeală cu bucluc sau porno balamuc) și Ruxandra Ghițescu (Otto Barbarul) sunt nominalizații categoriei Cea mai bună regie și concurează pentru premiul oferit de Banca Transilvania.

La categoria Cea mai bună actriță într-un rol principal, la care premiul este oferit de Aqua Carpatica, nominalizatele sunt: Andreea Grămoșteanu (Complet Necunoscuți), Ioana Bugarin (Mia își ratează răzbunarea), Katia Pascariu (Babardeală cu bucluc sau porno balamuc), Marina Palii (Malmkrog) și Nicoleta Hâncu (Poate mai trăiesc și azi). Premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal, oferit de Promenada by NEPI Rockcastle, va fi acordat unuia dintre cei cinci actori nominalizați la această categorie: Adrian Titieni (Tata mută munții), Bogdan Farcaș (Neidentificat), Conrad Mericoffer (Câmp de maci), István Téglás (Luca) și Mircea Andreescu (După 40 de zile).

Cristi Puiu (Malmkrog), Ioana Moraru (Câmp de maci), Iulian Postelnicu & Bogdan George Apetri (Neidentificat), Radu Jude (Babardeală cu bucluc sau porno balamuc) și Ruxandra Ghițescu (Otto Barbarul) sunt nominalizații categoriei Cel mai bun scenariu, la care premiul este oferit de Dacin Sara. CELLINI va oferi Premiul Gopo pentru Cele mai bune costume, pentru care sunt nominalizate Mălina Ionescu (Otto Barbarul), Carmen Moldovan (Luca), Cireșica Cuciuc (Babardeală cu bucluc sau porno balamuc), Nicoleta Cârnu (Și atunci, ce e libertatea?) și Oana Păunescu (Malmkrog).

La categoria Tânără speranță, la care premiul este oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim, nominalizații sunt: Alex Pintică (pentru regia și montajul  scurtmetrajului Trecut de ora 8), Andrei Epure (pentru regia scurtmetrajelor Interfon 15, Poate întunericul mă va acoperi), Laurențiu Răducanu (pentru imaginea lungmetrajelor După 40 de zile, Poate mai trăiesc și azi și a scurtmetrajelor When Night Meets Dawn, Interfon 15), Marc Titieni (pentru rolul din Otto barbarul) și Miruna Minculescu (pentru regia scurtmetrajului Fragmentări).

Doi dintre cei mai valoroși actori din România, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț vor fi celebrați pe scena Galei, unde le va fi înmânat Premiul Gopo pentru Întreaga carieră, oferit de Apa Nova – o companie Veolia. Premiul Special, oferit de Primăria Municipiului București prin ARCUB, le va fi oferit asistenților de cameră Pompiliu Avram, Mihai Mihăilescu și Constantin Nica.

Ceremonia decernării Premiilor Gopo va fi marcată și de două momente speciale, puse la cale cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la premiera lungmetrajului Secvențe, în regia regretatului Alexandru Tatos, și a 20 de ani de la momentul lansării Filantropica (r. Nae Caranfil). Cele două momente aniversare vor reuni și o parte din echipele de producție ale filmelor care și-au pus amprenta asupra cinematografiei române.

Procesul de votare, care implică peste 650 de profesioniști din industria cinematografică, se desfășoară până pe 2 mai, ora 23:59, pe platforma pusă la dispoziție de organizatori.

Premiul Publicului va fi acordat la această ediție filmului Tabăra, regizat de Vali Dobrogeanu. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) și creatorul de conținut, actor și regizor, Matei Dima, doi dintre protagoniștii filmului, vor fi prezenți la eveniment și vor urca pe scenă pentru a ridica trofeul acordat producției autohtone cu cel mai mare succes la box-office.

Ediția din acest an a Galei Premiilor Gopo stă sub semnul solidarității. În așteptarea evenimentului, iubitorii de film de pretutindeni sunt invitați să se alăture campaniei UNIȚI PRIN FILM, trimițând 2 euro printr-un SMS cu textul FILM, la 8840. Toate fondurile obținute în cadrul campaniei vor fi distribuite către profesioniștii din industria ucraineană de film cu ajutorul Coaliției Internaționale pentru Cineaști aflați în situații de Risc (ICFR).

Cel mai important eveniment dedicat cinematografiei autohtone va putea fi urmărit live, începând cu ora 19:00, pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro. În București, cinefilii sunt invitați să urmărească Gala Premiilor Gopo live de la The Pub Universității, G spot (Strada Zborului nr. 2) și Green Hours. În seara evenimentului, în toate cele trei spații partenere, publicul va putea face predicții cu privire la câștigătorii ediției. Cei mai inspirați dintre aceștia vor putea câștiga invitații la următoarea ediție a Galei Premiilor Gopo.

×