x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film "Goana” a câştigat trofeul NexT 2011

"Goana” a câştigat trofeul NexT 2011

de Oana-Maria Baltoc    |    10 Apr 2011   •   16:35
"Goana” a câştigat trofeul NexT 2011
160590-trofeul-next-la-huida.jpgMarele câştigător al celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT este scurtmetrajul spaniol "La Huida/Goana”. Trofeul NexT a fost oferit sâmbătă seara regizorului scurtmetrajului, Victor Carrey, alături de care au prezenţi actorul Oriol Cabre Barrera şi producătorul Carlos Vidal Ribas. Trofeul NexT a fost acordat scurtmetrajului "La Huida” pentru "un moment de cinema pur care face să se întâlnească traiectoriile fiinţelor umane (şi cele ale animalelor) pentru stilul şi ritmul său, pentru capacitatea sa de a înnoi folosirea imaginilor în slow motion, pentru umorul său, poezia şi graţia care fac din acest film un adevărat moment de fericire”, după cum a declarat pe scenă Christian Guinot, membru al juriului NexT 2011 şi unul din fondatorii Festivalului Internaţional de Scurtmetraj de Clermont-Ferrand.

Ariel Kleiman, realizatorul filmului "Deeper than Yesterday/La tot mai mare adâncime” (Australia) a fost câştigătorul Premiului "Cristian Nemescu” pentru cea mai bună regie, oferit de Institutul Cultural Român. Cum realizatorul filmului nu a fost prezent în sală, premiul a fost înmânat unui alt regizor australian prezent într-unul din programele paralele ale festivalului, încântat de succesul filmului şi bucuros că premiul va pleca în Australia.

Ina Nikolow şi Benedikt David, sound designerii filmului "Talleres Clandestinos/Croitori clandestini” au câştigat Premiul "Andrei Toncu” pentru cea mai buna coloană sonoră.  Din cele patru filme româneşti prezente în competiţia acestei ediţii, juriul a acordat scurtmetrajului "Apele tac” (regia Anca Miruna Lăzărescu) premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc, oferit de Abis Studio.  Mariane Masone, membră a juriului NexT a motivat alegerea acestuia declarând că "Apele tac” este mai mult decât un mod cinematografic de a încheia socotelile cu trecutul. Este un film de acţiune plin de suspans şi dovada unui mare talent.

Anul acesta, Juriul NexT a oferit două menţiuni speciale, una pentru un film românesc iar cea de-a doua pentru un scurtmetraj străin. Scurtmetrajul studenţesc "Categoria Grea” (regia Olivia Căciuleanu) a câştigat menţiunea specială a juriului, alături de Diane Wellington în regia lui Arnaud des Pallières.

Ca în fiecare an, şi publicul a avut şansa să voteze pentru scurtmetrajul preferat din competiţie. Anca Miruna Lăzărescu a urcat de două ori pe scenă în seara de sâmbătă alături  de o parte din echipa filmului, şi pentru a i se acorda Premiul publicului pentru film românesc.

Cea de-a cincea ediţie a festivalului NexT se încheie astăzi, 10 aprilie, spectatorii bucureşteni având ocazia să urmărească pentru prima dată sau să revadă, la Cinemateca Scala, filmele prezentate în cadrul secţiunii Short Matters Tour! a Academiei Europene de Film. Ultima zi de NexT se va încheia cu lungmetrajul "Las Malas Intenciones/Intenţiile rele” prezentat în cadrul sectiunii şi ei au fost NexT Generation, de la ora 21:00.

×