x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Actrițele Gong Li și Jane Fonda au deschis cea de-a 79-a ediție a Festivalului de la Cannes

Actrițele Gong Li și Jane Fonda au deschis cea de-a 79-a ediție a Festivalului de la Cannes

de Redacția Jurnalul    |    12 Mai 2026   •   22:30
Actrițele Gong Li și Jane Fonda au deschis cea de-a 79-a ediție a Festivalului de la Cannes
Hepta/ Start spectaculos la Cannes cu Jane Fonda și Gong Li.

Actriţa chineză Gong Li şi actriţa americană Jane Fonda au declarat deschisă, marţi seară, cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, în cadrul unei ceremonii marcate de atribuirea unui trofeu Palme d'Or onorific regizorului neozeelandez Peter Jackson, informează AFP.

Acest eveniment "ne permite să ne întâlnim şi să ne conectăm" unii cu alţii, a subliniat Gong Li. "Cred că cinematografia a fost întotdeauna un act de rezistenţă, pentru că noi spunem poveşti, iar poveştile sunt cele care alcătuiesc o civilizaţie", a declarat la rândul ei vedeta americană Jane Fonda.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: gong li jane fonda editie festival cannes
Parteneri