x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film "Kapitalism": cea mai scumpă distribuţie

"Kapitalism": cea mai scumpă distribuţie

de Roxana Ioana Ancuta    |    Ema-Augusta Banu    |    15 Apr 2010   •   00:00
"Kapitalism": cea mai scumpă distribuţie

Regizorul Alexandru Solomon se pregăteşte să lanseze pe piaţă documentarul "Kapitalism - reteţa noastră secretă", producţie ce descrie "drumul nostru de la un comunism cu faţa urâtă la o democraţie originală de piaţă".



"Aşa cum Mark Twain şi-a trimis «Un yankeu la curtea regelui Arthur» proiectându-l cu o mie de ani în urmă, l-am paraşutat pe Ceauşescu într-o minunată lume nouă, la 20 de ani după moartea sa". Diferenţa este că yankeul venea din viitor, iar "musafirul" lui Solomon vine din trecut.

E un film de 80 de minute, o coproducţie România-Franţa-Belgia reuşită, un film care-i aduce laolaltă pe cei mai mari magnaţi din România cu poveştile lor de succes, pornind de la primul milion de dolari şi până la zecile, sutele, miile de milioane câştigate până acum. "Cine ştie mai bine cum a fost drumul decât câştigătorii", întreabă retoric Solomon.

"VENIŢI MÂINE LA PALAT"
"Să filmezi milionari ar putea constitui un gen de documentar aparte, cu grad ridicat de pericol, cum sunt filmările în cosmos sau cele cu urşi grizzly. Când m-am apucat de «Kapitalism - reţeta noastră secretă», bănuiam că va fi greu, dar nu ştiam exact la ce m-am înhămat", declara regizorul într-un interviu.

"Protagoniştii" filmului, aceia care au acceptat fără probleme (pentru regizor) apariţia în acest documentar sunt Dan Voiculescu, Ioan Niculae, George Copos, George Pădure, Dan Diaconescu, Dinu Patriciu şi George Becali. Lista magnaţilor vizaţi de Solomon a fost mult mai mare - în jur de 20 de persoane -, însă din motive mai mult sau mai puţin explicate de ei, aceştia au respins propunerea regizorului de a apărea în film.

Printre ei se numără Ioan Micula, Viorel Cataramă, Bobby Păunescu, Irinel Columbeanu, Bogdan Baltazar, Sever Mureşan etc. "Tender, Dascălu şi Popoviciu m-au refuzat prin telefon. Cu Ţiriac, Adamescu şi Sârbu n-am reuşit să stabilesc nimic. Vântu a râs şi mi-a zis că nu e pregătit".

Una dintre cele mai anevoioase relaţii a avut-o cu Gigi Becali, căruia a încercat să-i explice telefonic, în repetate rânduri, care este ideea documentarului, scopul... "dar conversaţiile noastre durau maximum 50 de secunde pe ceas şi se terminau în coadă de peşte («veniţi mâine la Palat» - îmi spunea interlocutorul meu - fără să adauge vreo oră. Am constatat în scurtă vreme că îmi lipseşte vocabularul ca să mă fac înţeles. Îmi doream ca omul să apară în «Kapitalism...», pentru că «reţeta de succes Becali» e diferită de a celorlalţi magnaţi români.

Şi, pe de altă parte, pentru cine urmăreşte chiar şi cu coada ochiului presa românească, spectacolul Becali e imprevizibil şi savuros". Părerile celor care au participat la vizionarea de miercuri a filmului au fost împărţite. Fiecare a perceput ideea într-un fel sau altul. Ilie Şerbănescu, spre exemplu, l-a văzut ca pe un film "enorm de trist care arată lipsa de perspectivă a oamenilor, a ţării...

Arată faptul că fostul regim măcar a făcut ceva, în vreme ce după actualul regim nu rămâne nimic". Filmul va intra în cinematografe de la 23 aprilie, iar la 21 aprilie va avea loc premiera, la cinema Scala, speră regizorul, şi în prezenţa "actorilor".

×
Subiecte în articol: film