x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Lungmetraje și dezbatere dedicată lui Cristi Puiu cu ocazia prezentării filmului „Malmkrog” în cinematografele din Austria

Lungmetraje și dezbatere dedicată lui Cristi Puiu cu ocazia prezentării filmului „Malmkrog” în cinematografele din Austria

de Magdalena Popa Buluc    |    29 Iul 2021   •   17:26
Lungmetraje și dezbatere dedicată lui Cristi Puiu cu ocazia prezentării filmului „Malmkrog” în cinematografele din Austria

Malmkrog”, cel mai recent film semnat de Cristi Puiu - câştigător al premiului pentru regie în 2020 la secțiunea Encounters a Festivalului de film de la Berlin -, rulează în cinematografele din Austria, începând cu data de 30 iulie. Cu această ocazie, casa de distribuție Filmgarten şi ICR Viena organizează un eveniment special dedicat regizorului Cristi Puiu. Sâmbătă, 31 iulie, în LE STUDIO Film und Bühne (Liechtensteinstr. 37A, 1090 Viena) se desfăşoară proiecţiile a două proiecte cinematografice bazate pe texte de scriitorul și filozoful rus Vladimir Solovyov, alături de o dezbatere ce îi are ca invitaţi pe criticii de film Andrey Arnold (redactor Die Presse) și Patrick Holzapfel (festivalul de film Viennale), ambii redactori ai blogului specializat Jugend ohne Film.

Program:

· 15.00: proiecţie „Trois exercices d'interprétation” / „Trei exerciții de interpretare” (Cristi Puiu, RO/FR-2012, 157 min.)

· 18:00: dezbatere Andrey Arnold și Patrick Holzapfel

· 19:00: proiecţie „Malmkrog”(Cristi Puiu, RO/FR/SR-2020, 200 min.)

În Austria, producţia „Malmkrog” va fi prezentată, printre altele, în cinematografele: Le Studio Film und Bühne, Programmkino Wels, Moviemento Linz, KIZ Royal Graz, LeoKino Innsbruck. Mai multe detalii despre programul proiecţiilor găsiţi aici.

Proiectul „Trei exerciții de interpretare” cuprinde trei filme bazate pe „Trei conversații” de scriitorul și filozoful rus Vladimir Solovyov. „Exercițiile” actorilor se află la baza unei trilogii minimaliste despre cinema și literatură, viața socială și spirituală. Trilogia este rezultatul unui atelier găzduit de studioul Chantiers Nomades.

Malmkrog sinopsis

E sfârșit de decembrie, iar la conacul familiei Apafi, trecut demult în proprietatea unor nobili înrudiți cu familia Rurikovici, câțiva aristocrați s-au întâlnit pentru a petrece Crăciunul împreună. Sunt cinci la numar, și fiecare pare să aparțină unei alte lumi. Olga, cea mai tânară dintre ei, se ocupă cu editarea de cărți religioase; Nikolai, logodnicul Olgăi, e filosof; Ingrida este soția generalului Andrei Nikolaevici Shatilov; Edouard este un politican în ascensiune; Madelaine este o celebră pianistă. Undeva, într-unul dintre dormitoare, ultimul descendent al familii Apafi - bătrân, orb și obligat să stea la pat din pricina unei paralizii - se află sub îngrijirea unei sore medicale. Imediat după micul-dejun, cei cinci se întorc la obisnuita lor partidă de whist și la veșnicile discuții, care îi sunt asociate în mod tradițional. De-această dată, însă, controversa pe care o stârnește titulatura de„armată întru-Hristos” nu pare să conducă la un consens oarecare, ba dimpotrivă, ia proporții, se ramifică, deschizând noi și noi teme, continuându-se în timpul prânzului și intrând în impas la ora ceaiului. Nimic din ceea ce se întâmplă în acest Ajun de Crăciun nu pare să conțină semnele cataclismului. E sfârșit de decembrie, și un demon neștiut pare a fi pus stăpânire pe lume.

„O dramă de epocă cerebrală care îți rămâne în minte”. (Peter Bradshaw în „The Guardian”)

„Un film de o seriozitate aproape intimidantă. Jocul actorilor este admirabil, date fiind cadrele lungi și dialogurile maraton, iar realizarea, una meticuloasă: imaginea semnată de Tudor Panduru, fie pe timp de zi, fie pe timp de noapte, este picturală și grandioasă”. (ScreenDaily.com)

Cristi Puiu a debutat ca regizor în 2001 cu filmul „Marfa și banii”, film care a obținut mai multe premii internaționale. Unii critici de film consideră că acesta este filmul care a inaugurat noul val românesc în cinematografie. A continuat cu un film de scurtmetraj, „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea” în 2004, film de asemenea premiat. Al doilea film de lungmetraj, „Moartea domnului Lăzărescu”, 2005, face parte dintr-un proiect de șase povestiri scrise de Cristi Puiu în 2003. Filmul a obținut numeroase premii internaționale. A mai regizat, în 2010, lungmetrajul de ficțiune „Aurora”. Filmul a câștigat trei premii Gopo, a avut premiera în secțiunea Un Certain Regard de la Cannes și a fost premiat la Karlovy Vary (East of West Award). În 2013, a lansat „Trois exercices d'interprétation”, iar în 2016 a apărut filmul „Sieranevada” care a fost proiectat în premieră în competiția de la Cannes. În 2020, a apărut „Malmkrog”, al șaselea lungmetraj al lui Cristi Puiu.

×
Subiecte în articol: Malmkrog Cristi Puiu