Cămăşi înflorate, mărgele care atârnă, păr lung, pantaloni evazaţi, dubiţe Volkswagen, droguri de toate felurile, dar în special iarbă, bărbi imense, muzică dată la maximum, sex, mult sex, foarte mult sex - bine aţi venit la Woodstock!
"Bine aţi venit la Woodstock!" este un nou film realizat de regizorul distins cu Oscar Ang Lee ("Brokeback Mountain", "Tigru şi dragon") - şi este o minunată incursiune în vremurile când totul pe lume părea posibil! În această comedie, Demetri Martin interpretează rolul lui Tiber Elliot, cel care în mod accidental a făcut ca Woodstock Music and Arts Festival 1969 să dobândească faima pe care o are. Filmul are un casting uimitor şi prezintă o mulţime de cântece celebre ale anilor '60, interpretate de The Grateful Dead, The Doors, Jefferson Airplane şi Country Joe and the Fish.
Elliot este designer la Greenwich Village şi crede în cauza Mişcării pentru drepturile gay. Dar e prins totuşi de afacerea familiei - un motel dărăpănat, condus direct spre faliment de părinţii săi. În vara lui 1969, Elliot trebuie să se întoarcă acasă pentru a-şi ajuta părinţii să salveze hotelul din ghearele ascuţite ale băncii. După ce a aflat că o manifestare de genul unui festival de arte şi muzică şi-a pierdut autorizaţia de desfăşurare într-un orăşel din apropiere, Elliot îl sună pe producătorul Michael Lang la Woodstock Ventures pentru o oferi motelul familiei organizatorilor, fiind într-o căutare disperată de clienţi. Curând, staff-ul de la Woodstock se cazează la hotelul El Monaco - şi încă o jumătate de milion de oameni pleacă spre ferma lui Vasgur "pentru trei zile de Pace şi Muzică la White Lake". Cu un pic de ajutor din partea prietenilor săi, dar şi cu un pic de opoziţie din partea localnicilor, Elliot se lasă prins într-o experienţă care avea să definească peste ani o generaţie şi care avea să îi schimbe pentru totdeauna viaţa - Woodstock.
NOU PE DVD
Pocahontas II
Încântătoarea Pocahontas revine cu noi aventuri alături de amuzanţii ei prieteni Flit, Meeko şi Percy. Împreună pornesc la drum către o nouă lume extraordinară, Anglia. Toate acestea se întâmplă în "Pocahontas II: Călătorie către lumea nouă", un film spectaculos care cu siguranţă va fi pe placul celor mici. Pe parcusul călătoriei, Pocahontas învaţă să deosebească binele de rău şi să ia decizii şi este uluită de obiceiurile "ciudate" din Londra. O poveste construită cu genialul stil de animaţie Disney, cinci melodii incredibile şi personaje de neuitat.
Jocuri la nivel înalt
Cel mai recent film al regizorului Kevin MacDonald ("Ultimul rege al Scoţiei") s-a lansat în format DVD şi Blu. Cineastul propune de această dată un thriller despre un congressman în plină ascensiune şi un jurnalist de investigaţie, implicaţi într-un caz de crime brutale, aparent fără legătură. Distribuţia, condusă de Russel Crowe, actor premiat cu Oscar, include o serie de vedete printre care Ben Affleck şi Hellen Mirren. În afara filmului, DVD-ul include o serie de bonusuri printre care scene tăiate la montaj şi making of.
Citește pe Antena3.ro