x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Maria Nicole, fiica Cristinei Ciobănașu în noul sezon “Fructul oprit”

Maria Nicole, fiica Cristinei Ciobănașu în noul sezon “Fructul oprit”

15 Aug 2018   •   20:10
Maria Nicole, fiica Cristinei Ciobănașu în noul sezon “Fructul oprit”
Sursa foto: DIANA OROS

Noul sezon “Fructul oprit” aduce în fața publicului român nume importante din lumea filmului și a teatrului, dar și copii talentați și dornici să descopere mai multe despre tainele meseriei de actor. Plină de entuziasm, Maria Nicole mica artistă în vârstă de opt ani s-a alăturat echipei serialului, putând fi urmărită de telespectatori din 29 august la Antena 1.

“Abia aștept să începem filmările!”, a fost reacția Mariei Nicole, după ce a avut primele repetiții și a făcut cunoștință cu colegii săi mai mari din “Fructul oprit”. “M-am cunoscut cu actorii, îmi place tare mult aici, pentru mine este o experiență foarte frumoasă!”, povestește aceasta, fiind primită cu brațele deschise în echipa serialului.

În urmă cu patru ani, a făcut primii pași pe plan muzical, având deja la activ videoclipuri (“Mama”, “Orașul faptelor bune” etc.) care se bucură de numeroase aprecieri în mediul online. Și-a dezvoltat aptitudinile artistice la TV & Film Academy by Ruxandra Ion, unde a beneficiat de bursă, iar timp de un an a studiat actoria. Maria trăiește acum emoțiile primului său mare proiect actoricesc. Ea o interpretează pe Mara – fiica Anei Caragea (Cristina Ciobănașu), în cel de-al doilea sezon “Fructul oprit”, care va începe miercuri, 29 august, de la ora 20.00, la Antena 1. “Personajul meu se numeste Mara, o fetită de cinci ani, haioasă. Îmi place, chiar mă reprezintă”, mărturisește Maria, extrem de încântată de noua experiență pe care o trăiește.

Talentul ei s-a făcut repede remarcat pe platourile de filmare. “Maria este actriță în adevăratul sens al cuvântului, foarte talentată și extrem de profesionistă. Eu unul o tratez ca pe un om mare”, declară Radu Grigore, scenarist și regizor al serialului.

Din 29 august, “Fructul oprit” revine în atenția publicului cu un nou sezon plin de surprize, telespectatorii putând să urmărească serialul, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.

 

×
Subiecte în articol: Fructul Oprit