x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Noul sezon “Fructul oprit” are PREMIERA pe 29 august la Antena 1

Noul sezon “Fructul oprit” are PREMIERA pe 29 august la Antena 1

13 Aug 2018   •   13:08
Noul sezon “Fructul oprit” are PREMIERA pe 29 august la Antena 1

“Fructul oprit”, serialul produs de Ruxandra Ion, revine în atenția publicului cu un nou sezon, care poate fi urmărit din 29 august, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.

Primul sezon al serialului “Fructul oprit” s-a încheiat pe 20 iunie, finalul sezonului clasându-se ca lider de piață pe toate categoriile de public, iar în scurt timp așteptarea va lua sfârșit și fanii producției vor putea urmări continuarea poveștii. Cel de-al doilea sezon al producției se lansează miercuri, 29 august, la ora 20.00, la Antena 1, la două săptămâni de când s-a dat startul filmărilor.

Telespectatorii vor avea parte de o mulțime de surprize, o distribuție formată din actori talentați și apreciați de publicul român, momente de suspans, povești de iubire imposibilă care se vor împleti cu povestea unui Monte Cristo modern, din care nu va lipsi nici crezul său -  << Fiat justitia et pereat mundus >>  (<< Să se facă dreptate chiar de ar fi să piară lumea>>).

Distribuția serialului s-a îmbogățit cu actori îndrăgiți de publicul român, Bogdan Stanoevici și Ioana Blaj fiind doar doi dintre actorii care s-au alăturat producției și care pot fi urmăriți în cel de-al doilea sezon “Fructul oprit”. De altfel, în echipa serialului au intrat și copii talentați, mici actori dornici să învețe cât mai mult despre această meserie de la colegii lor mai mari, extrem de încântați că fac parte din acest proiect. Acțiunea e plasată după aproape șase ani de la finalul sezonului 1, iar telespectatorii vor regăsi personajele preferate schimbate, dar și personaje noi. 

Produs de Ruxandra Ion, sezonul 2 are la bază un scenariu realizat de Radu Grigore și Simona Macovei, iar regia este semnată de Ruxandra Ion, Cătălin Bugean și Radu Grigore.  Din echipa de producţie a serialului mai face parte şi Cătălin Simioană - director de imagine.

Ultimul episod din primul sezon a stârnit curiozitate în rândul fanilor serialului, iar multe dintre întrebările lor își vor primi răspunsul încă de la debutul noului sezon, care va avea loc pe 29 august, de la ora 20.00.

În această toamnă, “Fructul oprit” se vede în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1!

×