Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A fost o seara absolut extraordinara la Cannes, Omagiul lui Jean-Paul Belmondo. "Bebel", cum il alinta francezii. In ultimii zece ani, Belmondo n-a mai pus piciorul la Cannes. si el, si Delon au fost multa vreme "en froid" cu festivalul (dar orice mare artist are dreptul la delirul lui de persecutie!). Delon s-a impacat cu Cannesul anul trecut. Acum a venit si Belmondo, la 78 de ani.
Sala arhiplina. Mai intai, pe scena au urcat, in aplauze, o multime de oameni din lumea filmului, fosti colegi de la Conservator, regizori si actori cu care a lucrat, de la Claude Lelouche pana la Claudia Cardinale. Fiecare invitat intra prin spatele salii si strabatea aleea din mijloc ca sa urce pe scena. Cand a fost strigat si numele sarbatoritului, l-am vazut cu stupoare pe Belmondo, aparand pe aleea laterala a salii, sprijinit intr-o parte de o carja, iar in cealalta de o tanara surazatoare, si avansand cu greu, cu pasi ezitanti si milimetrici. Ravagiile unui accident vascular cerebral. Pe scena, cu o dictie usor impotmolita, dar cu un suras larg pe fata, si-a limitat discursul la un "Va multumesc din toata inima". si, cu efort, cu incetinitorul parca, a reusit sa ridice o mana si sa schiteze o umbra de salut. Niciodata nu am vazut, la festival, o asemenea dezlantuire de iubire intr-o sala. si, nota bene, intr-o sala cu public "din bransa" si cu multa presa. Lumea aplauda in delir, unii strigau "Bebel", altii radeau, altii lacrimau, oameni seriosi au tasnit in picioare, agitand prin aer telefoanele mobile, pe post de camere de filmat improvizate, pana si fotografii de pe scara de la intrare si-au pus jos aparatele si l-au aplaudat! Pentru fiecare om din sala, Belmondo era, intr-un fel, un apropiat, era cineva "din familie". Pe unii i-a insotit peste o jumatate de secol de cariera, altora le-a jalonat copilaria, altora le evoca o intreaga istorie a filmului. Lui Belmondo i s-a oferit acum o Palme d'Or onorifica. Pe care, din pacate, nu a avut cum sa o mai primeasca in propriile maini, pentru ca mainile ii serveau pentru sprijin...
A fost proiectat apoi, cu Belmondo in sala, un documentar cu titlul "Belmondo, un itinerar", facut, incredibil, de un tanar care, de meserie, e director la un MacDonald de pe Coasta de Azur! (poate are dreptate si Belmondo cu complexul lui de persecutie; din atatia cineasti posibili, singurul care s-a gandit sa-i faca un film a fost un fan, cineast amator!). Dar filmul s-a dovedit exact ce trebuia sa fie: "un foc de artificii" despre un itinerar neobisnuit, al unui actor neobisnuit si al unui om neobisnuit. stiati ca Belmondo a fost fiul unui sculptor celebru, membru al Academiei Franceze? La o receptie, De Gaulle l-a luat deoparte si i-a vorbit, iar cand ziaristii l-au intrebat ce i-a spus, Belmondo, filmat in alb negru, foarte tanar pe atunci, le-a raspuns cu un aer nespus de induiosat: "Mi-a vorbit despre tata!".
Belmondo, cu modernitatea lui nedemodabila, cu surasul si cu generozitatea lui, cu fata lui, pe care "camera o iubeste" si azi, a reusit, ca nimeni altul, sa impace contrariile: a facut si filme de mare public, aventuri, comedii, policier-uri, dar si filme de arta, a jucat si in Godard, dar a facut si cascadorii. El singur, fara dublura; l-am vazut cocotat pe acoperisul unui tren in mers, l-am vazut atarnat, in aer, de un elicopter in zbor si, sarind, de acolo, pe aripa unui avion, l-am vazut trapezist sub cupola unui circ, l-am vazut dandu-se peste cap cu masina... Era placerea lui. Spre disperarea unei mame care se lua cu mainile de cap, si prima intrebare pe care i-o punea la fiecare rol nou era: "Ai si cascade?". Belmondo era deja o vedeta consacrata a ecranului cand si-a depasit frica si a facut si teatru, roluri mari, a fost Kean, a fost Cyrano, a avut mare succes si pe scena (si niciodata tatal lui n-a fost mai bucuros: unii prefera teatrul!).
La sfarsit, pe acelasi culoar lateral, Belmondo a trecut spre iesirea din sala, pe langa spectatori, incet, cu carjele fixate la subtiori, din nou in aplauze si in strigate de incurajare, gen "O sa mai faci cinema!", "Ne vedem la editia viitoare!", "Sanatate, Jean-Paul!", iar el murmura "Multumesc, multumesc, multumesc". In usa s-a oprit si a mai privit o data sala. N-am vazut om mai fericit!
Citește pe Antena3.ro
