x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Premiile Gopo: Actrița Viorica Vodă vorbește în premieră de hărțuirea sexuală din lumea filmului din România

Premiile Gopo: Actrița Viorica Vodă vorbește în premieră de hărțuirea sexuală din lumea filmului din România

04 Mai 2022   •   14:26
Premiile Gopo: Actrița Viorica Vodă vorbește în premieră de hărțuirea sexuală din lumea filmului din România
Sursa foto: Facebook Viorica Voda

Actrița Viorica Vodă a făcut afirmații dure la Premiile Gopo, când s-a aflat pe scenă pentru aniversarea a 20 de ani de la lansarea peliculei Filantropica. Ea a declarat că a fost supusă hărțuirii sexuale după rolul din lung metrajul lui Nae Caranfil.

Artista avea 25 de ani când a interpretat rolul Dianei Dobrovicescu, o tânără blondă care se îndrăgostește de Ovidiu Gorea, jucat de Mircea Diaconu, scrie culturaladuba.ro. 

“Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere și consecințele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulți directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost. Să nu credeți că vreau acum să mă reinventez inițiind campania #meetoo from Moldova, pentru că vin din Basarabia. Nu. Nu despre asta e vorba.

Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii, și mai ales a unei fete care este aici în sală și are exact vârsta acestui film, 20 de ani, la fel de frumoasă, sensibilă, talentată, studentă la arhitectură, ca pe viitor, când va fi la început și își va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie rușine. Atunci când va fi într-o lume a bărbaților sau a femeilor care, din educație sau lipsa de educație, nu îndrăznesc să spună.

Noi nu am avut. Toată generația noastră am crescut cu rușine, cu pudoare”, a declarat Viorica Vodă. 

Momentul este la minutul 4:40.

Premiile Gopo

 

×
Subiecte în articol: viorica voda hartuire sexuala