x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film S-au pus în vânzare biletele la Les Films de Cannes à Timișoara (19 - 22 octombrie), ediție dedicată egalității de gen în cinema

S-au pus în vânzare biletele la Les Films de Cannes à Timișoara (19 - 22 octombrie), ediție dedicată egalității de gen în cinema

de Magdalena Popa Buluc    |    06 Oct 2023   •   14:00
S-au pus în vânzare biletele la Les Films de Cannes à Timișoara  (19 - 22 octombrie), ediție dedicată egalității de gen în cinema

Între 19 și 22 octombrie, Les Films de Cannes à Timișoara aduce în prim plan cinematografia semnată de femei. 10 dintre cele 18 lungmetraje din programul Les Films de Cannes à Timișoara sunt regizate de cineaste din Austria, Franța, Tunisia, Italia: Jessica Hausner, Justine Triet (Palme d’Or), Maïwenn, Kaouther Ben Hania (cel mai bun documentar la Cannes 2023), Catherine Corsini, Delphine Gleize, Iris Kaltenback și Lubna Playoust.

5 dintre acestea vor fi prezente la Timișoara în timpul festivalului: Maïwenn, la proiecția de deschidere Jeanne du Barry, pe care o prezintă actrița Alina Șerban, Chiara Malta pentru Linda veut du poulet!, un film dedicat publicului tânăr, care deschide și Animest anul acesta, Delphine Gleize, regizoarea Carnage, Catherine Corsini, regizoarea Le Retour și Lubna Playoust, la proiecția filmului ei, Chambre 999. Pe lângă acestea, publicul din Timișoara va putea viziona și un calup de scurtmetraje din România, regizate de  Dana Rogoz, la debutul său în spatele camerei, Catrinel Dănăiață și Laura Baron, prezente și ele la Timișoara.

 

Filmele se pot vedea la cinematografele Timiș și Victoria, de joi 19 octombrie până duminică 22 octombrie.

 

Conferința Gender Equality in Cinema va avea loc sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 16:00 și își propune o discuție despre egalitatea de șanse în cinema, de la contextul internațional la cel local, din punctul de vedere al unor regizoare, producătoare, actrițe, directoare de casting, școli de film. La conferință participă la Timișoara regizoarele de film franceze Delphine Gleize și Catherine Corsini, Chiara Malta din Italia, Catrinel Dănăiață, Laura Baron, Dana Rogoz, în dublă postură, de actriță și regizoare, actrița Anamaria Marinca, directoarea de casting Ulrike Müller din Germania, cu o carieră impresionantă în spate și Julia Patry, reprezentantă a platformei de casting filmmakers.eu cu perspectiva unei tinere mame active în lumea castingului.

 

Managing Talents, programul destinat actorilor din cadrul Les Films de Cannes, are anul acesta și o ediție specială la Timișoara, cu două masterclass-uri oferite de directoarea de casting Ulrike Müller (Germania) și de Julia Patry, reprezentantă a platformei filmmakers.eu, cea mai mare bază de date de actori din Europa. Actorul și trainerul de actorie Julien Javions va susține un workshop interactiv, în care 18 dintre cei prezenți vor avea ocazia să lucreze la fața locului, printr-o tehnică inovativă, intitulată analiză în acțiune.  

 

Delphine Gleize este o regizoare, scenaristă și actriță franceză, cu o lungă carieră în cinema. Filmul ei Carnages (2002) care va fi proiectat la Les Films de Cannes este o comedie neagră romantică și originală despre cum se schimbă destinul unor oameni care nu se cunosc din Belgia, Franța și Spania, după întâlnirea lor cu ce a rămas dintr-un taur după o coridă. Carnages, cu Chiara Mastroianni și Angela Molina, a luat Prix de la Jeunesse la Cannes în 2002.
 

Chiara Malta a regizat mai multe scurtmetraje, dintre care o trilogie dedicată copilăriei, care au luat premii la festivaluri internaționale. Primul ei lungmetraj, Simple Women, a fost în deschiderea secțiunii Discovery de la Festivalul de film de la Toronto în 2019. Linda veut du poulet! este primul ei lungmetraj de animație,   în selecție la Festivalul de la Cannes - ACID (mai 2023) și premiu Cristal pentru Cel mai bun lungmetraj la Festivalul de la Annecy (iunie 2023). Proiecția din cadrul Les Films de Cannes à Timișoara va fi de la ora 15:00, pentru a acomoda programul familiilor și copiilor (proiecția este 7+). 
 

Catrinel Dănăiață este o regizoare și scenaristă română de film și televiziune. Lungmetrajul ei Dublu (2016), îi are în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache și Maria Dinulescu. La Les Films de Cannes, publicul îi va putea vedea scurtmetrajul I'm Ok with Your Last Wish (2022), în calupul de scurtmetraje.

 

Laura Baron este monteuză, producătoare de film, directoare de producție și profesoară. Pune-te în locul meu este primul ei scurtmetraj.

 

Dana Rogoz este una dintre cele mai cunoscute actrițe de televiziune din România,  dar și cu o bogată carieră în teatru și film. La distanță este primul scurtmetraj scris și regizat de ea, care a fost în selecția oficială Anonimul.

 

Ulrike Müller este o renumită directoare de casting din Germania cu peste 100 de filme la activ, câștigătoare a premiului German Casting Award. Printre filmele la care a lucrat se numără: In my room, regizat de Ulrich Köhler, câștigător al premiului Cannes Un certain regard, The Theory of Everything, regizat de Timm Kröger și The promised Land, regizat de Nikolaj Arcel, ambele în competiția Festivalului de Film de la Veneția.
 

Julia Patry are peste 10 ani de experiență ca asistentă a directorilor de casting, cum ar fi Laurent Couraud și Nathalie Cheron, precum și cu agenții ca Cinéart. De la începutul anului 2022, Julia conduce operațiunile Filmmakers Europe, cea mai mare platformă de casting din Europa, în Franța.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Les Films de Cannes à Timișoara