x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Scurtmetrajul documentar „Despre imposibilitatea unui omagiu” cu Ion Tugearu în competiția oficială de la Locarno

Scurtmetrajul documentar „Despre imposibilitatea unui omagiu” cu Ion Tugearu în competiția oficială de la Locarno

de Magdalena Popa Buluc    |    11 Iul 2024   •   12:00
Scurtmetrajul documentar „Despre imposibilitatea unui omagiu” cu Ion Tugearu în competiția oficială de la Locarno

Scurtmetrajul documentar „Despre imposibilitatea unui omagiu”, regizat de Xandra Popescu, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Locarno. Evenimentul ajuns la cea de-a 77-a ediție se desfășoară luna viitoare, între 7 și 17 august 2024, iar filmul este inclus în secțiunea Pardi di Domani care reunește opere experimentale expresive și inovatoare prin formă.

Despre imposibilitatea unui omagiu îl are în centru pe Ion Tugearu, unul dintre cei mai mari dansatori și coregrafi români, denumit „prințul baletului românesc”. Și-a început cariera ca prim-solist ai Operei Naționale și a dansat pe cele mai importante scene ale lumii. De aproape 60 de ani dansează, coregrafiază și formează artiști din zona baletului, dar și a dansului contemporan. A rămas mereu aproape de foștii săi elevi, acum artiști consacrați, și a contribuit esențial la demersurile pentru crearea Centrului Național al Dansului. Continuă să fie prezent frecvent la marile evenimentele de dans contemporan din București.

 

În cazul unui portret, cine generează imaginea: pictorul sau cel înfățișat? Cine și cum ajunge să scrie istoria artei? Prin instrumentele filmului, Xandra Popescu conturează portretul unui artist determinat să își controleze imaginea și să facă istorie.

Xandra Popescu este scriitoare, realizatoare de film și curatoare. Filmografia ei include scurtmetrajele: „Perfect Two” (2022) prezentat în selecția Kurzfilmtage Winterthur, a Festivalului de Film de la Dresda și „Sentimental Stories” (2023) a cărui premieră mondială a avut loc în competiția Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneția. Xandra Popescu, împreună cu Larisa Crunțeanu, a înființat platforma de producție artistică Copia Originală. Alături de teoreticiana Ulrike Gerhardt, a fost una dintre fondatoarele platformei de artă video D’Est. În prezent dezvoltă un lungmetraj de ficțiune și este înscrisă în programul Deutsche Film- und Fernsehakademie din Berlin. 

 

„Despre imposibilitatea unui omagiu” este o producție microFILM și Hello Trouble realizată în coproducție cu Televiziunea Română și Komplizen Film, cu sprijinul JYSK Romania, Bilka Steel, Boromir, Alphega Farmacie, Essence Mediacom. Participarea „Despre imposibilitatea unui omagiu” la Festivalul de Film de la Locarno este realizată cu sprijinul CNC - Centrul Național al Cinematografiei, UCIN, UPFAR ARGOA și Institutul Cultural Român.

 

Bazat pe o idee a producătorilor Ada Solomon și Jonas Dornbach, „Despre imposibilitatea unui omagiu” este scris și regizat de Xandra Popescu, imaginea este semnată de Pedro Bordaberry, montajul de Ana Branea, Cătălin Cristuțiu, Xandra Popescu, producători executivi Diana Caravia și Carla Fotea. Jonas Dornbach este coproducător, iar Ada Solomon și Xandra Popescu sunt producătoarele scurtmetrajului.

 

Secvență oficială: https://youtu.be/x_ui1bLWFeU   

×