x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Scurtmetrajul portughez Ice Merchants, recompensat cu Trofeul Animest 2022. Peste 10.000 de participanți la ediția cu numărul 17

Scurtmetrajul portughez Ice Merchants, recompensat cu Trofeul Animest 2022. Peste 10.000 de participanți la ediția cu numărul 17

de Magdalena Popa Buluc    |    19 Oct 2022   •   17:30
Scurtmetrajul portughez Ice Merchants, recompensat cu Trofeul Animest 2022.  Peste 10.000 de participanți la ediția cu numărul 17
Sursa foto: Larisa Baltă

Ice Merchants, producția portugheză semnată de João Gonzalez, a cucerit juriul competiției internaționale și a fost desemnată câștigătoarea Trofeului Animest la cea de-a 17 ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație. Marele premiu, în valoare de 2.500 euro, a fost oferit de Institutul Cultural Român. Odată cu această distincție acordată sâmbătă, pe 15 octombrie, în cadrul ceremoniei organizate la Cinema Elvire Popesco, scurtmetrajul premiat se înscrie automat pe lista de filme eligibile la Oscaruri, votată de membrii Academiei Americane de Film. Animest este singurul festival de film din România care propune filme pentru Oscar, începând din 2017.

Abi Feijó, Balázs Turai și Ioana Nicoară, artiștii invitați anul acesta în juriul competiției internaționale de scurtmetraj, s-au declarat impresionați de „povestea emoționantă și incitantă construită în jurul unui microcosmos foarte atent gândit”. Aceștia au acordat și o mențiune specială filmului The Garbage Man (r. Laura Gonçalves, Portugalia), care i-a cucerit prin „design-ul bine realizat și prin creativitatea imaginilor, foarte specifică animației”. Alte două filme au reușit să pătrundă în inimile a doi dintre jurați, și au fost distinse cu mențiuni personale. Abi Feijó a fost impresionat de Miracasas (r. Raphaëlle Stolz, Franța) și de „prospețimea filmului, pentru care e o plăcere să-l urmărești'”, în timp ce  Balázs Turai a apreciat Sierra (r. Sander Joon, Estonia), „o călătorie tată-fiu extrem de amuzantă și frumos construită”.

Cei trei cineaști au desemnat și Cel mai bun film studențesc al ediției: Patient's Mind (r. Zhiheng Wang, China) - „un puzzle cinematografic foarte original, care descrie relația frustrantă a unui pacient cu propria sa boală”. O mențiune specială în cadrul acestei secțiuni a fost acordată scurtmetrajului Girl in the Water (r. Shi-Rou Huang, Taiwan), „o descriere intimă a durerii și vindecării”.

Din Portugalia, țara invitată la Animest.17, vine și filmul recompensat cu Premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație. Nayola, producția semnată de José Miguel Ribeiro, a fost apreciată de cineaștii Florence Miailhe, Fernando Galrito și Frank Mosvold, cei trei membri ai juriului, ca fiind „din nefericire, o poveste foarte relevantă pentru realitatea globală pe care o traversăm astăzi”. Mențiunea specială i-a revenit unui film „foarte personal, onest și amuzant”: My Love Affair with Marriage (r. Signe Baumane, Letonia, SUA, Luxemburg). Aceiași trei jurați au analizat și filmele de competiția românească, proiectate și anul acesta cu casa închisă la Animest. Sasha (r. Serghei Chiviriga) a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj autohton și recompensat cu un premiu în valoare de 5.000 lei, oferit de Institutul Cultural Român, iar o mențiune specială i-a fost acordată filmului Degete de sticlă (r. Alina Gheorghe).

Once There Was a Sea… (r. Joanna Kozuch, Slovacia, Polonia), „un film care explorează o catastrofă ecologică teribilă, dar și efectele ei asupra celor care i-au supraviețuit”, a câștigat la această ediție Premiul Competiției Anidoc (cel mai bun documentar animat), iar în secțiunea Animusic, dedicată celor mai bune videoclipuri muzicale animate ale anului, ‘Be Gone’ interpretat de Knivesrain (r. Sijia Luo, China) a fost desemnat cel mai bun. Răzvan Exarhu, Sașa-Liviu Stoianovici și Oksana Kurmaz au oferit și două mențiuni videoclipurilor ‘Pulse at the Centre Of Being’ (Max Cooper, r. Tsz-wing Hom, Hong Kong) și ‘Teeth Agape’ (Tanya Tagaq, r. David Seitz, Canada 2022).

Cele mai recente producții animate VR s-au întrecut și anul acesta pentru premiul secțiunii, unde Thank You for Sharing Your World (r. Yu Sakudo, Japonia) a fost desemnat câștigător. O mențiune specială a fost oferită filmului Surfacing (r.  Rossella Schillaci, Italia, Portugalia). Copiii din juriul Itsy Bitsy au fost încântați de o poveste despre mediu din secțiunea Minimest, așa că au oferit premiul ediției scurtmetrajului The Child and the Goose, realizat de Jade Chastan, Alice Failla, Jérôme Ginesta, Justine Hermetz, Sophie Lafleur și Vincent Lenne (Franța). Filmele recompensate cu trofeele ediției, realizate anul acesta de artistul Tudor Prodan, s-au bucurat de o proiecție suplimentară duminică, în ultima zi de festival.

Spectatorii au fost prezenți în număr mare la prima ediție post-pandemică, iar selecția filmelor din competiție pare să le fi atras atenția. Pe lângă evenimentele speciale și filmele din retrospectiva dedicată artistului japonez Masaaki Yuasa, invitat special la Animest în primul week-end de festival, programele de scurtmetraje din secțiunile competiționale au fost cele mai urmărite. Ca în fiecare an, iubitorii filmelor de animație au avut ocazia să-și voteze scurtmetrajele favorite, după vizionarea lor în sala de proiecții. O producție autohtonă, prezentată atât în competiția națională, cât și în cea dedicată scurtmetrajelor internaționale, a reușit la această ediție să cucerească cei mai mulți spectatori, obținând un număr impresionant de voturi: Suruaika, r. Vlad Ilicevici, Radu C. Pop.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

După o săptămână petrecută în compania îndrumătorilor din Incubatorul de Animație, Rigby Matei, Marta Crețu și Alexandrina Moldovan au fost premiaț de SONY în cadrul ceremoniei de sâmbătă seară, iar în programul Pitch, please!, proiectul A Horse in SwanSea, semnat de Maria Brudașcă, a fost recompensat cu participare gratuită la programul de dezvoltare de programe “Rise&Shine”, organizat de CEE Animation în două module: în iunie 2023 la Animafest Zagreb (Croația) și în decembrie 2023 la Animateka (Slovenia).

Proiecțiile, masterclassurile, workshopurile și evenimentele speciale incluse în programul celei de-a 17-a ediții Animest au animat străzile orașului, vreme de 10 zile, timp în care iubitorii filmelor de gen din întreaga țară au putut urmări scurtmetrajele de secțiunile competiționale online, pe platforma de streaming Animest. Totodată, o mare parte dintre masterclassurile susținute de profesioniștii din industria internațională au fost difuzate live, pe pagina de Facebook a festivalului. Bilanțul tuturor evenimentelor organizate online și offline se ridică anul acesta la o cifră de 10.000 de participanți.

 

×
Subiecte în articol: Animest 2022 Ice Merchants