x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Ștefan Bănică, rol principal în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”, în curând, la Antena 1

Ștefan Bănică, rol principal în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”, în curând, la Antena 1

19 Mar 2019   •   18:35
Ștefan Bănică, rol principal în serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului”,  în curând, la Antena 1

Ștefan Bănică revine pe micul ecran, într-un serial de televiziune, după o pauză de 14 ani. El va deține unul dintre rolurile principale din “Liber ca pasărea cerului”, o savuroasă comedie de situații care va începe, în curând, la Antena 1.

În “Liber ca pasărea cerului”, Ștefan Bănică va fi Orlando, un pierde-vară talentat, pentru care viața a fost o nesfârșită aventură. Când se reîntâlnește, după 20 de ani, cu Ducu, bunul său prieten din copilărie, e același optimist incorigibil. Sărac lipit, pentru că a pierdut totul de mai multe ori, trăiește din escrocherii mărunte, dar e gata oricând să dea marea lovitură.

Personajul meu, Orlando, e un tip care vede partea plină a paharului, spre deosebire de Ducu. Orlando e boemul, șmecherașul, veșnic cu noi propuneri de a supraviețui, mereu cu soluții la orice problemă, care ia viața la misto. E un personaj care fabulează permanent si care găsește câte o portiță de scăpare din orice situatie. E un histrion. Îmi place usurința cu care intră în pielea oricărui personaj de care are nevoie pentru a-si duce planul la capăt. E un personaj viu, colorat, spumos, un gen de personaj pe care în film nu l-am făcut niciodată”, spune Ștefan Bănică.

“Liber ca pasărea cerului” este o comedie de situații despre doi bărbați cu caractere diametral opuse care constată că sunt încă  “liberi” să se comporte la 40 de ani ca niște adolescenți și să se bucure de viață. Prietenia care îi leagă este un prilej să descopere ce contează pentru ei cu adevărat, trecând în fiecare episod printr-o nouă încercare, care mai de care mai amuzantă, absurdă, captivantă.

Filmat modern, ca un film de comedie, “Liber ca pasărea cerului”, pe care telespectatorii îl vor vedea, în curând, la Antena 1, este un serial urban care își propune să îl facă pe spectator să evadeze din realitatea plină de griji, să se distreze copios și să se regăsească în aventurile protagoniștilor, interpretați de actori celebri de comedie.

×