De la Star Wars, ET Extraterestrul sau Indiana Jones, la Lista lui Schindler, John Williams a compus coloanele sonore ale unor filme care au devenit, în timp, clasice. Totuși, povestea sa de viață rămâne necunoscută. Acest paradox se va schimba acum, deoarece compozitorul legendar, în vârstă de 92 de ani, se expune într-un documentar produs de Steven Spielberg, fratele său de suflet și de cinema.
Prezentat miercuri în deschiderea festivalului American Film Institute de la Los Angeles, înainte de lansarea sa oficială pe platforma Disney +, la 1 noiembrie, „Music by John Williams” urmărește cariera dirijorului american, responsabil pentru partiturile multor filme clasice.
„Este ceva ce încerc să fac de mult timp”, spune regizorul franco-american Laurent Bouzereau, care l-a întâlnit pe compozitorul câștigător a cinci premii Oscar în urmă cu 30 de ani, în timpul unuia dintre numeroasele sale filme realizate în colaborare cu Spielberg. „Dar el mi-a spus întotdeauna nu”, adaugă documentaristul.
O privire rapidă în oglinda carierei lui Williams este suficientă pentru a te ameți: 54 de nominalizări la Oscar - un record bătut doar de Walt Disney - peste o sută de lungmetraje puse pe muzică - care includ aproape toate filmele lui Steven Spielberg - aproape 20 de concerte clasice, o operă interpretată de orchestrele din întreaga lume și recognoscibilă încă de la primele note.
„ Provoc pe oricine să găsească un alt compozitor la fel de puternic și celebru ca el”, spune Laurent Bouzereau.
În documentar, artistul originar din New York vorbește, de asemenea, despre copilăria sa plină de muzică alături de un tată percuționist, despre începutul carierei sale de pianist de jazz, despre moartea primei sale soții, actrița Barbara Ruick, la vârsta de 43 de ani, și despre eșecurile sale la conducerea orchestrei Boston Pops în anii 1980.
Bineînțeles, compozitorul povestește și întâlnirea decisivă cu Steven Spielberg, care i-a încredințat primul său film pentru marele ecran, Sugarland Express, în urmă cu 50 de ani, și care i-a făcut cunoștință cu George Lucas, creatorul Star Wars.
(sursa: Mediafax)