Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La nici 10 ani, Franz Liszt călătorea la Viena, unde vreme de doi ani a studiat sub îndrumarea maeștrilor Antonio Salieri și Carl Czerny, mare virtuoz și reprezentant al școlii austriece de pian inițiate de Mozart. Îi știa ca pe apă pe Haydn și Beethoven. În „Orașul Valsului” a și cântat de altfel pentru prima oară în public, pentru ca doi ani mai târziu să debuteze pe scenele simandicoase ale Parisului, unde a deprins fuga și contrapunctul sub îndrumarea profesorilor Paer și Reicha. Franz abia împlinise 14 ani când a compus, împreună cu Paer, opera Don Sanche sau Castelul dragostei. A vânturat apoi Anglia și Italia alături de tatăl său, stins din viață subit, la Bologna, eveniment ce l-a marcat profund pe talentatul artist, tentat să abandoneze cariera muzicală în favoarea rasei de călugăr. S-a adunat însă și a cucerit Parisul, oraș care-i va oferi marile întâlniri ale vieții.
Și-a pierdut capul după o contesă
În 1830, pianistul făcea cunoștință cu Berlioz, Chopin și Paganini - vioara ultimului vrăjindu-l iremediabil -, cu George Sand și Alfred de Musset. Patru ani mai târziu, Franz avea să-și întâlnească prima mare dragoste, contesa Marie d’Agoult, scriitoare rămasă în istoria romantică a literaturii sub numele Daniel Stern. Amorul (nelegalizat) cu Marie va rodi trei urmași: Blandine (1835-1862), Cosima (1837-1930), soția pianistului Hans von Bülow, apoi a compozitorului Richard Wagner, și Daniel (1839-1859), mort de tuberculoză la doar douăzeci de ani. Respins de societatea culturală franceză, Liszt și-a câștigat pâinea și renumele ca virtuoz al pianului, cântând în marile burguri ale Occidentului și în Rusia propriile creații, mai rar Chopin sau Scarlatti. A fost o perioadă fecundă, când Franz a oferit lumii Rapsodiile ungare și Studiile după Paganini, urmată de o alta, și mai bogată în realizări muzicale, concretizată prin oferta ducelui de Weimar, care l-a numit Kapellmeister extraordinar.
Marea dragoste: o prințesă poloneză
A compus capodoperele Sonata în si minor (1853), Simfonia „Faust” (1854-1857), Simfonia „Dante” (1855-1856), Misa de Gran (1855, revăzută în 1857-1858). „Acest început de «germanizare» al lui Liszt - arătau biografii Antoine Goléa și Marc Vignal în monumentala lucrare „Dicționar de mari muzicieni”, editat la noi sub coordonarea criticului Oltea Șerban-Pârău (Univers Enciclopedic Gold, 2010) - s-a datorat în mare parte faptului că Marie d’Agoult era germană după mamă și trăise în copilărie un timp la Frankfurt”. Cu prilejul unei reprezentații la Kiev (1847), Franz Liszt avea să-și piardă capul din nou, de data aceasta îndrăgostindu-se de o aristocrată poloneză, prințesa Carolyne Sayn-Wittgenstein, căsătorită și mamă a unei fetițe. Proprietară a mii de șerbi în Imperiul Rus, Carolyne, a cărei relații cu soțul se răcise de ani buni, avea să devină sfătuitoarea secretă a înzestratului muzician, dar și iubita adorată. Grație ei, Franz a putut renunța la cariera de virtuoz, dedicându-se exclusiv compoziției.
Abate în Ordinul minorit
În urma unor intrigi care s-au aprins într-un scandal la premiera Bărbierul din Bagdad, de Peter Cornelius, la 15 decembrie 1858 Liszt își dădea demisia din funcția oferită de ducele de Weimar. Nici în dragoste nu-i va merge mai bine. După trei ani de frământări în care Carolyne și Franz s-au străduit să-și unească destinele printr-o căsătorie - n-au reușit, papa refuzând să pronunțe divorțul acesteia! -, muzicianul a luat, în 1865, o hotărâre uimitoare: a intrat în Ordinul minorit. „Convingerile religioase ale abatelui Liszt au fost deseori subiect de glume, dar este cert faptul că muzicianul, profund credincios, a devenit om al bisericii după ce această vocație îl însoțise întreaga viață. A rămas la Roma până în 1869, etapa marcând descoperirea repertoriului vocal al Renașterii tradusă în crearea unor remarcabile lucrări religioase”, nota cercetătorul Marc Vignal în studiul închinat celor mai valoroși muzicieni ai istoriei. De atunci datează variațiunile pe tema lui Bach: Weinen, Klagen, Sirgen, Zagen - scrise sub impactul loviturii decesului primei fete, Blandine -, splendidul oratoriu Christus și Misa încoronării.
„Pe jumătate franciscan, pe jumătate țigan”
Începând din 1869 și până la moarte - menționa biograful Antoine Goléa -, marele călător și-a reluat drumurile, împărțindu-se între Roma, Weimar și Budapesta. Liszt însuși avea să vorbească despre viața sa trifurcată. Fiecăruia dintre acești trei poli îi corespundea atunci câte o parte a activităților sale. La Weimar a redevenit compozitor și dirijor în slujba altora, iar în 1877 a semnat premiera cu Samson și Dalila de Saint-Saëns. Roma a fost pentru Liszt un loc de reflecție și de meditație mistică (pentru care nu și-a pierdut niciodată atracția). Budapesta, unde și-a făcut speranțe zadarnice și unde s-au prăbușit definitiv pretențiile lui de compozitor naționalist, a fost în schimb un loc al ambiguităților. El, care se autodefinea „pe jumătate franciscan, pe jumătate țigan” și care evoca „această țară stranie, al cărei rapsod am vrut să fiu”, nu vorbea limba maghiară! Nici nu-i de mirare că după ce a închis pentru totdeauna ochii, președintele Consiliului ungar s-a opus aducerii în țară a cenușii marelui compozitor. Vecinii noștri se simțeau jigniți, gestul neîmpiedicându-i ulterior să-l revendice pe „marele” Franz Liszt.
Ultima femeie care l-a strâns în brațe
Anii bătrâneții n-au fost deloc sterpi pentru delicatul muzician. Dimpotrivă, Franz a creat opere nemuritoare: Jocuri de apă la vila d’Este (1877), Via crucis (1878-1879), Al treilea an de pelerinaj, dar și piese memorabile pentru pian: Gondola lugubră (1882), Ceardaș macabru (1881-1882) sau Bagatela fără tonalitate. „Aceste lucrări târzii nu aveau să se întâlnească, timp de aproape un secol, decât cu reacții de ironie și neînțelegere, chiar din partea lui Richard Wagner, ginerele lui Liszt, care punea aspectele lor vizionare pe seama senilității și a abuzului de alcool”, consemna criticul muzical Marc Vignal. Franz Liszt a părăsit scena vieții din cauza unei congestii pulmonare, în Bavaria, la Bayreuth, la 31 iulie 1886. Fiica sa Cosima a fost ultima femeie care l-a strâns în brațe.
A creat (și) o rapsodie românească
Franz Liszt a participat de-a lungul fulminantei sale cariere muzicale la mai multe concerte organizate în Țările Române, în Muntenia, Transilvania și Moldova (1846-1847). De altfel, în urma contactului cu muzica folclorică de la noi, Franz a compus o arie muzicală unică: Rapsodia Română.
211 ani s-au împlinit pe 22 octombrie 2022 de la nașterea muzicianului Franz Liszt.
„Plagiată, aș spune abundent, de Wagner, muzica lui Liszt este, prin excelență, cea a unui om «neașezat», a celui care nu a știut niciodată să-și impună muzica”, Antoine Goléa, muzician
„Liszt a fost profetul ideal al pianului, propovăduindu-i cauza cel mai bine, poate și pentru că în acest domeniu era considerat un scamator”, Marc Vignal, critic muzical
„Convingerile religioase ale abatelui Liszt au fost deseori subiect de glume, dar este cert faptul că muzicianul, profund credincios, a devenit om al bisericii după ce această vocație îl însoțise întreaga viață”, Marc Vignal, critic muzical
„Sunt pe jumătate franciscan, pe jumătate țigan”, Franz Liszt
În 1886, imediat după moartea lui Franz Liszt, Consiliul ungar s-a opus aducerii în țară a cenușii marelui compozitor. Unul dintre motive? Muzicianul nu cunoștea limba propriului tată, maghiara.
